Cunoaste lumea

Noutăți

Un Român este pe cale să dezvolte cele mai performante computere din lume – computerele cuantice!

  •  
  •  
  •  

O echipă de cercetători finlandezi, condusă de românul Sorin Părăoanu, a găsit o metodă de a construi într-un mod fiabil computere cuantice. Un calculator cuantic este un tip calculator a cărui funcționare se bazează pe fenomenele cuantice de superpoziție și entanglement. Acesta nu funcționează pe bază de tranzistori, precum calculatoarele folosite de noi astăzi, iar în loc de biți, un calculator cuantic folosește așa-numiții qubiți. În vreme ce biții pot fi 1 și 0, un qubit poate fi 1, 0, sau oricare superpoziție cuantică a acestora. Lucru ce va duce automat la efectuarea unui număr mult mai mare de operații într-un timp mult mai scurt.

Potrivit lui Sorin Părăoanu, cercetător de origine română în cadrul Universității Aalto din Finlanda, echipa sa a reușit deja să creeze qutriți prin trimiterea a două pulsuri de lumină într-un grup de atomi înlănțuiți. Un puls i-a ridicat de la energie zero la cea intermediară de unu, iar al doilea i-a ridicat chiar spre nivelul doi de energie. Pulsurile le-au permis atomilor să acceseze toate aceste etape de energie, transformându-i în qutriți.

Dacă în viitor vom folosi calculatoare pe baza cercetărilor lui Sorin Părăoanu, rămâne de văzut, cert este că tehnologia avansează într-un ritm accelerat.

În secolul al XIX-lea, Charles Babbage este primul cercetător care proiectează o mașină de calcul complet programabilă. Se întâmpla în anul 1837, însă din păcate proiectul său nu va avea succes, lumea academică neluând în seamă aceasta mașinărie pe care o considerau limitată și inutilă.

sursa: sciencealert.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii