Umbreluța de soare

Posted on 27 septembrie 2021 by Marin Teodora in Cunoaște România, Dezvăluiri, Istorie // 0 Comments

Obiect de lux și accesoriu indispensabil sensibilității tenului feminin, umbreluța de soare apare în numeroase scrisori de comandă ale boierilor din Țara Românească, încă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, alături de cercei cu diamante, paftale cu mărgăritare, ciocolată, rom, șampanie etc.

Pe măsură ce ocaziile de afișare publică a toaletelor extravagante se diversifică, „parasolul” câștigă un loc însemnat în garderoba „soțiilor de modă” dezvoltând, asemeni evantaiului, un limbaj secret.

Literatura secolului al XIX-lea transformă omniprezenta umbrelă într-un adevărat personaj: motiv de dispute conjugale, recuzită pentru orele de canto, obiect al seducției, armă etc.

Spre deosebire de umbrelele de ploaie, cele de soare, care erau mult mai ușoare și elegante, vor fi intens mediatizate, într-o varietate de stiluri.

„Arhitectura” din șifon, tafta sau satin, completată de pasmanterie, se sprijinea pe o structură rezistentă, terminată cu mânere din fildeș, jad, corn, porțelan sau « lemn de fantezie ».

La rândul lor, acestea erau ornate cu benzi din metale prețioase, împodobite cu pietre prețioase, gravate cu motive zoomorfe sau pictate cu detalii florale. Unele aveau încorporate chiar și mecanisme de ceas.

Revistele de modă din Occident, urmate cu religiozitate de elegantele capitalei noastre, prezentau periodic soluții stilistice, menite să evidențieze coordonarea dintre vestimentație și accesorii.

Spre exemplu, pe străzile din Londra (1869), siluetele încununate de umbrele se armonizau, păstrând aceeași nuanță.

Pentru plimbările prin parc erau agreate umbreluțele cât mai simple, din satin, completate uneori cu franjuri, în timp ce pentru plimbările cu trăsura sau pentru petreceri puteau fi utilizate și cele din dantelă.

Culoarea dublurii era la fel de importantă, deoarece acționa asupra tenului asemeni unui filtru.

« Vechea și prima fabrică de umbrele » din București, « La italianu’ », a fost fondată în 1880 (1875, conform Frédéric Damé) de Giovani B. Gronda, furnizor al casei regale.

Comercializa « umbrele și umbreluțe fantesie de tot felul, en-tout-cas, umbreluța AGO, ultima noutate ». Însă, cererea era onorată mai ales de importuri : « umbrele și umbreluțe de bumbac, ață, de lână » ( 23.046 bucăți în valoare de 184.368 lei), « umbrele și umbreluțe de mătasă » ( 8004 bucăți în valoare de 104.052 lei). În funcție de prețiozitatea materialului și a finisajelor, acestea costau între 4 și 20 lei bucata.

În scurt timp, pe piață apar alți producători: Baboianu Elena (Victoriei 110), Braunstein Elias (Rahovei 3), Cun Carol ( Teilor 30), Ernest Gustav (Smârdan 25), Gronda G. B. (Șelari 24), Grun Carol (Șelari 2, Smârdan 51), Mohrus N. (Moșilor 60), Polla Achile (Victoriei 1).

În perioada La Belle Époque asistăm la generalizarea utilizării umbreluțelor de soare. Pielea albă ca porțelanul era un semn al statutului astfel, femeile utilizau artificiile modei pentru a se acoperi dar și cosmetice periculoase (creme cu un conținut ridicat de plumb).

Plimbările în parc, întâlnirile la terasă, cafenea, hipodrom erau tot atâtea oportunități de afișare a ultimelor tendințe ale modei. « …moda a impus taftaua verde, fie uni, fie vărgată sau cadrilată în două tonuri.

Verdele umbreluțelor e cam crud, poate nu prea frumos, dar de un prețios avantaj pentru ten și vedere. » (Laura, corespondentă de la Paris, în Moda Ilustrată, 4 mai, 1903)

Nu e de mirare că unul dintre proiectele arhitecturale propuse pentru Expoziția Universală de la Paris din 1900 era o umbrelă uriașă, având 100 m înălțime, 140 m în diametru și un acoperiș format din bucăți de sticlă, multicolore.

Gigantul parasol urma să găzduiască 4 etaje. « Trei dintre aceste etaje se vor afla sub acoperământ, iar al patrulea deasupra lui. În fiecare dintre cele trei etaje vor fi aranjate cafenele, săli de concert, teatre etc.

Al patrulea etaj, care se află deasupra acoperământului, va purta o cupolă uriașă ce se va învârti pe nesimțite în jurul axei sale și din care publicul va putea admira priveliștea expoziției.

Urcarea în diferitele etaje se va face pe scări sau cu ascensoriile. » Din păcate, proiectul îndrăzneț al doamnei Percha-Giverne, producător de bastoane și umbrele, nu a fost pus în practică.

Debutul erei automobilului a încurajat dezvoltarea unor noi tipologii de umbrele adaptate vitezei dar a grăbit totodată declinul industriei.

«Pentru automobile, se va continua a se purta umbrele mici de tot, de mărimea cel mult a unei farfurii care e suficientă ca să apare numai fața. Dar ele nu sunt de loc admise pentru preumblările pe jos. » (Sylvia, Moda, 5 mai 1907)

Pălăriile garnisite cu panașe bogate au determinat producătorii să proiecteze umbreluța „cloche” sau cea „pagode”, cu bățul sau mânerul foarte lung, adesea pliabil.

„Chicul este de a avea aceste mânere de o culoare cu mătasea umbrelei, iar etuiul ce le acoperea din catifea neagră.” (Gazeta Ilustrată, 14 aprilie 1912)

Deși umbrelele de soare, mai ales cele de inspirație orientală, erau încă populare în anii ’20, frenezia internațională declanșată de moda franceză a pielii bronzate le va detrona.

«Înainte, armonia mișcării ondulatorii a trupului feminin era completată de o umbreluță micuță garnisită cu floricele și fundulițe, care umbla săltăreț, paralel cu pasul mărunt și grăbit al doamnei, condusă cu artă de degetele gingașe, completate cu farmec de mănușile mitene.

Aceeaș mână duce astăzi cu sine o curelușă la capătul căreia zburdă, neastâmpărat un minuscul cățeluș, pe care din când în când o mică smuncitură îl readuce la locul cuvenit: un pas înaintea vârfului pantofului de lac, rotund și strălucitor».

Text: Alexandra Rusu – Casa Filipescu Cesianu, Muzeul Vârstelor