Cunoaste lumea

Noutăți

Ultima oră – Teodor Meleșcanu, Ministrul de Externe: „Ne-am oferit să primim aproape 2.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia”

  •  
  •  
  •  

Realitatea Tv: România s-a oferit să găzduiască aproape două mii de refugiaţi aflaţi acum în Grecia şi Italia. Dezvăluirea a fost făcută de ministrul român de Externe, într-un interviu la Realitatea Tv, care a precizat că ţara noastră a primit deja 700 de refugiaţi.

REPORTER: Aţi menţionat mai devreme coaliţia anti-Daesh. Din informaţiile statului român, există informaţii despre români care să lupte fie în grupările anti-ISIS din Irak sau Siria, fie de partea grupării teroriste?

TEODOR MELEŞCANU: Este, într-adevăr, o problemă preocupantă, dat fiind că există un număr foarte mare de cetăţeni europeni, luptători străini, în cadrul Daesh. Am avut doar două cazuri intens mediatizate, despre un tânăr radicalizat şi un domn mai în vârstă care au avut anumite încercări de a pregăti anumite acţiuni. Nu avem la ora actuală cunoştinţe despre niciun român care luptă în cadrul forţelor Statului Islamic sau pe lângă alte grupări din Siria.

REPORTER: Se manifestă solidaritatea şi prin disponibilitatea României de a primi refugiați, de a respecta cota Comisiei Europene?

TEODOR MELEŞCANU: Da, din acest punct de vedere… Sunt două categorii distincte. Primii sunt refugiați din motive politice, cauze de război, dar există și o migrație economică mai ales din țările cu regimuri eșuate, cu condiții de viață foarte grele. România și-a exprimat solidaritatea, deși am mers pe ideea că nu este normal să avem cote fixe. În același timp, ne-am manifestat disponibilitatea de a primi un anumit număr de refugiați. Recent, am făcut o ofertă pentru 1942 de refugiați din Grecia și din Italia pe care îi putem reloca în România. Avem deja pe teritoriul nostru cam 700 astfel de refugiați. Pe lângă aceste lucruri, vreau să vă spun că România participă masiv la operațiunile din Marea Mediterană pentru oprirea afluxului de refugiați și salvarea celor care se încumetă la asemenea acțiuni. La nivelul UE, și prin instituția Frontex, și prin operațiunile din Marea Mediterană, România a fost unul dintre contributorii cei mai importanți. Această contribuție a noastră ne situează pe locul doi între țările care nu sunt direct vizate de către migrație.

Citește mai mult: Realitatea Tv

Nota noastra: Dupa cum vedeti, Guvernul roman s-a oferit, nu i s-a cerut in mod imperativ!!! In timp ce tarile din grupul de la Visegrad (Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria) se opun cu curaj islamizarii tarii lor, Romania face exact invers. Dovada slugarniciei supreme a celor care ne conduc!


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

16 Comments on Ultima oră – Teodor Meleșcanu, Ministrul de Externe: „Ne-am oferit să primim aproape 2.000 de refugiaţi din Grecia şi Italia”

  1. cetățeanul tulburat // 18 august 2017 at 21:20 // Răspunde

    Încet încet o să învățăm araba, cei ce vor veni nu o să muncească și să se integreze în minciuna de societate care ne-a fost creată, ei vin cu drepturi depline protejați de UE (gangsterii de Bruxelles) să destabilizeze ce a mai rămas din nația română…Viața peste tot pe planetă e o mare minciună! Elita ne vor amestecați, cât mai puțini și dobitoci cu acte în regulă…

  2. Nu este vorba de slugarnicie!… va lamentati inutil! totul tine de compasiunea umana si trebuiesc ajutati in prima faza ca si refugiati , aceasta inseamna ca ei vor trebui sa-si demonstreze abilitatile de integrare sociale, limba, obiceiuri, integrarea lor educationala specifica istoriei, geografiei dar si calificarile lor profesionale apoi cei ce vor trece testul acesta ar putea fi integrati in grupurile de unde romanii nostri au preferat sa evadeze sau si mai bine spus sa fuga din fata greutatilor.Stati linistiti si cu religia ptr ca mediul fiind liberal religia lor va ramane obtionala asa ca probabil copii lor vor dori sa aleaga aceasta.

    • Compasiune trebuie sa avem pentru romanii nostri dusi in pribegie! // 19 august 2017 at 9:16 // Răspunde

      Compasiune trebuie sa avem pentru romanii nostri dusi in pribegie! Sunt romani disperati care dorm pe strazi, pe ei trebuie sa-i ajutam sa se intoarca in tara!
      Pentru refugiati musulmani se pregateste Marea Moschee iar acest Marko este un manipulator platit de …

    • Uita-te cat de bine i-am integrat pe tigani. De cate secole sunt astia pe aici? Astia care vin, nu sunt nimic altceva decat aceeasi natie. Adica taietori de frunza la caini.Nu au reusit iei francezi sa-i integreze, de ce crezi ca am face-o noi. Nu era mai normal sa o facem cu cei care au plecat, mai ales ca nu ar trebuii calificati?

  3. Responsabili de soarta refugiatilor sunt cei care profita de pe urma lor // 19 august 2017 at 8:23 // Răspunde

    Responsabili de soarta refugiatilor sunt cei care profita de pe urma lor!! Cei care le iau resursele si au de cistigat de pe urma razboaielor trebuie sa–i primeasca la ei in tara!!

    Unii sunt cu foloasele iar Romania este numai cu Ponoasele!!

  4. Ce a explicat pentru Gândul primarul Ovidiu Duma // 19 august 2017 at 8:48 // Răspunde

    „La fel cum spuneau şi cetăţenii, noi avem încă, din păcate, bătrânii noştri, copiii noştri orfani, oamenii noştri săraci pe care nu-i putem ajuta aşa cum trebuie şi nu avem capacitatea la momentul de faţă să-i mai ajutăm şi pe alţii. Tot oameni sunt şi ei, dar cum să-l laşi pe aproapele tău şi să-ţi îndrepţi atenţia asupra unui străin care-i şi de altă cultură, de altă tradiţie, de altă religie decât tine?”, a explicat pentru Gândul primarul Ovidiu Duma.

    http://www.gandul.info/stiri/surpriza-ue-pentru-romania-cati-refugiati-au-fost-trimisi-tara-noastra-in-baza-cotelor-obligatorii-16687662
    Încercările autorităţilor de a găsi locaţii pentru noi centre de cazare a refugiaţilor au fost întâmpinate cu proteste. La Ardud, în judeţul Satu Mare, s-a pus problema construirii unui centru pentru imigranţi în cartierul Mădăraş. Mai mulţi localnici s-au strâns la Căminul Cultural, au chemat primarul, toată funcţionărimea, au strâns semnături şi au ameninţat că, dacă e nevoie, vor folosi şi forţa ca în clădirile unei asociaţii să nu fie găzduiţi aproape 100 de refugiaţi.

  5. intradevar viata a ajuns o mare minciuna ! pentru ca cei ce ar trebui sa ne reprezinte nu slujesc poporul si patria , ei slujesc pe tatal minciunii ! – adica slujesc lui dracu . s-au OFERIT sa primeasca !!! in numele cui ??? a cetatenilor romani care sunt aproape 100 % crestini . cred ca vor atentate si la noi . am ajuns sa-mi fie dor de patria mea ! – dar ei nu pot intelege si nu pot trai aceasta . nu pot intelege diferenta intre – PACE VOUA si alah akbar dupa care urmeaza o rafala de automat , o explozie sau o masina in multime . – compasiune fata de cine ? . mai marii lumii ar trebui sa faca pace in zonele fierbinti pentru ca oamenii sa nu mai plece in bejenie !

  6. Ce bine era cand in timpul comunismului fugeati din tara si vestul va primea cu bratele deschise!!!!!Acuma noi santem vestul pentru altii!!Asa ca ……….

    • De fapt nu eram primiti cu bratele deschise! // 19 august 2017 at 17:35 // Răspunde

      De fapt nu eram primiti cu bratele deschise! A fost o falsa propaganda !!!

      Cei care ne–au furat tara erau interesati sa pice sistemul pentru a ne putea fura resursele si sa ne distruga industria in scopul de a fi piata lor de desfacere!

      Interesul poarta fesul!!!!

    • Cand in timpul comunismului romanii fugeau in occident, acolo, acestia munceau si se integrau societatii. Dar ce fac noii emigranti in vest e departe de un comportament uman.
      Asa ca ori esti bine spalat pe creier, ori atat te duce el, ori faci parte din cei ce vor metisarea populatiei, ori un ONGist al lui Soros incapabil sa faca o meserie cinstita si vrea un castig facil.

  7. Aflati cum guvernul german ameninta Libia sa nu opreasca invazia negrilor africani in Europa. A fost suficient odata un negru sa ajunga presedintele Americii si uitati ce distrusa e aceasta.
    https://sputniknews.com/world/201708181056565661-germany-libya-rescue-operations/
    Stiri pe care media controlata nu o da. De aceia le e frica de rt.com
    Priveam ca la un cires copt radio Europa Libera, dar aceasta printr-o minciuna m-a trimis in fata tancurilor la Universitate in Bucuresti in Dec 22 1989 dupa stirea falsa ca la Timisoara Ceausescu a omorat 60 000 de romani. Va dati seama ce ticalosi acestia de la Radio Europa Libera. Acum inteleg de nu vorbeau de biserica ortodoxa romana sau Iisus, ii ardea.

    • Lasa-l pe Obama ca a fost foarte bun. A asigurat prabusirea imperiului american in liniste, cat timp a fost la putere, spre deosebire de ce incerca schizofrenicul GW Bush si gasca lui evreiasca si voia sa continue Hillary. Cu Trump vom vedea ce se va intampla, dar SUA se duc in cap oricum, caci asa e istoria.

    • Ar fi interesant sa aflam cine finanta postul Europa Libera // 20 august 2017 at 2:48 // Răspunde

      Ar fi interesant sa aflam cine finanta postul Europa Libera?
      Si este mai interesant de aflat in ce fel acestia au participat la jefuirea Romaniei!!

      Au murit intr–un mod destul de suspect prea multi din cei care cunosteau adevarul! cum ar fi tatal lui Catalin Berenghi!

  8. Cum adica „ne-am oferit”??? Eu nu m-am oferit! Sa ii gazduiasca el, daca s-a oferit, pe mosiile dumnealui!
    Ne jucam dea gazduirea? Toti acestia sa fie gazduiti in tara lor, ca au, iar distinsului „gazduitor” Teodor Melescanu ii urez succes in a fi el „gazduit” de catre acestia, acolo, in tarile de unde au venit. Tara aceasta este mostenire pentru copiii nostri, pardon!

  9. Felicitări celor care nu vor sub nici-o formă să primească refugiați!

Lasă un răspuns la Responsabili de soarta refugiatilor sunt cei care profita de pe urma lor Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii