Cunoaste lumea

Noutăți

Uimitoarea cale ferată construită în Munții Anzi. Trenul ajunge la o altitudine de 2.850 metri

  •  
  •  
  •  

Calea ferată care face legătura între așezările Chanaral – Llanta – Potrerillos din Chile este considerată a fi una dintre cele mai uimitoare din lume. Aceasta leagă orașul minier Potrerillos, aflat la o altitudine de 2.850 metri în Munții Anzi, cu staţia de filtrare şi fabricile din Llanta şi Diego de Almagro, unde linia se conectează la Longitudinal Norte şi continuă până la Chanaral şi port Barquito. Construcția liniei a început în anul 1916, iar calea ferată a fost utilizată atât pentru a transporta provizii minerilor izolați din Potrerillos, cât şi pentru a căra cupru rafinat în portul Barquito.

Zăcământul din zona Potrerillos a fost destul de mic, în comparație cu alte exploatări miniere, iar mina a fost nevoită să-și închidă porțile în anul 1959. Însă povestea ineditei căi ferate nu se oprește aici, ea continuă și astăzi, datorită unei uzine de topire și rafinare a cuprului care funcționează în prezent lângă Potrerillos. După ce minele de aici au fost abandonate, minereul este extras din El Salvador și transportat prin conducte la o instalaţie de filtrare din apropiere de Llanta, de unde concentratul de minereu uscat este transportat pe calea ferată la uzina Potrerillos.

Potrerillos furnizează în prezent altor uzine acid sulfuric, necesar pentru purificarea cuprului, atât pe cale rutieră, cât şi feroviară. Linia dintre Potrerillos și Barquito are o lungime de 155 de km. Secțiunea cea mai spectaculoasă este ascensiunea dintre stația Montandon, situată la o altitudine de 2350 m și Potrerillos, 2850 m. În afară de panta continuă pe care este obligat să urce, trenul mai este nevoit să urmeze și un traseu șerpuit, plin de curbe și tuneluri.

ten12 tren11 tren`0 tren9 tren8 tren7 tren6 tren4 tren2 tren1

sursa: amusingplanet.com

sursa foto: railpictures.net

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Uimitoarea cale ferată construită în Munții Anzi. Trenul ajunge la o altitudine de 2.850 metri

  1. O frumusete!

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii