Surpriză uriașă: indigenii din bazinul Amazon au legături genetice cu populațiile din Australia și Noua Guinee

Indigenii care trăiesc în Amazon au o legătură genetică neașteptată cu populațiile din insulele Andaman, Noua Guinee și Australia, sugerând faptul că o populație misterioasă, numită simbolic „populația Y”, și-a transmis informațiile genetice amazonienilor. Însă cum a fost posibil ca acești indivizi să strabată acum foarte mult timp întregul Oceanul Pacific pentru a ajunge în America de Sud?
„E incredibil, surprinzător! Aproximativ 2% din ADN-ul ascendenților din bazinul Amazonului de astăzi provine de la un neam din Australia.” a declarat David Reich, profesor la Harvard Medical School și autor principal al studiului.
Studiile anterioare au arătat că toți nativii americani își au originea într-o populație eurasiatică ce a migrat prin strâmtoarea Bering (ce atunci unea Asia de America) acum circa 15.000 de ani. Însă când au fost analizate datele ADN-ului de la circa 30 de grupuri de nativi americani din America Centrală și de Sud, s-a descoperit faptul că aceștia poartă o amprentă genetică diferită față de restul locuitorilor continenutui, de origine Australă. Noul studiu, a fost publicat în data de 21 iulie în revista Nature.

Oamenii de stiinta au descoperit legături genetice profunde între nativii amazoniene din America de Sud și Australasians, după cum este ilustrat această hartă (culorile calde indica cele mai puternice afinități) în. Pontus Skoglund, Harvard Medical School
Doctor Deborah Bolnick, de la Universitatea din Texas, neimplicat în cercetare a declarat pentru televiziunea americană NBC: „Lucrarea oferă prima dovadă clară cum că unele populații indigene din America au și un alt strămoș. Se pare că istoria populațiilor indigene este mult mai complicată decât se credea anterior.”
Populația Y a oferit doar o fracțiune din ADN găsit acum în popoarele amazoniene. Nu e clar când și cum au reușit să ajungă acolo, în comparație cu migranțiile descoperite prin strâmtoarea Bering, a spus Reich. „Dar au ajuns în mod clar în Amazonia cu mult, mult timp în urmă și ar trebui să fie considerat un al doilea grup fondator al populației din aceste zone.”a concluzionat acesta.
sursa: nbcnews.com
sursa:ancient-origins.net
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Este exact pe dos. Populatiile din Americi au migrat masiv, acum cateva de mii de ani in urma, catre Asia-Indonezia-Australia, si nu via stramtoarea Bering ci pur si simplu de-a lungul ecuatorului.