Cunoaste lumea

Noutăți

Știai că Tom Hanks, Jennifer Aniston și Christian Bale sunt creștini ortodocși?

  •  
  •  
  •  

Nume ca Tom Hanks, James Belushi, Bob Marley sau David Gahan sunt arhicunoscute de iubitorii de film sau fanii muzicii. Puţini ştiu însă că idolii lor, staruri la Hollywood sau solişti ai unor trupe celebre, sunt ortodocşi, ne informeaza Active News
Site-ul Urbology a alcătuit o listă a celebrităţilor care fie s-au născut în familii ortodoxe, fie au îmbrăţişat această religie ulterior, în urma căsătoriei.

1. TOM HANKS
Născut şi botezat în religia catolică, câştigătorul premiului Oscar a decis să treacă la ortodoxie după ce a cunoscut-o pe cea de-a doua soţie a sa, actriţa Rita Wilson, de origine bulgaro-grecească şi crescută în religia ortodoxă. „M-am căsătorit în aceeaşi biserică în care soţia mea a fost botezată. Copiii mei au fost botezaţi în cristelniţa în care a fost botezată şi soţia”, a declarat Hanks.

 
2. JENNIFER ANISTON
Tatăl actriţei este actorul John Anthony Aniston, născut Giannis Anastasakis la data de 24 iulie 1933, pe insula Creta. Acesta a avut o influenţă importantă asupra educaţiei religioase a fiicei sale, care este membră a Bisericii Ortodoxe din Grecia.

3. DAVID GAHAN
Solistul trupei Depeche Mode a trecut la ortodoxie după ce a cunoscut-o pe grecoaica Jennifer Sklias.

4. JAMES BELUSHI
 Actorul de comedie a crescut într-o familie de albanezi, tatăl său fiind un imigrant din Qytezë, iar mama sa fiica unor imigranţi albanezi. Este membru al Bisericii Ortodoxe din Albania şi chiar a primit cetăţenia albaneză. Fratele său, actorul John (Adam) Belushi, a murit la vârsta de 33 de ani.

5. EMIR KUSTURICA
Născut într-o familie cu rădăcini musulmane, cunoscutul regizor a trecut la ortodoxism în 2005, de Sf. Gheorghe, când a fost botezat în Biserica Ortodoxă sârbă şi a luat numele de Nemanja Kusturica. ,,Tatăl meu a fost ateu şi s-a descris mereu ca fiind sârb. Poate am fost musulmani de 250 de ani, dar înainte am fost ortodocşi, iar în adâncul inimii noastre am fost mereu sârbi. Religia nu poate schimba acest fapt. Am devenit musulmani doar pentru a supravieţui invaziei turce”, a declarat cineastul.

6. JONATHAN JACKSON
Tânărul actor a crescut într-o familie de adventişti, dar în 2012 a trecut la ortodoxie cu familia sa. Jackson spune că interesul pentru ortodoxie i-a fost stârnit de o vizită în România şi la Roma, iar în 2012, când a câştigat un premiu la gala Daytime Emmy Award, a mulţumit Sfintei Treimi şi călugărilor de la Muntele Athos. ,,Aceşti oameni şi-au dedicat întreaga viaţă rugăciunii; şi nu se roagă doar pentru ei, se roagă pentru toţi ceilalţi. Atunci un gând mi-a trecut prin minte: cu toată distrugerea, haosul şi nebunia din lumea aceasta, dacă rugăciunile lor nu ar fi rostite, cum ar arăta lumea? Am simţit că trebuie să le mulţumesc pentru că simt că rugăciunile lor chiar înseamnă mult”, a explicat ulterior actorul.

7. F.MURRAY ABRAHAM
Actorul care l-a întruchipat pe Salieri în filmul „Amadeus”, regizat de Milos Forman, s-a născut şi a crescut într-o familie ortodoxă, bunicul său fiind cântăreţ în Biserica Ortodoxă din Siria.

8. BOB MARLEY
Cel mai cunoscut interpret de muzică reggae și reprezentant al mișcării Rastafari, Bob Marley a fost botezat de către Arhiepiscopul Bisericii Ortodoxe Etiopiene, Abuna Yesehaq, în Kingston, Jamaica, la data de 4 noiembrie 1980.

9. CHRISTIAN BALE
Potrivit mai multor surse, actorul american care a jucat în „Batman” ar fi trecut la ortodoxie în urmă cu mai bine de 10 ani, după ce a întâlnit-o pe actuala soţie, sârboaica Sandra Blazic.

 
10. MAX CAVALERA
Fondatorul trupelor Sepultura, Nailbomb, Soulfly şi Cavalera Conspiracy a fost botezat la vârsta de 9 ani la Vatican. În 2009, într-un interviu, a mărturisit credinţa în Dumnezeu, deşi nu este un catolic devotat. Potrivit spuselor sale, Biserica Ortodoxă este ,,mai reală”. De altfel, soţia lui este ortodoxă, la fel şi copiii, de aceea şi el a trecut la ortodoxie.

Sursa: http://www.activenews.ro/stiri/Stiati-ca-aceste-10-staruri-sunt-de-religie-ortodoxa-123597


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on Știai că Tom Hanks, Jennifer Aniston și Christian Bale sunt creștini ortodocși?

  1. Ooops!
    Foarte interesant!

    Foarte interesante lucruri spune si acest domn in conferinta sa.
    https://www.youtube.com/watch?v=uPerbp0OHoA&feature=youtu.be

    Si anume spune, printre altele, ca Biserica Catolica, in decursul istoriei, in mod deliberat a permis sau chiar a incurajat Imperiul Otoman sa-i macelareasca pe romanii ortodocsi si pe sarbii ortodocsi, (ma rog, i-a omis pe greci si bulgari bagandu-i la „si pe ceilalti”).

    Foarte interesant de la minutul 33, iar daca vreti mai la fix, mergeti direct la minutul 41:12 dar pierdeti din context.
    Bine, toata conferinta este extrem de interesanta.

    Ascultandu-l cu atentie pe om, parca altfel intelegem de ce cruciadele au aparut dupa anul 1054 (anul marei schisme), respectiv la 1096 (prima cruciada) pentru ca dupa numai 100 de ani, a patra cruciada (1202) sa cucereasca si sa jefuiasca Constantinopolul fara a mai merge mai departe spre Tara Sfanta.

    PS: linkul e din comentariul lui PillY
    https://www.cunoastelumea.ro/papa-francisc-agent-al-islamizarii-europei-imigrantii-sunt-un-dar-nu-o-problema/

    • Foarte bun comentariul si documentat!

    • STAHANOV // 8 mai 2016 at 3:18 // Răspunde

      Da, corect şi adevărat Mozart! Istorie ascunsă !
      Abominabilul JAF executat de cruciaţii “creştini”catolici asupra măreţului şi luminatului Constantinopol, creştin-ortodox, s-a realizat la ordinul Papei Inocenţiu III cu complicitatea veneţienilor şi francezilor, care ulterior şi-au împărţit prada imensă, inclusiv teritoriile!
      Pt. cine nu ştie, magnificul Oraş de pe Bosfor, a fost CEL MAI MARE ORAŞ AL LUMII din acea vreme, capitala culturală(!) mondială cu 1 milion de locuitori într-o vreme când Parisul, Florenţa, Amsterdam sau Londra erau nişte biete târguşoare medievale împuţite(la propriu), iar însăşi Roma ajunsese la o populaţie ridicol de mică de 20.000-30.000locuitori! Constantinopolul a fost lovit letal şi definitiv la 1204(nu 1202, an în care “s-a pornit” doar Cruciada!), jefuit crunt, populaţia ucisă cu miile fără discriminare de vârstă, sex, sau religie, dar, în special au fost vânaţi şi torturaţi preoţii ortodocşi, inclusiv Patriarhul, iar Sfânta Sofia Creştin-Ortodoxă, cea mai mare construcţie religioasă a lumii, pângărită şi jefuită crunt de “fraţii” catolici !
      Apoi, la fel printr-o complicitate şi pasivitate “inexplicabilă” s-a permis DISTRUGEREA DELIBERATĂ şi iremediabilă a “dopului” care ţinea departe de Europa turcii şi Islamul în ascensiune : catolicii şi Papa în 1453 au lăsat deliberat şi definitiv Constantinopolul în sabia lui Mehmet Cuceritorul, după 400 de ani decapitându-şi “concurenţa” creştină-ortodoxă ! Iar după numai 80 de ani s-au trezit cu puhoaiele de musulmani asediind Viena !

Lasă un răspuns la alex Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii