Stația spațială internațională a fost lovită de un micrometeorit! Improvizația rudimentară pe care au făcut-o astronauții pentru a astupa gaura făcută de acesta

În noaptea de miercuri spre joi, un micrometeorit a lovit Stația Spațială și a făcut o gaură de 2 mm lățime în peretele navetei Soyuz, care este atașată la modulul Rassvet, în zona controlată de astronauții ruși. Incidentul a dus la scăderea presiunii aerului în interior stației spațiale din cauza pierderii de oxigen.
Astronautul Alexander Gerst, de la ESA, cel care a descoperit spărtura a acoperit-o cu degetul până la sosirea a doi astronauți ruși, care, folosindu-se de bandă adezivă și de o cărpă au reușit să astupe gaura. Acum situația a revenind la normal, iar reparațiile improvizate par să fi stabilizat situația, cel puțin pentru moment, au declarat mai mulți oficiali ruși de la ROSCOSMOS.
Un purtător de cuvânt al ESA a declarat după incindent: „Din centrul de comandă am observat o reducere a presiunii. În dimineața următoare, echipajul s-a adunat în segmentul rus al Stației Spațiale și au început să caute spărtura. În tot acest timp s-a ținut o legătură permanentă cu centrele din Houston, SUA și Moscova, Rusia, iar astronauții au localizat o scurgerea care cel mai probabil a fost făcută de un mic meteorit. Echipajul este sănătos și în siguranță”.
În prezent, echipajul de pe Stația Spațială Internațională este format din astronauții NASA Drew Feustel, Ricky Arnold, Serena Aunon, astronautul de la Agenția Spațială Europeană Alexander Gerst și doi cosmonauți ruși – Oleg Artemyev și Serghei Prokopyev.
Stația Spațială Internațională este amplasată pe orbită la o altitudine ce variază între 319,6 km și 346,9 km. Este o structură artificială din spațiu care poate fi văzută cu ochiul liber de pe Pământ. ISS este prevăzută să conțină 14 module presurizate cu un volum total de cca. 1000 m3. Modulele sunt laboratoare, compartimente de acostare, sasuri, compartimente pentru echipaj, spații de înmagazinare. În acest moment 9 module sunt pe orbită, iar celelalte 5 își așteaptă lansarea. Fiecare modul este lansat pe orbită de o navetă spațială, o rachetă Proton sau o rachetă Soiuz.
sursa: https://www.telegraph.co.uk/science/2018/08/30/international-space-station-leaking-air-hit-space-debris/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu