Soprana Maria Cebotari în turneu la București (Foto)

Posted on 15 aprilie 2021 by Marin Teodora in Artă, Cunoaște România, Dezvăluiri, Știați că // 0 Comments

Maria Cebotari, una dintre cele mai cunoscute și iubite soprane şi actriţe a secolului trecut, s-a născut la Chișinău în iarna anului 1910.

Absolventă a Conservatorului „Unirea” din orașul natal, precum şi a trei ani de canto şi artă dramatică la Paris şi Berlin, cunoaște încă de la începutul carierei un succes extraordinar, numele său fiind astăzi adesea amintit în teatrul dramatic, dar mai ales în cel liric şi cinematografie.

Talentul, frumusețea și vocea sa inegalabilă au făcut-o să strălucească în nenumărate rânduri pe marile scene europene.

În 1929 se stabileşte în Germania, unde se înscrie la „Hochschule für Musik”, renumita şcoală de muzică din Berlin, pe care o va absolvi cu „Magna cum laude”, fiind felicitată de întregul juriu pentru talentul şi vocea sa.

Un an mai târziu, aparițiile scenice îi aduc prețuirea unor personalităţi importante ale teatrului interbelic german, precum Lutz Weltmann, Leo Lania şi Alfred Kerr, care îi prezic un mare viitor în teatrul berlinez.

În 1935, interpretarea rolului Amintei din „Die Schweigsame Frau”, pe scena operei din Dresla, îi aduce aprecierea compozitorului Richard Strauss, care o numește plin de admirație „un vis devenit realitate”.

La rândul său, dirijorul austriac Herbert von Karajan o consideră „cea mai bună soprană pe care a dirijat-o vreodată, mai bună chiar decât Maria Callas”.

De asemenea, presa muzicală, atât cea românească, cât şi cea europeană, a elogiat-o întotdeauna: „Maria Cebotari, (…) prima interpretă a lui Puccini şi ultima mare cântăreaţă a Vienei. (…) O frumuseţe cu totul deosebită! (…) Vocea ei, ţinuta scenică nu au asemănare (…). O nouă stea a apărut pe firmamentul operei mondiale. (…)”.

Cuvinte în totalitate adevărate, căci la numai 24 de ani primește onorificul titlu de „Kammersänger”. Un vis devenit realitate!

La 25 de ani va fi angajată a Operei de Stat din Berlin, interpretările din operele „Manon”, „Carmen”, „Salomeea”, „Boema”, „Nunta lui Figaro”, făcând-o şi mai mult iubită de public.

A cântat pe scena marilor capitale ale lumii, precum Berlin, Viena, Milano, Praga, Stockholm, Londra şi Amsterdam, cucerind de fiecare dată spectatorii cu interpretările sale.

De asemenea, s-a bucurat de succese de prestigiu acompaniată de tenori celebri ca Beniamino Gigli, Gino Becchi, Tito Schipa, Georges Metaxa, Joseph Schmidt, Ernst Busch şi alţii.

Debutul carierei actoriceşti a avut loc în 1936 cu muzicalul „Mädchen in Weiß” („Fetele în alb”), în regia lui Viktor Janson, după care au urmat „Mutterlied” („Pensionul ţarinei”) şi „Starke herzen” („Inimi tari”), în regia lui Herbert Maisch, unde a jucat alături de talentatul actor austriac Gustav Diessel, cu care se va şi căsători.

A rămas consacrată însă datorită rolurilor în cunoscuta serie de filme a regizorului italian Carmine Gallone: „Giuseppe Verdi” (titlu românesc „Iubirile lui Verdi”), „Il sogno di Butterfly” („Visul doamnei Butterfly”), şi „Ama-mi, Alfredo!” („Iubeşte-mă, Alfredo!”).

În 1943, va fi protagonista filmului dedicat vieţii celebrei mezzosoprane franceze de la începutul secolului XIX, Maria Malibran, în regia lui Guido Brignone.

Un alt film în care a jucat, „Odessa în flăcări”, a obţinut medalia de aur la Bienala de la Veneţia.

„Maria Cebotari iubea scena cu o devoţiune rar întâlnită. Studia zile şi nopţi de-a rândul un rol şi, desigur, reuşita era de partea ei. (…) Avea simţul eroismului, al sacrificiului, febra căutărilor, a invenţiilor melodice” – spuneau despre ea doi dintre marii săi admiratori, Antonio Mingotti şi Carmine Gallone.

Impresionat de talentul frumoasei românce, criticul de artă Karl Sheneval aprecia că „este una dintre celebrele cântăreţe de operă care au devenit celebre şi pe ecran.

Şi una dintre puţinele actriţe de cinema capabile să interpreteze roluri în diferite limbi… Filmele se realizează în varianta germană, italiană, română… Vocile partenerilor sunt dublate în diferite limbi… numai Maria Cebotari rămâne în toate variantele. Are un talent extraordinar…”.

Turneul de la București din 1943 a fost realizat cu prilejul punerii în scenă a operei „Nunta lui Figaro”, în care Maria Cebotari a interpretat de-a lungul timpului atât rolul Contesei, cât și pe cel al Susannei.

„Privighetoare a plaiurilor româneşti”, cum o numea actorul şi cântăreţul Ernst Busch, prin prezenţa scenică, prin stilul şi farmecul său, a dăruit spectacolului o grandoare şi o căldură neobişnuită.

„Bucureştenii ascultau parcă vrăjiţi divina voce a compatrioatei lor. După terminarea spectacolului, solista mărturisea ziariştilor că ar fi vrut să rămână mai mult printre ai săi, dar nu-şi mai aparţine: contractele, nemiloasele contracte, o obligau să cânte acum departe de patrie…”

În timpul vizitei în Capitală, artista a fost oaspetele hotelului Athénée Palace, unde, așa cum înfățișează fotografiile lui Willy Pragher, s-a bucurat de o încântătoare ședere, pozând fermecătoare, dezvăluind o frumusețe aparte, îmbinată cu multă eleganță și rafinament.

Se poate observa cum fotografiile realizate în balconul hotelului înfățișează pe fundal imaginea unor clădiri emblematice ale Capitalei, precum Ateneul, unde, de altfel, cu prilejul concertelor susținute, Maria Cebotari a încântat publicul bucureștean cu talentul său.

Între repetiții, solista se bucura de două ore de odihnă, apoi acorda interviuri și dădea autografe, simțindu-se, așa cum însăși declara, primită cu multă căldură și entuziasm.

Din păcate însă, amintirea vizitei Mariei Cebotari la București a fost interzisă în perioada comunistă, fiind considerată o colaboraționistă al celui de-al treilea Reich.

O nedreptate rămasă până astăzi nereparată în totalitate, căci, în ciuda talentului și vocii impresionante, de Maria Cebotari se vorbește rar, iar despre vizitele sale la București cu atât mai puțin, cu toate că artista a declarat întotdeauna:

„Niciodată și în nici o împrejurare nu mi-a trecut prin cap să spun altceva decât că sunt româncă din Basarabia sau, pur și simplu, – româncă.… (…) Numele pe care mi l-am păstrat spune mai mult decât aş putea spune eu însămi”.

Maria Cebotari se stinge din viaţă în septembrie 1949, lăsând în urmă o carieră de două decenii. Îndurerat, la aflarea veștii, criticul francez Antoine Goléa , nota:

„O maladie necruţătoare ne răpeşte, în plină glorie, pe cea care a fost Mimi şi Butterfly cum nu ne-a fost dat decât o singură dată în viaţă să vedem: adio, Butterfly, tu care, înstrăinată de ai tăi, ai ştiut să rămâi demnă într-o epocă de dureroase privaţiuni şi prăbuşiri”.

Andreea Mâniceanu