Cunoaste lumea

Noutăți

Semipalatinsk – locul unde sovieticii au efectuat peste 400 de teste cu bombe atomice. Cum arată zona astăzi…

  •  
  •  
  •  

Programul nuclear al Uniunii Sovietice a început la scurt timp după sfârșitul celui de al doilea război mondial. Testele au fost efectuate în mai multe regiuni îndepărtate de Moscova precum arhipelagul Novaia Zemlia din Oceanul Arctic sau stepele Semipalatinsk din nord-estul Kazahstanului. Cunoscut și sub numele de „Poligonul”, situl de la Semipalatinsk se afla la doar 150 km vest de orașul Semipalatinsk, redenumit astăzi Semey. Aici nu mai puțin de 100.000 de locuitori au fost martorii a cel puțin 456 de teste cu bombe atomice în cei peste 40 de ani de experimente.

Experimentele au fost efectuate atât la suprafață, cât și în subteran sau aer; conform documentelor, 116 dintre acestea fiind teste atmosferice. Pe toată durata războiului rece americanii i-au acuzat pe ruși că efectuează testele în mod deliberat în apropierea unor așezări umane pentru a putea urmări efectele radiațiilor asupra oamenilor. Martorii susțin că erau avertizați să iasă afară în momentul în care văd o explozie, existând posibilitatea ca locuințele lor să se prăbușească. Mulți rezidenți, care erau copii în acel moment, au povestit că nu de puține ori ferestrele li se spărgeau din cauza suflului iar mulți oameni sufereau de convulsii în momentul în care avea loc testarea.

test9 test8 test7 test6 test1

Există rapoarte care arată faptul că numeroși copii s-au născut cu deformații osoase sau neurologice majore și severe, iar cazurile de cancer, impotență sau leucemie au înregistrat o creștere semnificativă în zonă, mult peste media țării. Directorul Spitalului de Oncologie din Semey estimează că cel puțin 60.000 de oameni din regiune au murit din 50 și până astăzi numai din cauza expunerii la radiații.

Nivelul de radiații în interiorul „Poligonului” este astăzi destul de mic, ceea ce face ca zonă să fie deschisă pentru vizitare de către turiști. Nivelul mic de radiații se datorează oamenilor de ştiinţă kazahi, ruşi şi americani care au reușit după 17 ani de muncă și cheltuieli de peste 150 de milioane de dolari să decontamineze extrem de mult zona. Cei care ajung aici vor putea vedea o parte dintre clădirile și buncărele folosite de armata roșie pentru teste, precum și monumentul ridicat de către autoritățile de la Moscova în memoria victimelor de la Semipalatinsk, monument pe care stă scris: „Mai puternic decât moartea”.

test4 test2

sursa: visitkazakhstan.kz

sursa: amusingplanet.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Semipalatinsk – locul unde sovieticii au efectuat peste 400 de teste cu bombe atomice. Cum arată zona astăzi…

  1. nu contest ce s-a facut acolo dar as vrea sa scrieti si despre locul din sua unde s-au facut teste nucleare la fel de nocive si mult mai multe ca numar si ce au patit militarii americani participanti la teste. a arunca vina doar intr-o parte nu e corect mai ales ca americanii au fost primii ce au folosit bomba atomica la hiroshima si nagasaki direct pe populatia civila ce nu avea vina ptrazboiul japonez

Lasă un răspuns la viper Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii