Secretele fericirii fără psiholog și calmului fără antidepresive

Studiile arată că multe activități plăcute de petrecere a timpului liber sunt la fel de eficiente ca și psihoterapia sau medicamentele împotriva stresului și a stărilor emoționale negative, mai ales dacă implică exerciții fizice.
Acest lucru stimulează hipocampusul, zona creierului responsabilă cu emoțiile. Asta afirmă cercetatorii de la „King’s College”, din Londra.
Dar este foarte importantă și crearea unei competiții vizavi de aceste exerciții fizice (care trebuie să fie plăcute, nu extenuante).
Spre exemplu, jocul de fotbal mărește încrederea în propria persoană și fericirea.
Un studiu de dată recentă, efectuat în Scoția, a constatat că bărbații care suferă de un stres intelectual pronunțat, dar au putut fi atrași în partide de fotbal la nivel de amatori, au evoluat foarte bine și, foarte repede, și-au recăpătat încrederea în ei înșiși, au devenit mai sociabili și mai interesați de alte activități de grup.
Este de ajuns să învățați să tricotați și să vă rezervați două seri pe săptămână pentru această îndeletnicire pentru a vă ameliora starea psihică.
Acestea sunt concluziile unui alt studiu, efectuat cu ajutorul a 15.000 de subiecți care acuzau stări depresive.
Tricotatul de două ori pe săptămână ușurează stresul și alungă anxietatea, distrage atenția de la durerea psihică sau fizică și impune o formă de relaxare care ajută și la scăderea tensiunii arteriale.
O altă activitate care aduce beneficii uriașe stării de sănătate este banalul grădinărit. Sunt mai multe studii care arată că această activitate reduce gândurile negre cu până la 20%.
Și asta fără pastile, fără ședințe de terapie sau alte tratamente chimice pe termen lung.
Un grup de cercetători danezi a concluzionat, după un studiu de mai mulți ani, că oamenii care trăiesc îm zone înverzite sunt foare greu atinși de stres.
Mai mult, un procentaj infim dintre cei ce își duc viața în zone împădurite ajung să simtă ceea ce se numește oboseală intelectuală, iar numărul depresivilor tinde spre zero.
De asemenea, cursurile de olărit și de sculptură în lemn combat depresia și anxietatea, iar pirogravura sau navomodelismul sunt de mare ajutor pentru recuperarea stării de calm interior
Un studiu al Universității Ruskin, din Marea Britanie, relevă faptul că depresivii care au fost înscriși într-un program de învățare a picturii au evoluat rapid într-un mod foarte favorabil.
Concentrarea asupra pânzei de pe șevalet, efortul de a face un tablou îmbogățesc imaginația și ajută la sporirea atenției.
Și nu numai anxietatea scade îmbucurător, ci sunt eliminate irascibilitatea și stările de ostilitate ce însoțesc mai mereu oboseala psihică.
În plus, cei mai mulți dintre participanții la studiu s-au arătat dispuși să încerce și alte medotde care nu implică medicamentație ca să scape de problemele de stres.
O altă activitate care intră în ceea ce se numește „odihnă activă” este „bucătăritul”.
Dar nu orice fel de gătit este recomandat. Cel mai bun este acela care include coacerea unei prăjituri – un cozonac, un chec, un desert oarecare.
Aceasta este concluzia unui studiu recent încheiat în Australia. Se pare că și pregătirea unei cine speciale pe săptămână este de bun augur pe direcția diminuării anxietății și tensiunii interioare.
Foto burst shopify Matthew Henry
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu