Cunoaste lumea

Noutăți

Școala unde toți elevii învață să scrie cu ambele mâini. Pot fi oamenii ambidextrii?

  •  
  •  
  •  

O școală din India atrage atenția asupra faptului că toți cei 300 de elevi care învață aici sunt ambidextrii. Datele arată că doar 1% din populația globală este ambidextră, dar fondatorul ambițios al școlii Veena Vandini, din Madhya Pradesh, susține că această cifră poate fi schimbată prin voință și muncă. Acesta a declarat că a fost inspirat să se concentreze pe pregătirea ambidextră de primul președinte al Indiei, Rajendra Prasad (în funcție din 1950 până în 1962).

„Am citit într-o revistă că dr. Rajendra Prasad, primul președinte al Indiei, obișnuia să scrie cu ambele mâini. Acest lucru a fost inspirație pentru mine. Mai târziu, când mi-am lansat școala în satul meu natal, am încercat să-i instruiesc pe elevi să facă același lucru. Avem noi tendința de a crede că putem scrie doar cu o anumită mână, însă nu este deloc așa. Am început formarea elevilor de la clasele mici. Acum, elevii care se afla în ciclurile superioare de învățământ pot scrie cu aceeași viteză și exactitate cu ambele mâini. Mai mult, pot scrie simultan. Elevii cunosc, de asemenea, mai multe limbi, inclusiv Urdu.”, a declarat Sharma.

În fiecare clasă, din cele 45 de minute cât are o oră, 15 sunt dedicate practicii scrierii de mână, asigurându-se astfel că fiecare elev dezvoltă abilitatea de a scrie cu ambele mâini. Sharma crede, de asemenea, că abilitatea le permite elevilor să învețe mai multe limbi și le permite să scrie aceleași cuvinte în diferite limbi, în același timp.

Ambidextria este abilitatea unei persoane de a-și folosi ambele mâini cu aceeași ușurință. Persoana care are această abilitate se numește ambidextră. Situația în care persoanele posedă această abilitate în mod natural este foarte rară, și doar una din o sută de persoane este ambidextră în mod natural. Cuvântul ambidextru provine de la cuvintele latine ambi, care înseamnă „ambele” și dext, care înseamnă „drept”. Împreună semnifică „ambele îndemânări”. Ambidextria este adesea încurajată în activitățile ce cer îndemânare și folosirea ambelor mâini, cum ar fi: tricotajul, tastatul, jonglatul, înotul, etc.

3FA8029200000578-4451416-image-a-1_1493299984907 3FA8029C00000578-4451416-image-a-49_1493293154381 ambidextrous-school-India2-750x422

sursa: http://www.dailymail.co.uk/news/article-4451416/Mesmerising-video-shows-pupils-writing-TWO-HANDS.html

sursa:http://www.odditycentral.com/pics/the-indian-school-where-all-students-learn-to-write-with-both-hands.html

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Școala unde toți elevii învață să scrie cu ambele mâini. Pot fi oamenii ambidextrii?

  1. Ambidextru nu inseamna neaparat folosirea ambelor maini. Poate exista si un X factor, daca cineva foloseste mana stanga si piciorul drept. Dar si daca foloseste mana dreapta si piciorul stang. Tot la categoria ambidextru intra. Noi vedem mainile ca fiind foarte importante ca judecam la ce facem cu mana. La ce facem cu piciorul, facem in general instinctual. Dar un fotbalist spre exemplu realizeaza clar acest avantaj de a fi ambidextru, caci constientizeaza mai des ce face cu picioarele.
    Stangacii sunt mai putini decat dreptacii pentru ca au fost discriminati istoric. In perioada comunista dar si imediat dupa, copiii stangaci erau fortati sa treaca la mana dreapta. O norma foarte nociva pentru stangaci. Stangacii de asemenea au mai mult creier. Corpus callosum e mai dezvoltat la stangaci decat la dreptaci. Corpus Callosum este o portiune de creier care uneste cele 2 emisfere. Pentru acest avantaj genetic stangacii sunt mai creativi si in trecut erau considerati vrajitori, fiind discriminati si pedepsiti drastic. In tarile islamice exista inca aceste legi de a pedepsi stangacii.
    Cel mai mare procent de reusita pentru ambidextru o prezinta stangacii, caci se pot adapta si la folosire mainii drepte mai usor. Dezavantajul de a exista pe piata multe scule facute pentru mana dreapta, actioneaza in final ca un avantaj pentru indemanarea si motricitatea stangacilor caci se obisnuiesc usor si cu ce nu le vine „la mana”.

    Din pacate in ziua de azi, stangacii raman ultima categorie discriminata in scoala. Copiii stangaci au devenit mai numerosi, tocmai pentru ca nu mai exista acele norme nocive, insa n-am vazut pedagogi care sa inteleaga scrisul cu mana stanga. In mod normal daca e vorba despre stangaci ar trebui create clase speciale de stangaci la invatarea scrisului de mana. In scoli inca se preda DOAR scrisul pentru dreptaci.
    Daca nu ar fi existat in trecut acele discriminari probabil ca procentul de stangaci ar fi fost mai mare. Asa cum se nasc in mod egal fete si baieti asa ar trebui sa existe in mod egal stangaci si dreptaci.

    Desi stangacii reprezinta 10% din populatia totala, ei reprezinta jumatate dintre geniile lumii. Creativitatea ii duce spre varf.
    Dar asta nu ii face supraoameni, nu toti stangacii sunt Einstein (da si el stangaci). Creativitatea, fara organizarea si capacitatea de a face task-uri repetitive a dreptacilor, nu poate oferi rezultate. In ziua de azi sa faci task-uri repetitive inseamna ca esti robot, ca esti prost. Nu e deloc asa, caci rezistenta de a face ce altora nu le place e o calitate care face diferenta intre a reusi si a rata. 🙂

    Nu in ultimul rand a folosi mana stanga inseamna de fapt a avea un creier dreptaci. Emisfera dreapta a creierului este dominanta la stangaci si cea stanga la dreptaci.

    Totusi discriminarea copiilor ramane. Vad ca se agita unii cu educatia sexuala in scoli, dar dascalii nu stiu sa invete un copil sa scrie cu mana stanga inca.

  2. @ Ehud

    Superb comentariul. Stiam despre stangaci ca sunt creativi si dreptacii sunt analitici. Dar nu am realizat niciodata discriminarea stangacilor in primii ani de scoala.
    Felicitari!

Lasă un răspuns la Ehud Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii