Scara de la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Obiectul neînsemnat care stă în același loc, de secole, din cauza neînțelegerilor dintre bisericile creștine
Sub una dintre ferestrele arcuite ale Bisericii Sfântului Mormânt, din Orașul Vechi al Ierusalimului, există o scară din lemn extrem de veche. La prima vedere se pare că Biserica este în curs de renovare, iar scara a fost pusă acolo de un muncitor pentru lucrări de reparații, însă nu este deloc așa. De fapt, scara apare în fiecare fotografie realizată bisericii, de-a lungul timpului. Și chiar înainte de apariția aparatului de fotografiat, aceasta apare în schițe. Scara este o parte integrantă a clădirii de cel puțin trei secole, însă specialiștii susțin ca aceasta are mult mai mult.
Nimeni nu știe sigur cum a ajuns acolo și când. Ceea ce știm este că a existat și în 1728, în cea mai veche reprezentare a Bisericii Sfântului Mormânt descoperită. Când a fost pusă scara acolo și de ce nu a mai fost niciodată luată, nu ne poate spune nimeni.
Biserica Sfântului Mormânt a fost construită în secolul al IV-lea, în locul unde se presupune că Iisus a fost îngropat și unde a și înviat. Biserica Sfântului Mormânt, ca multe locuri din Țara Sfântă, sunt venerate de diferite grupuri religioase. În mod evident, fiecare denominație creștină dorește să o aibă sub control. În prezent, există mai multe biserici creștine care controlează Sfântul lăcaș de cult, iar acestea nu pot ajunge la un acord în privința mutării scării.
În secolul al XVIII-lea, sultanul Osman al III-lea a forțat bisericile creștine la un compromis și a decretat că oricine controlează în mod curent un anumit loc își va continua controlul pe termen nelimitat. Dacă mai multe grupuri revendică un anumit loc, atunci trebuie să se ajungă la un acord între acestea pentru a se face schimbări în acel loc. În ciuda numeroaselor modificări ulterioare ale puterii politice în Țara Sfântă, acest status quo a rămas în vigoare, fiecare grup religios păzind cu strășnicie locul revendicat.
Potrivit diferitelor surse, ferestrele aparțin armenilor, dar pervazul unde se află scara aparține ortodocșilor greci. Astăzi, scara și-a pierdut funcția practică. Aceasta servește doar ca un simbol al diferențelor și divizărilor de lungă durată dintre creștini. Unii susțin că scara poate simboliza și faptul că Biserica Sfântului Mormânt aparține tuturor bisericilor, și nu doar unele părți din aceasta.
În istoria recentă a scării au existat câteva încercări de mutare. În 1981, cineva a furat scara care a dispărut pentru o perioadă scurtă de timp. Poliția locală l-a găsit pe făptaș și a adus scara înapoi. În 1997, scara a dispărut din nou pentru câteva săptămâni, însă a fost din nou găsită de autoritățile din Ierusalim. În 2009, scara a fost mutată din nou, de data aceasta pentru a face loc schelelor necesare pentru finisarea renovărilor pe turnul clopotniței. După finalizarea lucrărilor a fost așezată la locul inițial.
sursa: https://www.atlasobscura.com/places/immovable-ladder-church-holy-sepulchre
sursa: http://www.ancient-origins.net/history/immovable-ladder-bizarre-feud-prevents-ordinary-ladder-being-moved-3-centuries-009506
sursa: http://www.amusingplanet.com/2018/02/the-immovable-ladder-of-jerusalems.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu