Șantajul prin care Papalitatea a încercat să îl facă pe Mihai Viteazul să treacă la catolicism

Articol preluat din revista ISTORIE INEDITĂ: Epoca lui Mihai Viteazul este pentru istoria naţională a românilor una de importanţă strategică ce face legătura între străvechimea şi vechimea noastră istorică, antichitatea dacică, mai precis unitatea teritorială, culturală, lingvistică şi religioasă a strămoşilor noştri reali, bine conturată sub domnia lui Burebista (82 ‒ 44 î.Hr.) şi momentul 1 Decembrie 1918. Epoca lui Mihai Viteazul este o „articulaţie” atât de bine sudată în conştiinţa naţională a românilor şi în structura lor genetică, încât nu va putea fi ştearsă niciodată din memoria şi sufletele românilor, cu toate eforturile pe care le fac mulţi denigratori oficiali şi universitari de ieri şi de azi…

Datorită influenței tot mai mari pe care o avea în epocă și a faptelor sale de arme de un imens ajutor pentru Europa Creștină, Mihai Viteazul a intrat în atenția Papalității într-un mod special, conducătorul Bisericii Catolice dorind să îl convertească pe acesta la catolicism, condiționând ajutorul pentru lupta împotriva turcilor de acest lucru.

Revista poate fi achiziționată de aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html

Pentru a înţelege mai bine această situaţie extrem de grea cu care s-au confruntat valahii şi Voievodul Mihai, redăm grupat trei dintre cele cinci scrisori ale Papei Clement al VIII-lea către Mihai, Voievodul Valahiei, prin care-i cere în mod expres ori subtil să treacă la catolicism, și o a patra scrisoare care ne prezintă refuzul Papei de a-l ajuta cu bani pe Mihai în susţinerea luptei împotriva Imperiului otoman, în schimb îndemnându-l la luptă având ca bază de plecare doar… rugăciunile Papalităţii.

O menţiune se impune legată de aceste scrisori, şi anume ele nu reprezintă o noutate, fiind publicate deja în lucrări de specialitate. Prezentarea lor în acest mod permite să se înţeleagă mai bine „strategia” papală de „susţinere” financiară şi politică a lui Mihai Viteazul în războiul antiotoman în care se angrenase voievodul valah, dar cu condiţia trecerii lui şi a neamului său la catolicism. Refuzul lui Mihai, de fiecare dată, direct sau diplomatic, dar cu precizarea că el luptă pentru creştinătate, a făcut din Papa de la Roma un adversar consecvent, autor moral, împreună cu Rudolf al II-lea de Habsburg, al asasinării voievodului valah.

I.
Scrisoarea Papei Clement al VIII-lea către Mihaiu Vitezul, vestindu-l că nu poate să-i dee ajutor şi îmbărbătându-l la luptă.^[1]

16 august 1597

Către fiul iubit şi bărbatul nobil, Mihai, Voievod al Valahiei

Papa Clement al VIII-lea

„Iubitului şi nobilului nostru fiu, îi transmitem salutări şi binecuvîntarea papală. Pentru că am văzut din scrisoarea Nobilimii Tale curajul sufletului tău şi zelul în a lupta pentru cauza puterii creştine, punem foarte mult credinţa noastră întru Domnul de partea ta curajoasă împotriva duşmanului turc comun şi foarte potrivnic şi este drept ca la fel să încerce să facă toţi principii creştini, spre salvarea lor şi a altora. Este cunoscut de toată lumea care au fost străduinţele noastre în privinţa acestora, că au fost puse la dispoziţie de către noi ajutoarele soldaţilor şi tu poţi să afli că nu ne-am cruţat nici propriul sânge, deoarece iubitul nostru fiu şi nobil bărbat, Giovanni Francesco Aldobrandini, nepotul nostru de sînge şi căpitan general, s-a oprit cu armata noastră în Ungaria, în ciuda oricărei primejdii; chiar am suportat şi continuăm să suportăm cu stăruinţă atâtea cheltuieli, câte puterile naturale ale acestui scaun papal, în fruntea căruia stau cu voia Domnului, nu mai pot susţine mult timp şi de aceea suferim foarte mult că suntem împovăraţi de atâtea lipsuri de bani, sub nicio formă, nu ne este îngăduit să punem la dispoziţie ceea ce ne ceri, deşi altminteri simţim o afecţiune binecunoscută faţă de tine. Tu însă trebuie să fii cu sufletul puternic şi viguros, căci, dacă în această provincie s-ar porni legea războiului, nu ne îndoim că ducii noştri îţi vor fi de ajutor atâta cât vor putea. Dumnezeul armatelor să îi vegheze pe cei care luptă pentru bunătatea sa şi să culce la pământ duşmanul cel trufaş. Scrisă la Roma, de Sf. Marcu, sub pecetea lui Sf. Petru, pe data de 16 august 1597, în al şaselea an al Pontificatului Nostru.”

II.

Scrisoarea Papei Clement al VIII-lea către Mihaiu Vitezul, stăruind să intre în biserica catolică.^[2]

12 octombrie 1598

Către fiul iubit şi bărbatul nobil, Mihai, Principe al Valahiei

Papa Clement al VIII-lea

„Iubitului şi nobilului nostru fiu, îi transmitem salutări şi lumina bogată a graţiei divine. Cu mult mai târziu decât am fi vrut l-am trimis înapoi la Nobilimea Ta pe Hector Varsi, pe care l-ai trimis la noi, din cauză că cu câteva zile mai înainte mai întâi am fost încercaţi de o sănătate potrivnică, apoi am lipsit puţin timp necesar pentru refacerea forţelor. Însă scrisorile tale le-am citit cu plăcere şi pe solul tău l-am ascultat cu bunăvoinţă, iar stăruinţa ta, ardoarea şi perseverenţa cu care este vegheată puterea creştină de către partea ta curajoasă în faţa duşmanului comun şi foarte pornit împotriva numelui creştinătăţii le încredinţăm cu totul întru Domnul, însă această cauză care se referă la slava lui Dumnezeu şi folosul întregului popor creştin, de care am fost întotdeauna ataşaţi, nimănui nu-i este necunoscută, dar fiind slăbiţi de cheltuieli neîntrerupte şi aproape secătuiţi în acest an care deja se apropie de sfârşit nu îţi putem fi de ajutor, însă anul viitor, dacă lucrurile noastre vor fi într-o situaţie mai favorabilă, îţi vom da ajutor, ca să înţelegi cât de mult apreciem virtutea ta. În acest timp, te îndemnăm stăruitor să te alături cu tot sufletul la Biserica Catolică Romană care reprezintă coloana şi baza adevărului; gândeşte-te cu atenţie, după înţelepciunea ta, cât de multe rele grave au urmat după această schismă periculoasă; în special de aici îşi iau duşmanii credinţei forţele; însă la ce lucru fericit pot spera membrele care sunt separate de capul lor? Dumnezeul nostru este un singur Dumnezeu care a orânduit o singură credinţă, o singură biserică, întemeiată de Preafericitul Petru, căpetenia apostolilor, al cărui loc şi autoritate ne este îngăduit să o deţinem noi, nevrednici şi inferiori. Aşadar, trebuie căutată şi păstrată acea unitate pe care strămoşii noştri din cele mai vechi timpuri au ţinut-o cu toată tăria, ei, care au recunoscut Sfânta Biserică Romană drept mamă şi învăţătoare şi au venerat-o cu o deosebită pietate. Astfel, odată respinse schisma şi greşelile, atunci abia se va putea spera la milostivirea cea mare a lui Dumnezeu, ca duşmanul cel mai îngrozit şi mai năprasnic, turcul, să nu prevaleze, ci să fie culcat la pământ. Aşadar, tu, fiule, stabileşte acest lucru şi săvârşeşte-l cu binecuvântarea lui Dumnezeu, ca să te alături cu totul Sfintei Biserici Catolice în unitatea credinţei şi iubirii dumnezeieşti, iar în situaţii dificile, pe care le aduce vitregia acestor vremuri, Dumnezeu îţi va fi de fapt ajutorul tău, ca să-ţi păstrezi tăria sufletului tău curajos şi între primejdiile care te înconjoară te va păstra sănătos şi nevătămat. Scrisă în Ferrara, pe data de 12 octombrie 1598, în al şaptelea an al Pontificatului Nostru.”

III.

Iubitului fiu, nobilului bărbat Mihai, Principele Valahiei

Papa Clement al VIII-lea^[3]

29 aprilie 1600

„Iubite fiu şi nobil bărbat, mîntuire şi binecuvântare apostolică. Scrisoarea pe care Domnia ta ne-ai trimis-o în trecuta lună februarie şi în care arăţi osebita rîvnă întru ajutorarea creştinătăţii împotriva turcilor, vrăjmaşi comuni şi atât de cruzi, ne-a fost foarte plăcută şi îţi lăudăm foarte mult acea nobleţe sufletească pe care tu o arăţi, precum şi statornicia ta; dar scrisoarea ta ne-ar fi fost, desigur, cu mult mai plăcută dacă ne-ar fi vestit despre tine acel lucru pe care, din voinţă proteguitoare către tine, îl aşteptam cu nerăbdare încă de multă vreme şi, fără îndoială, dorim să fi ascultat de sfatul cel bun ca, lepădând orice schismă şi orice greşeli, să primeşti cu toată inima unirea cu Biserica Catolică şi Apostolică pe care Dumnezeu, Tatăl Îndurării, a voit să o păstorim noi, nevrednicul, care, deşi nu-i stăm alături prin merite, avem locul şi puterea Preafericitului Petru, întîiul între apostoli, pe care Domnul Hristos l-a rînduit mai-marele întregii sale biserici şi păstor al tuturor oilor sale şi cel mai mare propovăduitor al său. Iar nouă ne este de ajutor şi ne face plăcere să nădăjduim că se va întâmpla aceasta: că, cu voia Domnului, te vei alătura nouă în legătura credinţei unite şi a iubirii de aproape şi că, întru nădejdea chemării noastre, vei fi vlăstar al bisericii propovăduitoare şi parte din trupul nostru şi cu adevărat fiu al nostru iubit întru Hristos, aşa cum sunt şi ceilalţi principi catolici care recunosc şi cinstesc biserica romană drept maică şi povăţuitoare a tuturor bisericilor. Nu se poate spune că este ceva mai de trebuinţă pentru mîntuirea sufletului tău, ceva mai de seamă pentru o glorie trainică, ceva mai presus pentru folosul deplin, decît această singură hotărâre; de fapt, tu ne ceri să-ţi fim de ajutor şi printr-un sprijin bănesc; întotdeauna ne-am zorit să ajutăm creştinătatea și n-am nesocotit pe nimeni, dar totuşi trecătoarele putinţe ale sfîntului Scaun nu sînt atît de mari ca singure să facă faţă unei asemenea poveri şi, împărţite în mai multe locuri, să poată fi îndestulătoare; de aceea, încă de multă vreme ne străduim şi ne ocupăm de acestea pe care, dacă Dumnezeu, cu binecuvîntarea sa, ne va îngădui, după cum nădăjduim, să le împlinim, atunci, unindu-se forţele mai multora şi rînduindu-se şi împărţindu-ne poverile, nu va fi greu să le sprijinim pe celelalte şi să purcedem la alte fapte strălucite, iar ţie, care, după cum speri, pui la cale lucruri mari, să-ţi venim la vreme într-ajutor. Între timp, tu, aşa cum stă bine unui viteaz, păstrează-ţi tăria statorniciei sufleteşti împotriva înverşunaţilor vrăjmaşi şi, mai ales, respectă cu toată rîvna tratatul de sinceră prietenie prin care te-ai legat de fiul nostru preaiubit, Rudolf, împărat ales, să nu cumva să îngădui ca prin vreo altă înţelegere să fii abătut de la acea prietenie, căci acest lucru este vrednic de tine şi te umple de slavă şi, după cum înţelegi tu, în marea ta înţelepciune, este cel mai potrivit pentru mai trainicele temeiuri ale folosului comun. Iar Dumnezeu să-ţi lumineze din plin gândul tău cu strălucirea întregii milostiviri şi a luminării dumnezeieşti, aşa încît să nu-ţi rămînă nicio umbră în cuget, iar noi şi toţi principii catolici să ne bucurăm pe deplin de adevărata unire a bisericii tale cu biserica romană, fără de care nu există mîntuire. Dată la Roma, la Sfîntul Petru, întărită cu inelul Pescarului*, în ziua de 29 aprilie anul 1600, în al nouălea an al Pontificatului Nostru.”

(*Este vorba de sigilul papal – explicaţia aparţine editorului în nota de subsol.)

IV.

Principelui Ţării Româneşti^[4]

28 aprilie 1601

„Iubite fiu şi nobil bărbat – salutul şi binecuvîntarea noastră apostolică. Am primit scrisoarea Domniei Tale, pe care ne-ai dat-o din Praga la calendele lunii aprilie şi în care era scris amănunţit despre acele lucruri care în zilele anterioare, prin schimbările sorţii, ţi se întâmplaseră. Sufletul nostru este plin de bunăvoinţă faţă de tine şi vrerea noastră este cu tine, din care pricină chiar cu mare stăruinţă te îndemnăm ca, în truda prea împovărătoare pentru credinţa comună şi în acele treburi care ţin de credinţa catolică cea singură adevărată, să te porţi cu suflet curat, cum este potrivit, şi să te arăţi în chip neprefăcut de orice parte, cu inima neprihănită şi cugetul drept, în ce priveşte mântuirea sufletului tău şi întreaga lui norocire; atunci, întru aceste lucruri îndestul vom avea chezăşuire despre tine, vom putea fi cu sufletul întreg şi fără teamă şi abia atunci te vom sprijini cu întreagă vrerea şi dragostea şi ţie, orice prilej s-ar ivi, îţi vom fi, cu voia Domnului, într-ajutor, în cele solicitate de tine cu întîietate şi în cele ce le socoteşti potrivite pentru a acţiona cel mai bine; de vei face aceasta şi vei chema mai statornic bunăvoinţa noastră faţă de tine, toate ţi se vor rîndui cu folos şi noroc, cu milostivirea lui Dumnezeu. Dată la Roma, în Sfîntul Petru, întărită cu inelul Pescarului, în ziua de 28 aprilie 1601, în anul al zecelea al Pontificatului Nostru.”

Drd. Iscru Adrian

Note bibliografice

[1] Documente privitoare la ISTORIA ROMÂNILOR culese de Eudoxiu Hurmuzaki, publicate sub auspiciile Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi ale Academiei Române, vol. VIII, 1376 ‒ 1650, p. 199, Bucureşti, 1894; donaţie Preot Profesor Niculae M. Popescu; Biblioteca Sfântului Sinod, Mânăstirea Antim, Bucureşti, cota III, 1427; de menţionat că documentele sunt publicate în latină; traducerea a fost efectuată de Movilă Iulia Mădălina, traducător autorizat, pentru limbile spaniolă – latină, al Ministerului de Justiţie cu nr. 15 273

[2] Idem

[3] Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Mihai Viteazul în Conştiinţa Europeană, 5, Mărturii, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1990, pp. 263, 264; documentele sunt redate în limba latină şi alăturat este redată traducerea în limba română; s-au păstrat ortografia şi punctuaţia existente în text; această scrisoare a fost publicată şi în lucrarea Prof. Dr. Marin Al. Cristian, Mihai Viteazul, Restauratorul Daciei şi al Bisericii Strămoşeşti, Ed. Casa de Editură şi Librărie „Nicolae Bălcescu”, pp. 323, 324, Bucureşti, 2011

[4] Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Biblioteca Centrală de Stat, Mihai Viteazul în Conştiinţa Europeană, 1, Documente Externe, p. 650, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1982; documentele sunt redate în limba latină şi alăturat este redată traducerea în limba română; s-au păstrat ortografia şi punctuaţia existente în text

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină