Cunoaste lumea

Noutăți

România – poligon de testare pentru armamentul geoclimatic

  •  
  •  
  •  

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Ploile torențiale care au declanșat inundații dezastruoase au și altă explicație decât dezechilibrele provocate de mâna omului sau încălzirea globală, solstiţiul de vară sau luna roşie. Pe deasupra capetelor noastre se poartă un adevărat război, remarca, prin 2017, generalul Emil Străinu, referindu-se la fenomenele meteo total nespecifice țării noastre, cum ar fi tornadele:

„Ţara noastră se confruntă, în anii aceștia, cu fenomene meteo extreme: caniculă în sud şi sud-est, instabilitate accentuată în alte zone şi ploi torenţiale care au dus la inundaţii.

Toate aceste fenomene pot fi controlate de om. Este o tehnologie veche, din anii ’50-’60, iar marile puteri dispun la ora asta de ea. Prin intermediul ei, îşi plătesc reciproc poliţe, fără să mai folosească tancuri şi rachete, războiul economic şi alte mijloace. Războiul economic îl fac distrugându-ţi recoltele, câmpurile de legume şi de fructe, pomii fructiferi, viile. Este un război între Est şi Vest.

Primele cinci mari puteri ale lumii sunt deţinătoare a ceea ce se numeşte arma meteorologică şi desfăşoară războiul meteorologic. E foarte simplu. România, de peste 35-40 de ani, este un poligon de încercare a armelor geoclimatice”.

Întrebat care este cauza sau al cui e interesul ca asemenea experimente să aibă loc pe teritoriul României, generalul Emil Străinu n-a dat un răspuns direct, dar a dat de înțeles:

„Cine are interese reglează cumva aceste lucruri, pentru ca interesele proprii să fie cele care să primeze. A nominaliza pe cineva ar fi o greşeală. Sunt astfel de forţe şi ei le folosesc.

În 2005, când pe piaţa românească şi-au făcut intrarea marii furnizori de legume şi fructe din centrul Europei şi din Asia, s-au produs fenomene asemănătoare. S-a dorit distrugerea agriculturii şi a pomiculturii româneşti. E clară treaba” – a spus generalul, care a adăugat că deocamdată nu există soluţii pentru rezolvarea acestei situaţii.

„Nu avem ce să facem, pentru că la nivel decizional nu avem oameni care să înţeleagă acest lucru. Dosarul care s-a făcut în 2005, la marile inundaţii de atunci, este secretizat şi acum, este secret de stat la parlament”.

În privința tornadelor, care își făcuseră și ele apariția prin România, Emil Străinu a dat următoarele detalii:

„Când a fost prima tornadă, de la Făcăieni, eu am explicat că este tornadă. La vremea respectivă eram cadru activ şi era să fiu trecut în rezervă, fiind acuzat că vorbesc prostii. Abia după câţiva ani s-a recunoscut faptul acesta, iar astăzi toată lumea vorbeşte de tornade. La vremea aceea, eu eram cel asincron”…

Concluzia care rezultă din aceste declarații este aceea că României îi este aproape imposibil să devină competitivă pe piața produselor agro-alimentare, din simplul motiv că, fără o protecție meteorologică strategică din partea statului român, orice recoltă poate fi distrusă la comandă.

„Vinovată” de existența acestei distrugătoare arme meteorologice este, paradoxal, o româncă: savanta Ștefania Mărăcineanu, unul dintre marii fizicieni ai României, care a creat primul laborator de radioactivitate din ţară și a descoperit procedeul de declanşare artificială a ploii, cu ajutorul unor săruri radioactive. În 1931 ea a provocat prima ploaie artificială din lume în Bărăgan, continuând cercetările în Algeria, cu sprijinul guvernului francez.

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on România – poligon de testare pentru armamentul geoclimatic

  1. Da’, ati observat ca de la o vreme nu prea se mai foloseste sintagma „incalzire globala” ci usor, usor s-a trecut la cea de „schimbari climatice”?

    Arma asta le permite sa faca mai multe chestii decat le permitea ca acoperire sintagma „incalzire globala”.

  2. Părerea mea este că România nu e niciun poligon de teste cu arme climatice şi să aduc şi argumente: 1. În anii 1880, parcă, nu mai ţin minte anul cu exactitate, dar se găseşte la îndemâna oricui pe internet, Dunărea a avut în jur de 18.000 metri cubi, adică triplul debitului mediu. La anii ăia nu se poate vorbi de cine ştie ce arme SF. 2. România este în zona temperată şi întâlneşte condiţii propice formării tornadelor. Bineînţeles că relieful şi alţi factori fac ca mărimea lor să nu se poată compara cu cele din SUA. Ni se pare nouă ca sunt o noutate, dar strămoşii noştri nu aveau ce avem noi, un telefon cu cameră de filmat şi mulţi nici nu ştiau să scrie. Sunt sigur însă că, dacă s-ar face nişte cercetări prin arhive sau s-ar citi marii geografi români, s-ar găsi nişte menţiuni care să ateste prezenţa lor şi atunci. 3.America au probleme mult mai grave cu tornadele, Israelul are deşertul acela şi totuşi agricultura lor e de vârf. Problema în agricultura nu e neapărat clima, cât omul. Educaţia de peste tot e la pământ, încă oleacă şi nu mai vede nici lumină. Aşa că noi ca ţară, dacă avem specialişti foarte puţini în orice domeniu şi nu suntem în stare să facem nişte broşuri, ziare sau hărţi fără greşeli gramaticale, ori inversiuni de hidronime foarte cunoscute (Olt şi Jiu, nu două pârâiaşe amărâte din Dobrogea),date la olimpiade şi alte festivităţi cu ocazia sărbătoririi Centenarului (a se căuta harta dată olimpicilor la istorie anul trecut de Centenar… Te doare capul, mai ales daca s-ar vedea bugetul alocat pentru, care nu cred că a fost mic), cum să ne permitem să visăm la nu ştiu ce agricultură şi autostrăzi? Soluţia pentru România e munca cinstita şi serioasă, nu multă, nu puţină, ci atâta cât trebuie. ,,Numele meu este… şi ştiu să fac… Apropo, recomand ,,Şcoala muncii- altă creştere” de Simion Mehedinţi cu decalogul muncii.

Lasă un răspuns la spitfire Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii