Cunoaste lumea

Noutăți

Teoria lui Einstein poate fi răsturnată! Viteza luminii poate fi depășită!

  •  
  •  
  •  

Oamenii de știință de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară (The European Organization for Nuclear Research – CERN) au declarat săptămâna aceasta că au înregistrat particule ce călătoresc mai repede decât lumina – o constatare care ar putea răsturna una dintre legile fundamentale ale universului lui Einstein!

Antonio Ereditato, purtător de cuvânt al grupului internațional de cercetători de la Organizația Europeană pentru Cercetare Nucleară, a declarat că măsurătorile realizate timp de trei ani au demonstrat că particulele de la CERN trimise de la Geneva la Gran Sasso in Italia, au ajuns cu 60 de nanosecunde mai repede decât ar fi făcut-o lumina.

„Avem încredere în rezultatele noastre. Am verificat și reverificat posibilele elemente care ar fi putut distorsiona măsurătorile noastre, dar nu am găsit nimic”, a spus el. „Acum vrem ca și colegii noștri din alte centre de cercetare să le verifice în mod independent.”

lhc-cms-detector-640x353
Dacă toți cercetătorii vor confirma studiul celor de la CERN, descoperirea ar răsturna teoria relativității a lui Albert Einstein din 1905, care spune că viteza luminii este o „constantă cosmică” și că nimic din univers nu poate călători mai repede.

Această afirmație, care a rezistat mai mult de un secol, este unul dintre elementele cheie ale așa-numitului model Standard al fizicii, care încearcă să descrie modul în care universul și tot ce este în el funcționează.

Constatarea total neașteptată a apărut din cercetările unui fizician care lucrează la un experiment numit OPERA la centrul de cercetare de particule CERN în apropiere de Geneva și Laboratorul Gran Sasso din centrul Italiei.

Pur și simplu nu vreau să mă gândesc la implicațiile acestei descoperiri„, a spus Antonio Ereditato. Suntem oameni de știință și lucrăm cu ceea ce știm. Descoperirea este incredibilă și trebuie să fim prudenți

Literatura știintifico fantastică se bazează pe ideea că, în cazul în care bariera de viteză a luminii poate fi depășită, călătoria în timp ar putea deveni teoretic posibil.

Oare copii noștri vor putea călători în timp?

light-speed-bg
traducere și adaptare Mădălina Corina Diaconu

surse: telegraph.co.uk, cern.org

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină

  •  
  •  
  •  

15 Comments on Teoria lui Einstein poate fi răsturnată! Viteza luminii poate fi depășită!

  1. Mdaa…dar ei folosesc un standard de masurare a timpului..Si cainele isi fugareste coada,dar nu inseamna ca si calatoreste in timp!

  2. Experimentele ar putea avea totusi o logica.Universurile paralele explicate prin ,,teoria branelor”.Acestea nu ar fi netede si fixe ci ar avea o miscare ondulatorie,atingindu-se aleator.Daca cunosti timpul fiecarei brane, locul unde se vor atinge ar putea deveni predictibil.In acest loc s-ar putea deforma artificial continuum-ul spatiu- timp(Gaura de vierme,sablon).Dar datorita diferentelor temporale(standarde),cel putin teoretic,nu ai plecat.Practic esti ,insa,,dincolo”(paradox),evitind pierderile informationale…poate!

  3. Beatrice Mihaela Radu // 23 ianuarie 2016 at 20:38 // Răspunde

    Stimata D-na Diaconu,
    Va recomand sa va documentati mai bine inainte de a scrie articole. Experimentul Opera din 2012 a fost un esec.

    Puteti gasi mai jos cateva surse utile:
    http://www.sciencemag.org/news/2012/03/leaders-faster-light-experiment-step-down
    http://news.discovery.com/space/opera-leaders-resign-after-no-confidence-vote-120404.htm

  4. E ca si cum o masina atinge in linie dreapta o viteza maxima de 100 km/h ,iar in vale aceeasi masina poate atinge o viteza mult mai mare . astfel viteza luminii este o constanta ca punct de reper .

    • Asta e si lucrul cel mai interesant la viteza luminii, e constanta indiferent de reper. Si pentru ca viteza luminii e constanta, altcineva trebuie sa se modifice, si anume timpul 🙂

  5. DA CU CFR-ul NOSTRU SUPERPERFORMANT !

  6. simion milente // 24 ianuarie 2016 at 20:46 // Răspunde

    Gresit!viteza luminii este constanta insa depinde de mediul prin care se propaga si,f.important,depinde de dimensiunea in care se propaga..probabil particolele respective au ,,ocolit” lumina printr-o dimensiune paralela de care inca CERN habar nu are ca exista..dar exista:))

  7. Einstein a postulat fost ca viteza luminii e constantă, etc. Particulele cu masa reala nu o pot atinge sau depăși. Dar ar putea exista particule ci masa imaginară la viteze mai mici decât c, nedetectabile, dar care se transforma in particule reale la viteze peste c – tahionii. Deci, viteză luminii ar putea fi depășită.

  8. Tastatură de Smart phone de rahat! Corectează și după ce verific textul!

    • Viteza lumini a electronului sau a orcarei particule are o limita constanta in funtie de mediul ei de propagare, ce se intampla daca si mediul se deplaseaza cu o viteza ??
      Pamantul se deplaseaza in spatiu cu viteza destul de mare, avem navete care se deplaseaza in spatiu cu anumite traiectorii ce se intampla cu lumina sau curentul electric in naveta sau in interiorul pamantului are aceasi viteza in orice directie este o viteza constanta in mediul ei de propagare un mediu care si el se deplaseaza in spatiu. Solutia depasiri vitezei ar fi sa trimitem un fascicol de lumina sau electric printr-o naveta care si ea se deplaseaza cu viteze procentuala din viteza lumini si asfel am depasi viteza lumini fata de un punt fix.
      Viteza de deplasare a galaxiei Calea Lacteie este de aproximativ 22.000.000, Pamantul se deplaseaza cu o Viteza de 30 km/s viteza de expansiune a universului este de 73.8 Km/s, cea mai mare viteza a unei nave spatiale 720000 Km/ ora, nu credeti ca este vre-o diferenta intre viteza de feplasare a unui fascicul laser sau electon daca il orientam in stanga sau in dreapta directiei de deplasare a pamantului fata de univers sau in diretia opusa sau paralel cu aceasta orientare nu viteza este constanta ceea ce denota limita maxima de viteza dintre electon (materie) sau lumina si mediul inconjurator, dar fata de un punct fix de referinta materia si lumina pot circula mai repede daca se afla intr-un mediu care se deplaseaza, solutia ar fi ca si mediul poate circula cu o viteza.

      In teorie constanta lumini se poate depasi fata de un reper fix fara a contrazice ecuatia lui Einstein, astfel:
      Albert Einstein spune ca viteza luminii este o constanta fata de mediul ei de propagare nu spunea nimic ca este viteza absoluta cu care se pot departa 2 punte in univers.
      Exemplu o naveta spatiala merge cu 30 % din viteza lumini. In interiorul ei se transmite un fascicol de lumina sau daca vreti un electron ce circula pe un cablu electric din coada navetei spre cabina de comanda.
      Care va fi viteza electronului sau a fascicolului de lumina din interiorul navetei ce pleaca din coada navetei spre comanda, fata de un punct fix (Exemplu Pamantul)
      a) 30%(viteza de deplasare a navetei) + (plus) c (constanta lumini) = 130 % viteza lumini.
      b) viteza lumini
      c) mai mica decat viteza lumini
      Se poate depasi de exemplu printr-o gaura neagra de tip vortex.
      Fiecare particula se poate deplasa cu maxim viteza lumini fata de mediul ei de referinta, intr-un vortex pe care daca il comparam cu o roata in miscare, axul find centrul vortexului iar marginea exterioara find raza sa, vom observa ca pentru un numar de rotatii a cercului in jurul axei sale, axa va avea o viteza mai mare de rotatie (centrifiga) decat exteriorul razei cercului. Fiecare micsorare a razei la un moment dat spre axul cercului avand viteza centrifuga (de rotatie) E=mc2 mai mica decat viteza lumini dar diferenta totala intre raza exterioara a cercului si axul gaurii negre fiind mai mare decat viteza lumini, fapt observat in inregistrarile astronomice ce duce si la absortia lumini si materiei in centrul ei si aspectul de gaura neagra.

  9. In teorie constanta lumini se poate depasi fata de un reper fix fara a contrazice ecuatia lui Einstein, astfel:

  10. Pamantul se deplaseaza in spatiu cu viteza destul de mare, avem navete care se deplaseaza in spatiu cu anumite traiectorii ce se intampla cu lumina sau curentul electric in naveta sau in interiorul pamantului are aceasi viteza in orice directie este o viteza constanta in mediul ei de propagare un mediu care si el se deplaseaza in spatiu. Solutia depasiri vitezei ar fi sa trimitem un fascicol de lumina sau electric printr-o naveta care si ea se deplaseaza cu viteze procentuala din viteza lumini si asfel am depasi viteza lumini fata de un punt fix.
    Viteza de deplasare a galaxiei Calea Lacteie este de aproximativ 22.000.000, Pamantul se deplaseaza cu o Viteza de 30 km/s viteza de expansiune a universului este de 73.8 Km/s, cea mai mare viteza a unei nave spatiale 720000 Km/ ora, nu credeti ca este vre-o diferenta intre viteza de feplasare a unui fascicul laser sau electon daca il orientam in stanga sau in dreapta directiei de deplasare a pamantului fata de univers sau in diretia opusa sau paralel cu aceasta orientare nu viteza este constanta ceea ce denota limita maxima de viteza dintre electon (materie) sau lumina si mediul inconjurator, dar fata de un punct fix de referinta materia si lumina pot circula mai repede daca se afla intr-un mediu care se deplaseaza, solutia ar fi ca si mediul poate circula cu o viteza.

Lasă un răspuns la nelugo Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!

*

Termeni si conditii