Reconsiderări incomode: construcție și dezvoltare în perioada „ceaușistă”, demolare și jaf astăzi

Din studiile serioase apărute în ultima periodă de reconsiderări, inclusiv din cele apărute sub sigla unor cluburi cu pretenţii selecte, rezultă netăgăduit că economia românească antedecembristă, cu toate hibele sale adesea încriminate, a fost superioară, aproape la toţi parametrii, faţă de uzurpatoarea ei de astăzi. Și nu numai economia.

O mare personalitate a culturii române, deloc digerată de faliţii zilei, recunoştea, cu sinceritatea omului de caracter că, în timpul „epocii de aur”, „piesele valoroase ale repertoriului mondial n-au fost excluse din stagiunile româneşti şi niciun mare autor sau compozitor din lumea apuseană n-a fost interzis, iar creditul acordat autorilor autohtoni s-a dovedit fecund”. (Paul Everac).

Aşadar, au fost şi administratori ai culturii care s-au devotat, cei mai mulţi, acestei priorităţi juste, fără să urmărească doar profituri proprii. România epocii socialiste nu a fost o „terra vacuum”! după cum ne-o prezintă nişte secături ce-şi zic intelectuali formatori deopinie.

Iar „temuta” cenzură comunistă, mereu invocată de o pletoră incapabilă de creaţie autentică, nu a fost chiar atât de cruntă, mai ales în ultima parte, nici cu operele de contestaţie chiar, astfel încât literatura, teatrul şi, mai ales, opera au putut produce lucrări şi autori consacraţi şi recunoscuţi, ca de altfel şi în muzică sau în artele plastice.

Este imposibil de eludat din enunţul de mai sus numele cosmice ale lui Grigore Vasiliu Birlic, George Vraca, George Calboreanu, Radu Beligan, Amza Pelea, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Dan Iordăchescu, ori ale Marianei Nicolesco şi Angelei Gheorghiu. Sunt doar câteva nume, printre multe altele, extrase din memoria vie a timpului trăit.

Întrebaţi-vă, cine are tot interesul să ne spele creierii!? Cine vrea să devenim mancurţi? Întorcându-ne la reconsiderările necesare, trebuie recunoscută construcţia masivă de locuinţe cu toate neajunsurile lor, ca şi modernizarea unor oraşe rămase cu cel puţin un secol în urmă.

Indiferent de unde eşti, tu cel care asculţi aceste vorbe sau vei citi aceste rânduri, fă un recurs la memoria vârstei de 20 de ani. Iar dacă eşti mai tânăr, nu da verdicte până nu întrebi pe cei care au trăit atunci. Şi adevărurile se vor limpezi spre necesara noastră împăcare.

Marile edificii publice, unele din ele devenite ţinte ale paranoismului contestatar, au ajuns sediile de huzur ale potentaţilor postrevoluţionari. A susţine şi astăzi că realizările la care am făcut referire, ca şi hidrocentralele, infrastructurile de transport, mai ales cele portuare, sau marile construcţii utilitare, hotelurile, edificiile de pe litoral etc., sunt făcute de poporul român, la un mod impersonal, este o aserţiune infantilă care reproduce un adevăr incomplet.

De ce, până atunci, dar mai ales după, acelaşi popor român nu a mai construit la asemenea volum şi în astfel de proporţii, cu o asemenea organizare şi planificare, punând în operă atâtea realizări, cu talent şi sudoare trudită?

Şi de ce azi, la decenii după Revoluţie, parte din aceste edificii sunt încă lăsate de izbelişte sau au fost deja plasate pe nimic mafiilor de tot felul, iar cei care le-au construit sunt şomeri asistaţi, sau, şi mai rău pentru ei, migratori izgoniţi prin Europa?

Voi adăuga, fără pretenţia de a epuiza toate detaliile acestui demers public, că moralitatea vremii socialiste, ce-i drept excesiv de puritană, cel puţin nu lăsa loc exhibiţiilor sexuale deşănţate, trivialităţii, huliganismului, pornografiei, satanismului, ba, dimpotrivă, limita abuzurile, ţinea în respect relaţia familială şi trata cu severitate divorţul, încercând să menţină un spor demografic acceptabil şi, în măsura posibilului, să menţină un anume echilibru etnic în teritoriu, neîngăduind nici o provocare şovină.

Din păcate, toate aceste lucruri notabile, invocate azi cu nostalgie de o mare parte din populaţie, s-au obţinut cu preţul abuzării unor libertăţi considerate intangibile, cu aplicarea unor metode rudimentare şi punitive, care au avut în spate un aparat propagandistic şi represiv împilator.

Absurdul dogmatic a molestat şi chiar mutilat destule trăsături de personalitate, a jignit şi umilit libertatea şi simţul gândirii proprii. Afirm cu convingere că, tocmai din această cauză, sistemul socialist s-a prăbuşit.

Şi tot din această cauză, tot produsul acelei societăţi, ca o pedeapsă colectivă, a fost neantizat şi proscris. Dar a spune astăzi, după ce ne-am limpezit, că a fost numai o perioadă neagră, cu totul nocivă a istoriei noastre, înseamnă totalizare veninoasă şi ticăloşie manipulatorie care eludează realitatea, nu numai pe cea statistică, ci şi pe cea morală.

Vrem, nu vrem, perioada trebuie consemnată ca făcând parte din istoria noastră, iar părţile ei pozitive se cuvine a fi valorificate benefic, cu echilibru şi distanţare înţeleaptă.

De altfel, comunismul, la care se fac pe drept cuvânt toate trimiterile încriminatoare, n-a fost invenţia poporului român, nici opţiunea lui liberă, ci i-a fost impus prin trocul procentelor Marilor Puteri, exact aceleaşi puteri care astăzi ne produc nesfârşite reproşuri.

Poporul Român abandonat a încercat să se descurce, să se debaraseze treptat de ingerinţele străine şi să construiască o societate mai bună, acceptând până şi sacrificiul specific totalitarismului. Şi a reuşit, în bună parte.

După cum am putut constata, societatea românescă a acelor vremuri a consemnat în istorie o perioadă de construcţie şi dezvoltare, în timp ce aceşti ani post-revoluţie s-au dovedit, cu unele excepţii, de demolare şi de jaf.

S-au pierdut, în aceşti ani, valori incomensurabile şi, cu siguranţă, nu întâmplător. Iar naşterea şi întreţinerea acestei decăderi nemeritate, stă sub semnul acuzaţiei mincinoase că totul a fost prost şi declasat, ca şi cum noi am fi fost doar ideologie. Ceea ce nu corespunde adevărului.

Gral. (r) Dr. Mircea CHELARU

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină