Cunoaste lumea

Noutăți

Primul lungmetraj de animație 3D realizat integral în România. Video

  •  
  •  
  •  

După patru ani de investiţii şi muncă susţinută, compania de producţie Opal Production a finalizat filmul „Mercy Street”, primul lungmetraj 3D realizat în România cu o tehnică de animaţie stereoscopică 100% autohtonă, concepută de Ştefan şi Alexandru (Ducu) Buzea, regizorul, respectiv creatorul şi animatorul personajelor filmului.
 .
Filmul are o durată de 74 de minute, iar actorii Cristi Iacob, Ionuţ Grama, Marius Stănescu şi Vlad Rădescu şi-au împrumutat vocile pentru a da viaţă personajelor.
.
„Mercy Streetˮ este poveste a unui băiat de 10 ani, Lorenz, care descoperă un pasaj spre o lume secretă aflată sub lumea noastră, ce îl va duce într-o mare aventură. Scopul acestei aventuri este de a salva muzica lumii din mâinile maleficului Marcus, care vrea să o folosească pentru a deveni nemuritor. Scenaristul Alex Bordeanu a câştigat în 2010 primul loc la concursul CNC cu scenariul „Mercy Street”.
mercy-street-894544l
Regizorul Ştefan Buzea şi fratele său, Alexandru (Ducu) Buzea, creatorul şi animatorul personajelor din „Mercy Street”, ambii cu o experienţă de peste 25 de ani în domeniu, au folosit o tehnică proprie de animaţie, inventată chiar de ei.
 .
„Fiecare element sau obiect de decor a fost desenat clasic, în 2D, apoi importat într-un program 3D (Autodesk Maya), unde este plasat în perspectivă, apoi fiecare element este texturizat într-un program 2D de prelucrare imagine (Adobe Photoshop) folosindu-se tableta grafică. Astfel dispuse în acest spaţiu 3D, elementele sau obiectele vor recompune decorul generând perspectivă, construcţia multiplan, iar apoi stereoscopia,” explică Alexandru (Ducu) Buzea.
mercy-street-499027l

mercy-street-471158l-1600x1200-n-370d5248
Filmul cu scenariu premiat, a fost produs cu fonduri CNC, fonduri europene şi investiţii Opal Production.
sursa: comunicat de presă, cinemagia.ro
foto: cinemagia.ro

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Primul lungmetraj de animație 3D realizat integral în România. Video

  1. Fara intentia de a critica, doar ca observatie: Speranta se traduce prin „hope”, iar „mercy” parca inseamna mila, din cate stiu eu… „Hope Street” suna chiar mai bine. Dar ca sa intelegem exact despre ce e vorba in film, ar trebui sa il putem vedea integral. Unde, cand si/sau cum poate fi vizionat filmul? 😛

Lasă un răspuns la Andrei Alin Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii