Cunoaste lumea

Noutăți

Președintele Trump impulsionează NASA pentru noi călătorii spațiale. Se are în vedere inclusiv o incursiune pe Marte, după 2030!

  •  
  •  
  •  

Cei de la NASA au primit, din partea administrației Trump, solicitarea de a examina posibilitatea trimiterii în spațiu a unor cosmonauți, la bordul unei nave spațiale, în cadrul zborului programat pentru finalul anului 2018, în care o capsulă „Orion” ar urma să efectueze o ieșire în spațiu și o călătorie împrejurul satelitului natural al Terrei. Anterior, această misiune trebuia să fie una în care la bordul navei spațiale să nu fie prezent niciun astronaut.

În ultimii ani, la NASA s-au desfășurat activități pentru construirea rachetei „Space Launch System”, precum și a unei capsule de tip „Orion”, aptă să parcurgă distanțe considerabile prin spațiu, necesară pentru ca astronauții să ajungă pe unul dintre asteroizii din sistemul solar, în deceniul următor, după 2020, urmând ca după 2030 să fie trimis un echipaj uman pe planeta Marte. Trebuie spus că racheta nou construită, „Space Launch System”, are o putere de patru ori mai mare decât oricare dintre celelalte pe care le posedă Statele Unite.

Se pare că președintele Trump dorește să grăbească evoluția lucrurilor, în ceea ce privește cucerirea spațiului cosmic, iar astronauții americani să ajungă din nou pe Lună, după atâtea decenii de absență. Să vedem dacă dorința (președintelui Donald Trump) se va împăca cu posibilitățile (NASA)!

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.reuters.com


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii