Povestea unui steag tricolor – 1918

Cartea ”Povestea unui steag tricolor – 1918”, pleacă de la o întâmplare reală din 1918, petrecută în satul Lupşa din Munţii Apuseni.

Povestea este a unui steag făcut de femeile din sat într-o noapte pentru ca a doua zi, dis-de-dimineaţă să plece lumea, pe jos, către Alba Iulia, pentru a pecetlui Unirea din 1918.

Steagul este inedit datorită culorilor, a materialelor textile folosite provenind de la toţi oamenii din acel sat. Povestea a fost culeasă în 1980 de Ioan Ion Diaconu, cunoscut istoric şi om de radio, fiind reprodusă în cartea ”Povestea unui steag tricolor – 1918”.

Fragment din jurnalul preotului-învăţător Sebastian Ciapă, membru al delegației lupșenilor:

„Și noi lupșenii, am plecat cu 3 căruțe în 29 Nov. într-o vreme destul de grea, că era o ploaie amestecată cu zăpadă:

1. Vasile Șpan, preot ortodox în Lupșa – sat
   2. George Giurgiul, învățător gr. cat
   3. Alexandru Hățăgan, notar
   4. Aurel Goșa, (care era student în drept) era subnotar în Lupșa
   5. Octavian Goșa, scriitor în cancelaria notarială
   6. Nicolae Sabău, comerciant în Lupșa sat
   7. Nicolae Goșa, țăran fruntaș
   8. Vasile Coc, țăran fruntaș din Lupșa
   9. Nicolae Ciapă
   10. Victor Bârsan, învățător gr. în Lupșa
   11. Emil Petruța, sublocotenent din Mușca și
   12. Sebastian Ciapă, înv. gr. în Lupșa – sat

Ajungând în seara de 30 Nov., peste noapte am poposit aici. Bolnăvindu-se de gripa care bântuia în vremea aceea, a plecat înapoi cu o căruță dimpreună cu Nicolae Ciapă, și ajunși acasă preotul Șpan aproape mort, a zăcut la pat câteva săptămâni.

Ceilalți 10 în dimineața zilei de 1 Dec. am fost la Alba-Iulia cu cele 2 căruțe. Când ne-am apropiat de oraș, îți era mai mare dragul văzând cum fâlfâie stindardele naționale pe toate edificiile.

Printre țărani înarmați, am ajuns pe platoul care se întinde de sus de cetate, unde am așteptat sosirea comitetului național printre sute și sute de drapele.

Pe la amiază, iată-i că sosesc. Cel dintâi a vorbit Miron Cristea episcopul Caransebeșului, care avea un tricolor în cruce, zicând: «Fraților!

Se apropie 2000 de ani de când împăratul Traian ne-a lăsat pe aceste meleaguri ca stăpâni, nu ca robi cum am fost mai răs-alaltă-ieri. Azi, cu ajutorul lui Dumnezeu suntem stăpâni liberi în țara liberă pe care o numim: România Mare». Urale nesfârșite etc. etc. etc.

A urmat episcopul I. Hossu de la Gherla care a citit actul de alipire – pe vecie – cu patria mamă România veche etc. etc. etc.

Ne-am întors – după cum spunea episcopul Hossu: «Cu 7 vieți în pieptul de aramă», ca să ne facem fiecare datoria, pentru formarea mult iubitei noastre patrii noi.

Ajunși acasă, am spus mulțimei adunate – și erau mulți – cele văzute și auzite la adunare. După ce s-au isprăvit și acestea, s-au intonat câteva cântece naționale, urmând hora și alte jocuri mai ales învârtita ca la Lupșa.

La Alba Iulia au cerut toți că pe cum ne-a ajutat Dumnezeu de ne-am împreunat toți românii laolată, să ne împreunăm și ca biserică, dar despre aceasta nu s-a vorbit.

Și acum, cu lacrimi în ochi, comunic că dintre cei 12 inși care au fost la adunarea cea mare de la Alba-Iulia, am rămas numai eu, singur ca cucul.”

Lupșa la 24 Februarie 1954 (Capul Primăverii)

Sebastian Ciapă

La întoarcerea delegației, steagul a fost arborat la biserica din Lupșa. Apoi a fost păstrat cu sfințenie de preotul Sebastian Ciapă, până la sfârșitul vieții sale.

Ulterior a fost preluat de învăţătorul Pamfilie Albu, care a fondat Muzeu Etnografic din Lupșa în anul 1937. Steagul se află azi la Muzeul Național de Istorie a Romaniei.

Mădălina Corina Diaconu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină