Povestea dacului Aureolus. Fostul cioban din nordul Dunării a ajuns Împărat Roman în anul 267 e.n.

Dacul Marcus Acilius Aureolus s-a născut în preajma anului 230 e.n. și în tinerețe a fost oier la nord de Dunăre, în ținuturile natale ocupate de către romani. Mai târziu avea să se remarce în armata romană, ca un bun luptător și lider militar. Istoricul bizantin Zonaras spune despre el următoarele: „Aureolus era din țara getică, numită mai târziu Dacia, și de neam obscur, fiind mai întâi păstor…”

Ca ostaș al armatei romane, Aurelous a reușit să se facă remarcat și să fie apreciat de către împăratul Valerian, când a fost numit responsabil cu grajdurile împărătești. Ulterior, pe timpul împăratului Gallienus, dacul Aureolus a devenit comandant al trupelor de cavalerie ale Imperiului Roman.

În vremea la care s-a remarcat Aureolus la Roma, Imperiul deja se afla într-o perioadă de criză, care îi prevestea sfârșitul, nelipsind uzurpatorii, pierderile de teritorii și chiar momentele în care Imperiul era gata să se destrame.

Pe când era unul dintre oamenii de încredere al împăratului Gallienus, dacul Aureolus a creat o trupă de călăreți extrem de eficientă în luptă. Trupele de cavalerie ale întregii Europe au fost organizate, până târziu, în secolul XIX, în baza principiilor puse în practică pentru prima dată în Imperiul Roman, prin colaborarea dintre comandantul Aureolus și împăratul Gallienus.

Este foarte probabil ca practicile de luptă folosite de către unitatea de cavalerie comandată de către Aureolus să fi fost de proveniență geto-dacă, știut fiind că dacii erau printre cei mai iscusiți războinici din Antichitate, în ceea ce privește lupta călare. Pentru Imperiu, călăreții lui Aureolus și-au dovedit utilitatea pentru prima oară atunci când au fost înfrânte armatele uzurpatorului Ingenuus, pe teritoriul actual al Croației.

Când legiunile romane din Siria s-au revoltat, sub comanda lui Macrianus și Quietus, împotriva rebelilor a fost trimis tot bravul Aureolus, care i-a biruit după ce intraseră în Moesia (la sud de Dunăre), îndreptându-se către Roma. La confruntare au participat zeci de mii de ostași. Cei doi uzurpatori au fost suprimați, iar o parte din oștirile lor au trecut sub comanda lui Aureolus.

Unul din cei mai cutezători și puternici uzurpatori din vremea lui Gallienus a fost Postumus. El s-a autodeclarat împărat al „Imperiului Galic”, stăpânind un vast teritoriu ce anterior aparținuse Romei. Aureolus a pornit, cu cavaleria sa și alte numeroase trupe împotriva acestui nou uzurpator, dar zeița Fortuna și zeul Marte n-au mai fost de partea sa. Nereușita sa în lupta contra lui Postumus l-a scos din grațiile împăratului Gallienus.

La rândul său, nici Aureolus nu-l mai agreea pe împărat, ceea ce explică lupta sa fără convingere contra lui Postumus. E posibil, spun unii istorici, ca Aureolus să nu-i fi iertat împăratului faptul că, pentru a apăra mai bine peninsula italică, a retras legiunile din ținuturile nord-dunărene și a lăsat provincia Dacia în voia hazardului, fără nicio protecție în fața invadatorilor de neam germanic.

Prin cucerirea regatului dac al lui Decebal, Imperiul Roman a distrus o veche și puternică construcție statală pe care strămoșii noștri ar fi folosit-o cu eficacitate pentru a se apăra de populațiile migratoare iar apoi, aflați sub presiunea invaziilor, aceiași romani au lăsat fosta provincie în voia sorții. Formațiunile statale mai puternice s-au coagulat, după aceea, târziu și cu mare greutate, în spațiul carpato-danubiano-pontic, date fiind invaziile necontenite ale populațiilor barbare.

Relațiile dintre împăratul Gallienus și Aureolus au devenit foarte reci, culminând cu înlocuirea celui de-al doilea din fruntea trupelor de cavalerie pe care le crease. În perioada 267-268 e.n., popoarele germanice, mai cu seamă herulii, au făcut ravagii în partea răsăriteană a Imperiului. Împăratul a pornit, în fruntea unei mari armate, contra germanicilor. Aureolus a rămas, dezamăgit, cu noile trupe de sub comandă, să păzească zona de miazănoapte a peninsulei italice.

Spre finele anului 267, ostașii romani din Raetia n-au mai recunoscut autoritatea lui Gallienus. Ei s-au răsculat iar Aureolus a fost declarat împărat. Aureolus s-a deplasat la Mediolarum (actualul Milano), unde și-a organizat „capitala”, protejat fiind de către trupele romane fidele. Așa a intrat fostul cioban Aureolus în rândul împăraților romani.

Atât de înverșunat devenise Aureolus contra împăratului Gallienus, încât a dorit să se alieze cu uzurpatorul Postumus. Totuși, Postumus n-a fost capabil să profite de oferta de alianță a lui Aureolus, pentru a-l detrona pe Gallienus.

Aflând de proclamarea (sau autoproclamarea, în alte variante) lui Aureolus ca împărat, Gallienus a abandonat campania balcanică împotriva goților și s-a întors, furios, în Italia. Gallienus a atacat Mediolanumul, spre a-l captura Aureolus și a-i pedepsi pe răsculați. Aflându-se în superioritate numerică, a înfrânt legiunile de sub comanda dacului Aureolus, în confruntarea de pe țărmul râului Adda. Dar n-a mai putut fructifica victoria!

În cea de-a doua jumătate a anului 268, împăratul roman Gallienus a fost ucis, în urma unui complot, pe durata asediului fortificațiilor de la Mediolanum, acolo unde se afla Aureolus, cu oștirea sa. Oficial, împărat a devenit Claudius, comandant militar ce anterior îi luase locul lui Aureolus, în fruntea cavaleriei imperiale și care nu era străin de asasinarea lui Gallienus.

La scurtă vreme după ocuparea tronului imperial de către Claudius, au ajuns la sfârșit și zilele lui Aureolus, fiind ucis de către membrii gărzii pretoriene – trupe ce aveau rol de pază a împăraților romani. La vremea respectivă, dacul Aureolus era unul dintre oamenii cei mai potriviți pentru a ocupa tronul Romei iar acest lucru a fost, se pare, motivul principal pentru suprimarea sa. Aceasta este povestea ambițiosului dac Aureolus!

Autor: Tomi Tohaneanu

Surse: wikipedia.org, istoriesinumismatica.wordpress.com, istoriefurata.istorieveche.ro

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină