Povestea coifului princiar geto-dacic din argint descoperit la Porţile de Fier (Mehedinţi)

Coiful princiar geto-dac din argint declarat ca fiind descoperit la Porţile de Fier (Mehedinţi), aflat acum în SUA, expus la Muzeul de Istoria Artelor din Detroit, este cel despre care se știe foarte puțin, comparativ cu celelalte coifuri ale așa numitei Frății Getice. Acesta a apărut prin anul 1913, spunându-se că tezaurul geto – dacic de care aparţine a fost descoperit în zona „Cataractelor” de la Porțile de Fier, cu puţin timp înainte de începutul primului război mondial.

Tezaurul ar fi fost găsit în apă, pe stâncile de la Porţile de Fier, de către un marinar naufragiat în zonă, ceea ce este foarte puțin probabil cunoscându-se viteza și adâncimea apei mărețului fluviu în zona respectivă. Numărul pieselor din tezaur este necunoscut, dar câteva din ele au ajuns în colecţia particulară a lui Franz Trau din Viena şi la Muzeul Porţilor de Fier din Turnu Severin. De aici, tot pe bucăţi, tezaurul a fost achiziţionat de diverşi colecţionari ajungând în final și în muzee din SUA – coiful la Muzeul de Istoria Artelor din Detroit, iar vasul dublu-tronconic din argint (Cupa Marii Uitări; Paharul Sharabhei, tip „Agighiol”) la Metropolitan Museum din New York.

La muzeul din Detroit se mai află şi un vas de tip arribalos, ornamentat cu motive specifice geto – dacice, fiind posibil să facă şi el parte din tezaurul coifului de la Porţile de Fier. Acest coif din argint a fost multă vreme aproape necunoscut în România, fotografia lui fiind publicată destul de târziu, abia în anul 1963. În anul 1969, el va fi încadrat temporal de marele istoric şi arheolog Dumitru Berciu, în celebrul său studiu despre arta traco-getică, fiind datat în sec. IV î.H..

După anii 1990 s-a încercat repatrierea sa, dar fără un rezultat concret. Ulterior, ca urmare a descoperirii din anii 1980 a tezaurul princiar getic de la Peretu – Pirum (jud. Teleorman) în care este prezentă şi o variantă a aceluiaşi tip de coif de argint, specialiştii au început să vorbeasca despre un atelier în care au fost confecţionate ambele coifuri. 

Vulturul cu peştele în cioc şi iepurele (sau pui de mistreţ) în ghiare se află şi pe vasul situlă descoperit la Agighiol. Acelaşi element emblematic este figurat şi pe cupele de argint de tip situlă din tezaurul de la Porţile de Fier, între care şi pe piesa aflată la Muzeul Metropolitan din New York, dar și pe cele descoperite la Agighiol (România) și Rogozen (Bulgaria). Mai apare Țapul Pan, cu Pomul Vieții în coroana coarnelor, terminate cu capete de păsări. Motivul apotropaic al ochilor hipnotici de pe faţa coifului de la Porţile de Fier este acelaşi cu cel menționat și în cazul celorlalte coifurile geto – dacice de paradă și ritual ale  Frăției Getice.

Ca o taină a acestui tezaur putem menționa posibila legătură a acestuia cu Tezaurul princiar getic de la Craiova. Acestui tezaur i se spune „de la Craiova” dar, de fapt, nu se ştie cu exactitate unde şi de către cine a fost descoperit, după cum nu se ştie cu certitudine nici din ce piese şi câte piese era compus. Obiectele din acest tezaur ce se află în prezent la Muzeul de Istorie al României sunt aproximativ 60 aplice şi butoni de harnaşament din argint. Aceste podoabe antice au fost restituite în anul 1926 statului român de către Germania, ca urmare a hotărârii Comisiei de despăgubiri de la Paris, căreia îi revenea sarcina aplicării unora din condiţiile Tratatului de pace de la Versailles.

În împrejurări legate de evenimentele din primul război mondial, acest tezaur ajunsese în posesia Muzeului din Berlin. Este posibil ca el să fi conţinut mai multe aplice decât cele ce s‑au întors în ţară. În studiul publicat în 1927 asupra pieselor acestui tezaur în Prähistorische Zeitschrift (Revista de preistorie), savantul german Hubert Schmidt cataloga 77 piese întregi (aplice şi butoni) şi 13 fragmente de diverse obiecte. Tezaurul – afirma respectivul autor – fusese cumpărat de la un negustor de antichităţi din Craiova cu puţin înainte sau, mai degrabă, în cursul primului război mondial. Desigur că aceste piese fuseseră găsite într‑un mormânt princiar getic; dar cum au dovedit‑o descoperirile ulterioare de la Băiceni, Agighiol, Peretu mormintele princiare de acest gen conţineau un inventar mai bogat: de regulă, coiful principelui, o serie de fiale (cupe), pahare‑rytonuri, podoabe de îmbrăcăminte şi piese de harnaşament (aplice).

În cazul „tezaurului de la Craiova” nu ieşiseră la iveală decât aplicele. Unde erau oare coiful, rytonul (sau rytonurile), cupele și fialele ce trebuiau în mod firesc să se găsească laolaltă cu aplicele? O serie de informaţii vin să întregească tabloul acestui tezaur. Posibil ca rytonul de la Metropolitan Museum și coiful de la Detroit să fi fost descoperite deodată și împreună: o dovedeşte chiar faptul că „amândouă piesele prezintă aceleaşi urme de lovituri de târnăcop!”De ce au fost prezentate ca descoperiri izolate şi de ce au fost valorificate separat? Explicaţia este simplă: posesorul lor din Viena, aflând de retrocedarea aplicelor de la Berlin şi temându‑se de eventuala cerere a României de a‑i fi restituite obiectele înstrăinate în timpul primului război mondial, a preferat să scape într-un  mod cât mai profitabil de aceste achiziţii. Aşa că le‑a creat fiecăreia câte o origine cu totul nouă, vânzându‑le apoi separat.

Îi revine prof. univ. Dumitru Berciu meritul de a fi sesizat pentru prima dată legătura dintre tezaurul „de la Craiova”, rytonul de la Metropolitan Museum şi coiful de la Detroit. Tot lui i se datorează dovedirea originii geto – dacice a acestor piese, considerate anterior dovezi ale artei scitice. Pornind pe firul acestei ipoteze, întregul tezaur (inclusiv coiful şi rytonul) s‑a aflat cândva, înainte de război, în mâna unui anticar‑colecţionar din Craiova. În perioada neutralităţii armate (1914 – 1916), el a vândut coiful şi rytonul de argint colecţionarului Trau, de la Viena, rămânându-i doar aplicele. O parte din aceste aplice au fost vândute, în timp, unor colecţionari din ţară. Aşa avea să apară în colecţia Severeanu  perechea uneia din aplicele descrise de prof. Schmidt şi D. Berciu în studiile lor.

După începerea războiului, aplicele rămase au fost confiscate sau poate vândute de anticarul colecţionar ocupanţilor germani. Posibil ca tot de la acest anticar ofiţerii germani să fi aflat locul descoperirii arheologice (localitatea Bârca sau o zonă învecinată) şi să fi efectuat şi săpături, pentru recuperarea posibilelor elemente de tezaur rămase „in situ”. Aşa se explică şi diferenţa dintre cele 60 aplice returnate ţării noastre şi cele 77 descrise de Hubert Schmidt în studiul său. O dată reconstituit, tezaurul de la Craiova (de fapt, mai bine spus din sudul Olteniei) ni se dezvăluie în toate caracteristicile unor asemenea descoperiri din mediul geto‑dacic; probabil că avea un coif asemănător celor de la Agighiol şi Peretu, dar și un pahar bitronconic tip „Agighiol”. Cercetările din ultima vreme duc spre concluzia că dinastia dacică care stăpânea întreaga regiune a Dunării de jos până în zona Porţilor de Fier în sec al IV î.Hr. avea o organizare politico-administrativă comparabilă cu cea a Regatului Macedonean vecin (de neam tracic). Cu acesta ajunge chiar la dispute politice, astfel fiind declanșată și expediţia lui Alexandru Macedon din anul 325 î.Hr. împotriva geţilor. Cu aceasta ocazie se vorbeşte din nou despre fabuloasele bogăţii în metale preţioase ale regilor geto-daci.

Prezenţa unor coifuri din metale preţioase în cadrul tezaurelor getice din sec. IV. î. Hr. se încadrează în lunga serie a existenţei acestor tipuri de artefacte. Coifuri de paradă și ritual ce asigură creşterea prestigiului purtătorului datează încă din epoca bronzului. Homer îi descria pe eroii săi din Iliada şi Odissea ca posesori ai unor asemenea coifuri („Neteda-i piele ferind, căci ea e păzită de coiful cel cu plăci de metal şi cu ochi, dăruit de Apolon…”; „Pune şi coiful de aur crestat şi cu patru gurguie, care-ar putea ocroti pedestrime-a o sută de-oraşe…”)

Tot în aceeaşi perioadă, în nordul Europei, existau coifuri de bronz decorate cu coarne şi ochi ca atribute ale divinităţilor. În Sumer, au fost descoperite coifuri de aur în mormintele regale. Grecii şi romanii au avut şi ei obiceiul de a impresiona prin armele lor de paradă şi după cum putem observa, acestă deprindere au avut-o şi celţii, tracii şi mai târziu germanicii. În urma unor noi studii asupra celor cinci coifuri din aur și argint ale Frăției Getice s-a ajuns la concluzia că anterior expediţiei macedonene la nord de Dunăre, dinaştii geto – daci din zonă găsiseră o formă de afişare emblematică a reprezentării artistice, proprie dinastiei lor.

Conf univ dr George V Grigore

Ilustrație: Gabriel Tora

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină