Peștera Reed Flute și formațiunile unice create de natură în interiorul acesteia (galerie foto)
![reed-flute-cave-2[10]](https://www.cunoastelumea.ro/wp-content/uploads/2018/02/reed-flute-cave-210-620x264.jpg)
Peștera Flautului de Stuf este o peșteră naturală sculptată în munții de calcar carstic și una dintre cele mai renumite atracții din regiunea Guilin din China, de peste 1200 de ani. Este cunoscută și sub numele de „Palatul Artelor Naturale”, asta datorită formațiunilor ce se găsesc în interiorul său, adevărate opere de artă create de natură. Peisajul creat de peșteră este unul enigmatic și unic în lume. Este renumită pentru formațiunile carstice în diverse forme iar numele său – Reed Flute, Lu Di Yan, provine de la stuful ce crește în afara peșterii și care, în trecut, era utilizat de către localnici pentru a produce diferite instrumente muzicale.
Pestera de 240 de metri este căptușită cu stalagmite, stalactite, piloni de piatră sau formațiuni de rocă cu forme unice. Peștera este luminată artificial cu numeroase luminite colorate, care fac să se reflecte în lacurile subterane straniile stucturi ale acestei lumi subpământene. În interior, există mai mult de 70 de inscripții scrise cu cerneală, care pot fi datate din anul 792 d.Hr., de pe timpul dinastiei Tang. Aceste inscripții ne vorbesc despre cât de fascinați erau de acest loc chinezii încă din cele mai vechi timpuri. Peștera a fost aproape uitată timp de o mie de ani, înainte de a fi redescoperită în anii 1940 de către un grup de refugiați care fugeau de trupele japoneze. Peștera Flautului de Stuf este acum marcată pe aproape toate itinerariile de călătorie.
sursa: http://www.amusingplanet.com/2013/06/reed-flute-cave-in-guilin-china.html
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu