Cunoaste lumea

Noutăți

Performanță remarcabilă a unei tinere din Târgu Mureș: a înotat vreme de 24 de ore, timp în care a parcurs o mie de ture de bazin, echivalentul a 52 kilometri!

  •  
  •  
  •  

Helga Demeny, o studentă din Târgu Mureș în vârstă de 24 de ani a reușit, de curând, o performanță remarcabilă, de fapt o premieră în domeniul natației românești. Helga a reușit să înoate vreme de 24 de ore, cu pauze puține și destul de scurte, performanță pe care, până acum, nu a mai reușit-o nicio sportivă din țara noastră.

Helga are o experiență dintre cele mai serioase în domeniul natației, de vreme ce practică acest frumos și sănătos sport de când avea doar 4 ani. Performanța a fost obținută la o competiție care s-a desfășurat în Ungaria.

Helga a intrat în concurs într-o zi de sâmbătă, la orele 11,00 și a reușit să înoate până a doua zi, la aceeași oră, fără a beneficia decât de pauze de câte un sfert de oră, la fiecare trei ore de înot. În răstimpul de 24 de ore, ea a reușit să înoate circa 52 de kilometri. Sau o mie de ture de bazin olimpic!

Tânăra, care înoată în fiecare zi câteva ore, susține că, la o asemenea probă, cel mai anevoios este efortul psihic, nu cel muscular. Tânăra Helga Demeny este înzestrată, în mod sigur, cu o rezistență musculară și un autocontrol de invidiat, obținute prin îndelungi antrenamente. Pentru performanța sa greu de egalat, merită felicitările noastre!

b

Autor: Tomi Tohaneanu

Sursa: www.digi24.ro

Imagini: Facebook


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Performanță remarcabilă a unei tinere din Târgu Mureș: a înotat vreme de 24 de ore, timp în care a parcurs o mie de ture de bazin, echivalentul a 52 kilometri!

  1. Nemțoaică, da? Rahat de record! „Eu” plutesc în neștire de două mii de ani și abia dacă auzim un palid far!…

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii