Cunoaste lumea

Noutăți

Partener de proiecte al NASA: „Extratereștrii sunt aici, chiar sub nasul nostru!”

  •  
  •  
  •  

Invitat la emisiunea mea Mistere la Granițele Cunoașterii, profesorul Dan Farcaș, președinte al ASFAN, propunea câteva idei foarte interesante în legătură cu civilizațiile extraterestre:

  1. Probabilitatea să fim vizitați de o civilizație extraterestră cu un nivel de dezvoltare comparabil cu al nostru este extrem de mică.
  2. În situația în care o civilizație extraterestră are față de noi un decalaj tehnologic de 200 de milioane de ani, spre exemplu, e posibil să fie prezentă pe pe întreaga planetă de foarte mult timp, iar noi să nu fim capabili să îi dedectăm prezența. Și este cât se poate de logic să fie așa. O astfel de civilizație se poate oculta fără probleme și este posibil să fi ajuns la forme de existență pe care să nu le putem înțelege.

În acest context, este foarte interesantă declarația lui Robert Bigelow, un antreprenor care lucrează în parteneriat cu NASA, în crearea unei sonde expandabile care asigură spațiu de locuit în misiunile din afara Terrei. Conform Independent, Robert Bigelow și-a exprimat public convingerea că extratereștrii există și trăiesc printre noi, chiar sub nasul nostru…

bigelow

,,A fost şi încă există o prezenţă a extratereştrilor pe Pământ. Şi am cheltuit milioane şi probabil voi cheltui mai mult decât orice individ din Statele Unite ale Americii pentru dovedirea existenţei acestora,” a spus el.

De altfel, mai mulți astronauți ai NASA au făcut, în decursul timpului, declarații potrivit cărora au văzut nave din afara Pământului, exprimându-și convingerea că extratereștrii sunt prezenți pe sau în proximitatea Terrei. În mod oficial, însă, atât NASA cât și guvernul SUA neagă o astfel de posibilitate. Cu toate acestea, FBI-ul și CIA-ul șia-u declasificat o parte din dosarele OZN, evidențiind astfel interesul uriaș și preocuparea pentru fenomenul OZN.

Pentru o viziune mai clară și echilibrată asupra acestui subiect, vă invit să urmăriți cele două emisiuni despre fenomenul OZN, în care l-am avut invitat pe Dan Farcaș…

Daniel Roxin


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Partener de proiecte al NASA: „Extratereștrii sunt aici, chiar sub nasul nostru!”

  1. cetățeanul tulburat // 3 iunie 2017 at 18:09 // Răspunde

    Minciuna care se trăiește pe planetă se apropie de final, societatea asta plină de reguli care ne-a fost desenată se apropie de final…umanoizii din vest care conduc lumea trebuiesc ignorați total… acum se dezbate soarta planetei și a umanității, se dorește să ni se spună adevărul și să luăm contact cu alte civilizații din galaxie care ne vizitează și vor să ia contact cu noi iar armata trage cu arme electromagnetice în ei fugărindu-i, avem tehnologia să luăm extratereștrii acasă și să facem un salt tehnologic important , iar bandiții care conduc planeta și îi vedem în fiecare zi la tv, ne țin într-o epocă primitivă, războaiele de orice fel și industria de armament contează și noi fraierii punem botul la vrăjelile lor în ultima sută de ani…

Lasă un răspuns la cetățeanul tulburat Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii