Cunoaste lumea

Noutăți

OUL DE PIATRĂ din Noua Anglie – unul dintre cele mai neobișnuite artefacte găsite vreodată în lume. Oare ce simbolizează?

  •  
  •  
  •  

În anul 1872, muncitorii care fuseseră puși să sape o groapă pe țărmul lacului Winnipesaukee din Noua Anglie au găsit o bucată de lut în al cărei interior se afla un artefact bizar, în formă de ou. Descoperirea a fost făcută la o adâncime de 1,8 metri. Artefactul a fost botezat „Mistery Stone”, datorită faptului că arheologii profesioniști au speculat cu privire la originea acestui artefact ciudat mai mult de o sută de ani, fără să apară consensul sau răspunsurile clare.

Tipul de rocă din care e confecționat obiectul nu este specific zonei New Hampshire și, cât este de mare teritoriul Statelor Unite, nu există alte obiecte care să poarte marcaje similare. Niciun alt obiect, cu un asemenea model și având o lucrătură de o asemenea finețe, n-a mai fost produs, din câte se cunoaște până azi, de către amerindienii din zonă.

d

Misteriosul ou de piatră are o lungime de 10,2 cm, o greutate destul de mare, de 510,3 grame, și o culoare întunecată. Roca din care e confecționat e dură, precum granitul. Obiectul are dimensiunile și forma unui ou de gâscă, fiind confecționat dintr-un tip de cuarțit. Artefactul găsit pe țărmul lacului Winnipesaukee (cel mai mare lac din statul New Hampshire) este găurit, de la un capăt la celălalt; orificiile au dimensiuni diferite.

Piatra este încrustată cu sculpturi bizare, de la simboluri astrale, până la o față umană. Pe o parte, se pot observa câteva simboluri, printre care și o spirală despre care s-a afirmat că reprezintă o galaxie. O altă parte prezintă un știulete de porumb, cu șaptesprezece boabe pe fiecare rând. Dedesubt, este reprezentat un cerc ce conține trei figuri neobișnuite, printre care un picior de cerb.

După ce a fost scos la iveală obiectul, revista americană Naturalist l-a descris drept „o remarcabilă relicvă indiană”. În ceea ce privește scopul său, au existat, de-a lungul anilor, variate încercări ale istoricilor de a veni cu o explicație plauzibilă. S-a formulat o multitudine de teorii și pentru originea oului de piatră, fără a fi formulat vreun răspuns clar până în clipa de față.

În noiembrie 1872, un naturalist american a sugerat că piatra-ou reprezintă „un tratat între două triburi” amerindiene. Totuși, această idee n-a rezistat prea mult, nefiind argumentată satisfăcător. Ulterior, s-a emis ipoteza că piatra a fost un fel de instrument străvechi. Au existat și teorii conform cărora oul de piatră ar fi fost confecționat, cu un rost misterios, de către inuiți. Sau chiar de către… celți!

h

 

cAbsolut nimeni nu este în stare să arate, bazându-se pe argumente solide, cine a șlefuit și a sculptat obiectul. Și nici în ce secol ori în ce scop! Astăzi, piatra este expusă într-o vitrină de la Muzeul de Istorie New Hampshire (SUA), constituind un magnet pentru simplii curioși, prentru oamenii de știință, precum și pentru autorii de teorii excentrice.

În general, despre ou se spune că reprezintă un simbol al genezei, al macrocosmosului, al renașterii, al învierii sau al vieții (veșnice). Să fi avut creatorul enigmaticului ou de piatră din Noua Anglie și aceste lucruri în vedere? În orice caz, el trebuie să fi avut o viziune originală asupra vieții. Plus îndemânare și simț artistic din abundență!

f

b

e

Sursa: www.ancient-origins.net

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on OUL DE PIATRĂ din Noua Anglie – unul dintre cele mai neobișnuite artefacte găsite vreodată în lume. Oare ce simbolizează?

  1. La prima vedere ar parea o fata umana infasurata intr-o gluga.Poate!Eu cred ca este doar o parte a unui ansamblu(superior),pe care sunt gravate aspecte cotidiene;om,casa familie,bunastare si ce credeau ei despre tot ceea ce ai inconjoara si originea lucrurilor.Muncind doar pentru traiul zilnic aveau destul timp ,,care nu costa bani”si umplerea acestui timp, se facea adunindu-se si spunind povesti;tema?-ceea ce este gravat pe obiect.Pentru a creea o atmosfera, mai placuta, intr-un cort care mirosea a piei si fum,ardeau ierburi aromate,acest ou putind doza si dirija parfumul.Atit!Cred ca este un obiect ,,de patrimoniu”,apartinind unui intreg trib.(omul,cort-locuinta,cerc-familie(comunitate),porumb-cultivare,vinatoare,cerul ,,sprijinit”si stelute sub el,spirala(cercul care nu se inchide)-perpetuarea,infinitul,etc.)

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii