Noi descoperiri arheologice despre originile Stonehenge… Misterul pietrelor albastre, tot mai aproape de rezolvare (Video)

O echipă de arheologi crede ca a descoperit originile monumentului preistoric Stonehenge după ce au găsit rămășițele unui străvechi monument circular din piatră din Țara Galilor, care ar fi fost demontat și reconstruit, sute de ani mai târziu, în Anglia, scrie Reuters.
Printre cele mai cunoscute și misterioase repere din Marea Britanie, pietrele de la Stonehenge atrag milioane de turiști din toată lumea dar și oameni care caută legături spirituale cu trecutul.
Cu toate acestea, scopul lor exact rămâne necunoscut, însă arheologii sunt tot mai aproape să descopere originea lor.
În 2015 o echipă de arheologi stabilise deja că o parte dintre pietrele monumentului provin dintr-o carieră din partea de Vest a Țării Galilor, adică la mai mult de 250 de kilometri distanță de locația lor actuală, potrivit Digi 24
Acum cercetătorii de la University College London susțin că unele pietre au format inițial un monument și mai vechi decât Stonehenge în Țara Galilor după ce au găsit legături semnificative între cele două monumente.
Cercul galez ar avea un diametru de 110 metri, adică același diametru pe care îl are și șanțul care înconjoară Stonehenge și ambele sunt aliniate în direcția de unde răsare Soarele în timpul solstițiului de vară.
Totodată, potrivit cercetătorilor, cel puțin una dintre pietrele albastre de la Stonehenge se potrivește în una dintre găurile găsite la cercul galez.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu