Neobișnuita prietenie de… 15 ani dintre un leu, un urs și un tigru. VIDEO. Află-le povestea emoționantă!

Ursul Baloo, leul Leo și tigrul Shere Khan și-au petrecut ultimii 15 de ani din viață împreună, la un adăpost din statul american, Georgia. Neobișnuita prietenie a celor trei necuvântătoare a uimit o lume întreagă de-a lungul timpului, mulți experți susținând că aceasta nu va dura, iar animalele vor ajunge să se încaiere mai devreme sau mai târziu. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat nici până astăzi. Mai mult, la fel ca în prima zi când au fost găsiți, și astăzi se joacă, mănâncă și dorm împreună.
Animalele au fost salvate din subsolul unei case din Atlanta în 2001, ele fiind atunci în posesia unui cunoscut dealer de droguri local, care vroia să le crească și să își intimideze rivalii cu prezențalor. Condițiile în care au crescut erau îngrozitoare, motiv pentru care Baloo a fost nevoit să treacă prin mai multe intervenții chirurgicale pentru a-și putea reveni.
sursa: boredpanda.com
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Emotionant, incredibil…
:):)
Curios ce anomalie! Ce o fi fost in minte lor!? Trei rase diferite,se unesc intr-o prietenie !?
Cred ca ne dau o lectie de viata noua oamenilor!?