Cunoaste lumea

Noutăți

Monedele uriașe de piatră folosite pentru tranzacții pe insula Yap

  •  
  •  
  •  

Insula Yap din Oceanul Pacific este una dintre cele patru state care alcătuiesc națiunea insulară suverană independentă din Micronezia. Acoperind o suprafață de aproximativ 100 de kilometri pătrați, aceste insule sunt acasă pentru aproximativ 12.000 de oameni. Insula Yap nu are niciun material prețios, cum ar fi aurul sau argintul. În schimb, aici s-au folosit discuri mari de calcar numite Rai ca monedă pentru comerț.

Pietrele Rai sunt discuri circulare mari, cu o gaură în centru, unele dintre ele ajungând și la câteva tone greutate. Și pentru că cele foarte mari nu pot fi deplasate fizic, sunt pur și simplu deținute, ca bunuri imobile, iar tranzacția sau proprietatea lor este înregistrată în istoria locală. Locația fizică a unei pietre Rai nu este importantă, proprietatea în schimb, da.

Comerțul cu pietrele Rai a dispărut la începutul secolului al XX-lea, din cauza disputelor comerciale dintre coloniștii spanioli și cei germani din zonă. Când forțele japoneze imperiale au capturat insula Yap, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, multe pietre au fost folosite pentru construcții sau ca ancore. În trecut pietrele erau folosite ca mijloc de plată pentru cumpărarea inclusiv de alimente, însă astăzi se mai folosesc doar pentru achiziționarea de terenuri, case sau ca diverse daruri. Conform localnicilor, valoarea unui Rai este de 1.000 de nuci de cocos. Nimeni nu știe cu exactitate când au apărut aceste monezi și de ce le-au făcut localnicii atât de mari și grele.

rai-stones-5[2] rai-stones-4[2] rai-stones-3[2] rai-stones-1[2] rai-stones-2[6]

sursa: amusingplanet.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Monedele uriașe de piatră folosite pentru tranzacții pe insula Yap

  1. se mai numeau si bani FEI .

Lasă un răspuns la stefan Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii