Mesaj către extratereștri. Astronomii au trimis mai multe semnale în codul binar către doua planete potențial locuibile. Se așteaptă un răspuns din partea lor, dacă există, în jurul anului 2042

Astronomii au trimis un mesaj către două lumi situate la 12 ani lumină distanță față de Terra, iar dacă aceste planete găzduiesc forme de viață extraterestră inteligentă, un răspuns la salutul noastru ar trebui să ajungă pe Pământ în jurul anului 2042. A fost aleasă steaua GJ273, deoarece se crede că este locul unde există două planete similare cu a noastră. Mesajul face parte dintr-un proiect numit Sónar Calling, coordonat de cei de la METI Internațional (Messaging Extraterrestrial Intelligence) și al Institutului de Studii Spațiale din Catalonia (IEEC).
Potrivit lui Douglas Vakoch, președintele METI, nu ar trebui să ne îmbătăm cu apă rece și să așteptăm un răspuns la cele două mesaje trimise de noi. Ar trebui să trimitem astfel de mesaje către 100 sau 1.000 sau un milion de planete și tot nu am fi siguri că vom primi vreun răspuns. Mesajele trimise către GJ273 au inclus un tutorial științific și unul matematic, precum și 33 de fragmente muzicale. Mesajul a fost trimis într-un cod binar pe două frecvențe radio diferite, în zilele de 16, 17 și 18 octombrie, utilizând antena radio din cadrul Incoherent Scatter Scientific Association din Tromsø, Norvegia.
Totuși, nu toată lumea este de acord că astfel de mesaje. Profesorul Stephen Hawkins a criticat foarte mult oamenii de știință pentru trimiterea de mesaje în spațiu, spunând că este prea riscant, deoarece nu știm dacă aceste ființe care ar trăi în alte lumi sunt sau nu pașnice. Profesorul Hawking este îngrijorat de faptul că dacă extratereștrii vor asulcta mesajul nostru, ar putea să-l urmărească înapoi pe Pământ și ar putea dori să ne cucerească și să colonizeze planeta.
sursa: https://www.ancient-code.com/scientists-have-just-sent-out-a-message-an-alien-world/
sursa: https://www.sonarcalling.com/
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Spaniolii nu au aflat încă de semnele (mesajele) din lanuri?! Sunt mesaje pe toate meridianele în fiecare an sunt fotografiate, inregistrate…etc. Doar că noi suntem prea inteligenți pentru a înțelege cele mesaje, în special maimuțoiul din scaunul cu rotile care se află pe ștatele de plată ale globaliștilor.
haha! ce faza tare!care extraterestrii?
Parca-i aud:,,Astia nu or invatat decit, pe zero si pe unu!Ce inapoiati!!”…