Cunoaste lumea

Noutăți

Marele Zid Chinezesc este asemuit unui gigantic dragon de piatră. Hai să vezi unde se află „capul dragonului”! Galerie foto

  •  
  •  
  •  

Marele Zid Chinezesc sau „zidul de 10.000 de Li”, cum i se mai spune, reprezintă una dintre cele șapte minuni ale lumii actuale. În fiecare an, mii și mii de turiști urcă treptele de piatră de la Badaling pentru a-și face o (mică) idee despre ceea ce înseamnă Marele Zid Chinezesc. Badaling este locul celei mai vizitate dintre secțiunile Marelui Zid Chinezesc și se află la circa 80 de km de Beijing. Turiștii care au mai mult spirit de aventură se avântă mai departe, spre secțiunile mai „pustii” ale Marelui Zid, de exemplul la Qinglongqiao sau Chenjiapu.

d
Priveliștea de la Badaling este splendidă, dar aglomerația și zarva nu-ți îngăduie mereu să te bucuri pe deplin de vizitarea micii secțiuni din Marele Zid. Dacă vei cutreiera o porțiune din spinarea marelui dragon de piatră, care își întinde trupul vânjos peste piscuri și coboară în văile adânci doar pentru a urca iarăși, mai devreme sau mai târziu îți vei pune o întrebare: de unde a pornit Marele Zid, pentru a străbate cei 10.000 de Li? Marele Zid Chinezesc are o lungime de 21.000 de km, conform Wikipedia!!!

f

Răspunsul îi vei afla în provincia Hebei. Locul se numește Shanhaiguan. Acolo se află capul dragonului de piatră și capătul dinspre est al Marelui Zid. Se povestește că începând de acolo a fost construit mărețul zid de apărare, pe vremea dinastiei Ming (1368–1644), ultima dinastie de etnie han care a condus China. Neamul han constituie etnia majoritară a Chinei (92%) și cel mai mare grup etnic de pe mapamond (1,3 miliarde de oameni).

a

Marele dragon de piatră (Marele Zid Chinezesc) are un cap care se adapă din Marea Bohai. Zona prezenta o mare importanță defensivă, fiind cândva foarte bine păzită, atât pe mare, cât și pe uscat. Coborând înspre mare, vei putea observa urmele unui zid mai vechi, construit pe vremea în care se foloseau, în calitate de ingrediente pentru mortar, atât argila, nisipul și varul, cât și făina de orez (un bun liant).

b

De la Beijing la Shanhaiguan se poate călători cu trenul de mare viteză. O astfel de călătorie durează 2-3 ore. Capul marelui dragon nu este tot atât de vizitat precum Badaling, însă este un loc însemnat. De acolo începe povestea Marelui Zid. O poveste uluitoare de… 10.000 de Li. O călătorie de 10.000 de Li a început cu un singur pas, făcut la Shanhaiguan.

g

z

Autor: Tomi Tohăneanu

Surse informații și imagini: www.atlasobscura.com, www.unknownworld.co


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

2 Comments on Marele Zid Chinezesc este asemuit unui gigantic dragon de piatră. Hai să vezi unde se află „capul dragonului”! Galerie foto

  1. cetățeanul tulburat // 18 ianuarie 2017 at 7:47 // Răspunde

    21 mii de km ar face inconjurul planetei la ecuator…undeva s-a greșit la numărătoare…
    Mai interesant decât zidul sunt multe alte lucruri în China de care nu prea se vorbesc precum Longyou Cave în provincia Zhejiang…descoperire în 1992 de un fermier cică…s-au adunat rapid niște umanoizi de știință dîn China, Japonia, Germania și SUA…să își dea fiecare cu presupusul…chinezii i-au pus repede eticheta caverna a fost executată acum 2000 de ani în vremea dinastiei Chin, japonezii au calculat că au fost scoși un milion de metri cubi de rocă, rocă pe care nu o vede nimeni nicăieri unde ar fi depozitată, nemții se întrebau cine ar fi putut executa așa ceva?! Americanii nu cred în varianta chinezeasca și merg pe varianta unei civilizații venite din altă parte…oricât ar vrea unii să ne țină în întuneric, până la urmă se găsește cineva să aprindă lumina!

  2. Trimitem o racheta pe o planeta si facem toate calculele in Yarzi.Apoi ne dam seama ca lumea o mai evoluat, exista sistemul metric si adaugam la valorile calculate metri(M)….si racheta nu se intilneste cu planeta!
    Babuinul cu cascheta trage aeroplanul la alimentare si spune,,500 in rezervor”.Insa el vorbea de galoni si babuinul de la alimentare pune litri(ca asa masoara pompa!)…Si..,,fratilor am ramas fara gais!scapa cine poate!”.
    Se spune ca doar imparatii si nebunii pot spune adevarul, fara a fi pedepsiti.Lumea a inventat un personaj, care nu poate fi pedepsit si care este si nebun si imparat-Murphy!
    ,,Sa nu spui niciodata-oops!-cind esti in bucatarie!”.Poti sa spui ,,oops!”cind racheta se duce naibii si sa dai vina pe planeta…o intirziat la intilnire.Poti sa spui,,oops”in cabina unui avion…aaaa…adica, nu poti!:)).Acest narod poate apasa intrerupatorul, desi stie ,ca un babuin o legat faza la masa.Apoi privind amuzat pompierii care se lupta cu incendiul sa cujete:,,cind toate lucrurile merg bine intr-un sistem ,cineva va face un experiment daunator,care ori va defiinta sistemul ori il va face de nerecunoscut!”.

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii