Cunoaste lumea

Noutăți

MÂNA LUI SABAZIOS – neobișnuitul obiect de proveniență TRACICĂ, descoperit la sud de Dunăre. Cultul tracic al zeului Sabazios a fost preluat de către greci, romani și nu numai!

  •  
  •  
  •  

Recent, un muzeu de la sud de Dunăre, din Bulgaria – teritoriu locuit în vechime de către rudele noastre din marea familie tracă – a expus pentru prima dată un artefact mai puțin obișnuit, ce are legătură cu credințele religioase pre-creștine, ale străbunilor noștri. Este vorba despre o piesă ce poate fi numită „mâna lui Sabazios”. Zeul Sabazios era venerat, inițial, de către traci, dar și de către frigieni – aceia fiind succesori ai tracilor care se stabiliseră în Anatolia, în vechime. Pe când se aflau, încă, în Peninsula Balcanică, strămoșii frigienilor purtau numele de brigi.

Ulterior, Sabazios a ajuns să fie venerat pe un teritoriu enorm, care depășea cu mult hotarele lumii tracice: în provinciile romane, în Grecia, în apusul Europei, în Asia Mică și chiar în Orientul Apropiat. La frigieni, zeul era numit Saba. La evrei, Sabaoth era unul dintre numele zeului unic, ulterior acesta fiind preluat și de către religia creștină (Savaot, „Domnul oștirilor cerești”), fiind menționat în cărțile de cult.

Artefactul prezentat și expus de curând, în premieră, se află în Muzeul Regional de Istorie din Gabrovo, Bulgaria. Cuceririle romane au avut ca efect expansiunea formidabilă a cultului acestui zeu traco-frigian, cult care s-ar putea să fie extrem de vechi, datând chiar din epoca în care strămoșii noștri traci tocmai se desprinseseră din puternicul trunchi indo-european (din care s-au desprins și alte popoare ce vorbeau limbi asemănătoare, cum ar fi celto-galii sau neamurile latine).

Mana lui Sabazios - obiect descoperit in Bulgaria

Mâna lui Sabazios – obiect antic descoperit în Bulgaria

Din motive necunoscute, „mâna lui Sabazios”, artefact confecționat din bronz de către meșterii traci, nu a fost expusă până acum, pentru publicul larg, de către muzeul bulgar, în ciuda faptului că se află acolo de multă vreme.

Acum, artefactul de bronz este una dintre piesele de maximă importanță expuse în muzeu. Piesa a fost descoperită cu totul întâmplător. Nu arheologii sunt cei care au scos-o la iveală, ci un plugar ce își ara ogorul aflat în satul Gradnița din regiunea Gabrovo. Neobișnuitul obiect părea că a răsărit, ca prin minune, din pământ, spre uimirea descoperitorului său.

mana zeului Sabazios

Mâna lui Sabazios are degetul mare, degetul arătător și cel mijlociu într-o poziție verticală, în vreme ce inelarul și degetul mic sunt îndoite. Poziția degetelor te face să te gândești la un gest de binecuvântare – cum se practică în creștinsm (într-o formă diferită) și amintește, totodată, de mudrele indiene, practicate în yoga și Ayurveda.  Obiectul de bronz este bogat decorat, cu motive florale, cosmice și zoomorfe.

Descoperirea unui asemenea obiect este un eveniment ce se petrece foarte rar, afirmă specialiștii muzeului bulgar, care au precizat că artefactul era întrebuințat în ritualurile religioase, atât la traci, cât și la frigieni. Răspândirea cultului zeului Sabazios pe continentul european s-a realizat datorită tracilor, despre care Herodot afirma că erau „cei mai numeroși după inzi”. Asemenea artefacte au mai fost descoperite, până acum, și în Italia, Marea Britanie, Elveția și chiar în Rusia, fapt ce atestă cât de puternic era cultul zeului traco-frigian Sabazios înainte de adoptarea religiei creștine (care, de altfel, a fost puternic influențată de către credințele mai vechi ale popoarelor care au adoptat-o de bună voie sau prin constrângere).

Bustul lui Sabazios (Roma)

Bustul lui Sabazios (Roma)

Mâna lui Sabazius - British Museum

Mână a lui Sabazius – British Museum

Artefactele ce reprezintă mâna lui Sabazios descoperite până acum au unele caracteristici comune: sunt confecționate din bronz și au o lungime de aproximativ 12 cm. A fost descoperită, însă, și o piesă confecționată dintr-un material exotic: fildeșul. Cât privește cultul zeului Sabazios, există cercetători care afirmă că acesta ar fi exercitat o puternică influență asupra mai tinerei religii creștine. La traci, Sabazios era un zeu teluric, dar și solar. A fost considerat un zeu al reînvierii. Între secolele I î.Hr și I d.Hr., cultul lui Sabazios s-a răspândit de-a lungul și de-a latul teritoriilor stăpânite de către Imperiul Roman.

Zeus-Sabazios (Roma)

Zeus-Sabazios (Roma)

Sabazius

mana lui Sabazios

Gradnita

Bustul lui Sabazios (Vatican)

Surse informatii: archaeologyinbulgaria.com, wikipedia.org, adevaruldespredaci.ro, dexonline.ro, dervent.ro

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii