La Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”
Muzeul Memorial „Nicolae Iorga”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează, la sediul său din Vălenii de Munte, str. George Enescu, nr. 1-3, Sesiunea Națională de Comunicări Științifice „Rolul muzeelor memoriale în muzeografia românească”– ediția a XVII-a, a cărei deschidere oficială va avea loc miercuri, 7 iunie 2023, ora 10.30.
Manifestarea științifică, la care vor participa istorici și specialiști din rețeaua muzeală națională, marchează împlinirea a 152 de ani de la nașterea savantului Nicolae Iorga, rememorează rolul și locul personalităților cultural-istorice românești a căror activitate este reflectată în muzeele memoriale, reiterează mesajul și impactul comunitar și civilizator al instituțiilor muzeale de profil.
În cadrul prezentei ediţii, muzeografi din toată ţara îşi vor susţine lucrările de cercetare şi studiile în casa marelui savant Nicolae Iorga, invitații speciali fiind prof. univ. dr. Georgeta Filitti, membru de onoare al Academiei Române şi prof. Mihai Istudor.
Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, organizează expoziția temporară Ecaterina Iorga – o viață dedicată familiei, ce va fi vernisată la sediul muzeului din Vălenii de Munte.
Ecaterina Bogdan s-a căsătorit cu Nicolae Iorga la 4/17 februarie 1901, la Brașov. Avea 23 de ani și era o femeie ordonată, cultivată, muncitoare și conștientă de rolul pe care și-l asumase din ziua în care a spus „da” deja ilustrului său soț. A urmat o viață de dragoste, respect și ajutor.
Studiile temeinice și cunoașterea limbilor germană și maghiară au făcut-o prima colaboratoare a savantului, transcriind și traducând mii de documente.
Ecaterina Iorga a organizat și supravegheat întreaga activitate a soțului său: de cercetare, fișare, scriere a întregii sale opere istorice și literare, fiind primul cititor și corector al tuturor scrierilor sale, inclusiv al articolelor apărute în publicațiile înființate de Nicolae Iorga de-a lungul a patru decenii.
A fost și „ministru de Finanțe”, asigurând echilibrul financiar al familiei, ziarelor editate, tipografiei, operelor de binefacere, al întregului eșafodaj academic-editorial și al tuturor școlilor și așezămintelor fondate de către Nicolae Iorga la Vălenii de Munte.
Ecaterina Iorga și-a dedicat întreaga viață familiei și de aceea o omagiem printr-o expoziție organizată în casa în care a trăit trei decenii, la Vălenii de Munte.
Bunurile de patrimoniu expuse sunt parte a „Colecției Iorga-Pippidi”, donate cu generozitate de către domnul academician Andrei Pippidi, nepot al lui Nicolae Iorga, Muzeului Național de Istorie a României.
Piesele sunt expuse în premieră la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte, fotografii și documente de familie, corespondență cu personalități precum Marta Trancu-Rainer (prima femeie chirurg din România), Collette Plagino, actrița Mărioara Voiculescu, dar și ordinele și decorațiile primite pentru „propaganda culturii”.
Curatorii expoziției sunt dr. Cristina Păiușan-Nuică, cercetător științific, și dr. Alexandru Bădescu, șef al Secției Patrimoniu de la Muzeul Național de Istorie a României.
Expoziția Ecaterina Iorga – o viață dedicată familiei va fi deschisă publicului între lunile iunie-septembrie 2023, la Muzeul Memorial „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu