Cunoaste lumea

Noutăți

Japonezii apelează la intervenții chirurgicale pentru a-și modifica liniile din palmă, încrezători că în acest mod își vor schimba viitorul

  •  
  •  
  •  

Schimbarea destinului poate părea imposibilă, însă nu și pentru japonezi care apelează la intervenții chirurgicale pentru a-și modifica liniile din palme, încrezători că odată cu această operație viața lor se va schimba. Chiromanţia este o artă străveche japoneză prin care cei inițiați în tainele cititului în palmă reușeau să deslușească viitorul unui om, aruncând o simplă privire asupra „liniei vieții”.

Takaaki Matsuoka, un chirurg estetician la clinica Shonan Beautys, susține că până acum a efectuat peste 37 de astfel de operații. În 2011, când a avut primul pacient, nu știa nimic despre chiromanţie, fiind nevoit să caute informații despre efectuarea unei intervenții care să schimbe liniile din palme prin jurnalele medicale din întreaga lume. A găsit un caz în Coreea și după ce a studiat metoda colegilor săi, a efectuat operația în clinica sa, însă nu pentru mai puțin de 1.000 de dolari. Intervenția a decurs fără probleme, iar de atunci tot mai mulți tineri îi trec pragul în căutarea unui alt viitor…

operatie2

opreatie3

Dacă o să încercați să creați  linii în palmă cu ajutorul unor operații laser, acestea nu vor fi un succes, semnele se vor vindeca în timp, iar pacientul va rămâne doar cu o mică cicatrice. Trebuie să utilizați bisturiul și să efectuați o incizie șubredă în mod intenționat, deoarece liniile din palmă nu sunt niciodată complet drepte. Nu este o intervenție chirurgicală dificilă , dar trebuie să fie făcută corect”, explică doctorul.

Doctorul Matsuoka spune că procedura durează în medie 10 – 15 minute, iar pentru a se vindeca, rănile au nevoie de cel puțin o lună de zile. În tot acest timp mâinile pacientului trebuie să rămână bandajate. Doctorul nu este prea sigur dacă o astfel de intervenție schimbă viitorul pacientului său, însă crede că ar putea avea un efect placebo. Dacă cineva crede că norocul i se va schimba, s-ar putea să se și întâmple!

sursa: thedailybeast.com/

sursa: odditycentral.com

traducere și adaptare: Radu Ungureanu

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii