Cunoaste lumea

Noutăți

INCREDIBIL: Israelul și Ungaria se aliază împotriva lui… George Soros

  •  
  •  
  •  

ActiveNews.ro: Ministerul de Externe al Israelului a emis un comunicat în care îl denunță pe miliardarul american George Soros, o acțiune ce pare destinată să apropie Israelul de Ungaria înaintea vizitei de săptămâna viitoare la Budapesta a prim-ministrului Benjamin Netanyahu.

Soros, un evreu născut în Ungaria care și-a cheltuit o mare parte din avere finanțând diverse ONG-uri, a fost luat drept țintă în mod repetat de guvernul de dreapta al Ungariei, în special în legătură cu sprijinul său pentru o politică mai deschisă privind imigrația.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban a sprijinit de asemenea o campanie în care Soros era prezentat ca un inamic al statului. „Să nu-l lăsăm pe Soros să fie cel care râde la urmă” — acesta este textul întâlnit pe panouri alături de imaginea finanțatorului în vârstă de 86 de ani, o campanie despre care grupurile evreiești și alții afirmă că alimentează antisemitismul, scrie Agerpres.

Ambasadorul Israelului în Ungaria a emis un comunicat în care a denunțat campania, spunând că „evocă amintiri triste și, în același timp, propagă ura și teama”, o referire aparentă la rolul Ungariei în deportarea a 500.000 de evrei în timpul Holocaustului.Dar la câteva ore după comentariile ambasadorului făcute în weekend, Ministerul de Externe al Israelului a publicat o „clarificare” în care afirmă că Soros este o țintă legitimă pentru critici.

„În niciun caz comunicatul (ambasadorului) nu a fost destinat să delegitimizeze criticile la adresa lui George Soros, care subminează continuu guvernele alese în mod democratic ale Israelului”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Emmanuel Nahshon, adăugând că Soros finanțează organizații „care defăimează statul Israel și caută să îi nege dreptul la apărare”.

Citește mai mult: ActiveNews.ro


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii