În acest loc a fost descoperită cea mai veche urmă fosilizată de animal, dintre cele descoperite până acum pe Terra. Vezi cum arată și află ce „vârstă” are?

De curând, o echipă de cercetare internațională a descoperit cea mai veche urmă (fosilizată) lăsată de către un animal, dintre cele examinate și inventariate până în momentul de față. Urmele au fost lăsate în solul umed, în urmă cu sute de milioane de ani, și au fost descoperite în zona Cheilor Yangtze din sudul Chinei.
Urmele lăsate de către o misterioasă creatură datează din perioada Ediacaran, având o vechime, spun oamenii de știință, de 551 milioane de ani. Sunt, actualmente, singurele urme lăsate de către un animal, în deplasarea sa, ce s-au mai păstrat din acea epocă îndepărtată. Puținele fosile rămase din acea epocă indică faptul că multe dintre animalele ce trăiau pe atunci, în Ediacaran, aveau un corp tubular, de consistență moale sau aveau forma unei frunze.
Este o epocă atât de îndepărtată încât multe dintre rocile formate pe atunci s-au sfărâmat demult. În sudul Chinei se află zone în care s-au păstrat, totuși, roci formate în Ediacaran, ce conservă fosile străvechi și, după cum s-a constatat recent, păstrează și urme lăsate de către animalele primitive, în deplasarea lor.
Epoca Ediacaranului precede ceea ce se numește Explozia din Cambrian – fenomen ce datează de la începutul Cambrianului prin care s-a dezvoltat o mulțime fără precedent de forme de viață pluricelulare. Se pare că urmele recent descoperite ce datează de acum 551 de milioane de ani au aparținut unei creaturi ce dispunea de „membre” pereche, datorită cărora corpul său s-a ridicat deasupra solului, a stratului umed de sedimente în care au rămas impresiunile.
Echipa ce a efectuat descoperirea a fost alcătuită din oameni de știință de la Academia Chineză de Științe, precum și din cercetători de la Virginia Tech. Aspectul urmelor sugerează că ființa care le-a lăsat ar fi avut obiceiul de a-și face adăposturi în pământul îmbibat cu apă sau cel puțin de a săpa în sol. E posibil să fi explorat mediul în căutare de nutrienți sau chiar de oxigen – substanță care se era disponibilă în cantități mai mici anterior Exploziei Cambriene. Totuși, în lipsa oricărei fosile nu se pot spune prea multe despre caracteristicile pe care le avea misterioasa creatură.
Surse: www.popularmechanics.com, wikipedia.org
Autor: Tomi Tohaneanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu