Gral. (r) Dr. Mircea CHELARU: Subteranele care ne-au vlăguit naţiunea

De mai bine de un deceniu m-am tot întrebat dacă simpla abordare critică a lumii din jurul nostru poate fi corectată doar din condeiul filosofului sau al jurnalistului luminat. Nu am nici astăzi un răspuns definitiv, cu toate că în sinea mea soluţia este una radicală. Poate că, într-un anume fel, se explică de ce îmi iau îngăduinţa, în rândurile ce urmează, de a te invita, dragă cititorule, la această reflecţie deloc comodă şi a încerca să formulăm, împreună, şi decent doar câteva dintre răspunsurile căutate.

Nu pentru că aceste răspunsuri nu ar fi cunoscute. Vorba ecleziastului: tot ce este a mai fost, tot ce a fost o să mai fie! Ci pentru a le scoate din lada de zestre a lumii noastre, pentru a le reda luminii spiritului nostru, pentru a face să dispară „florile de mucigai” de pe conştiinţele încremenite în propriile cercuri închise.

Te rog să mă crezi că, în această „arcă” a credinţei mele, am plecat de la premiza că ultimele decenii de istorie a României au însemnat nu atât o demolatoare schimbare de regim, cât mai ales o copleşitoare tranziţie care a modificat structura şi natura societăţii româneşti, în cele mai sensibile şi predictibile manifestări tradiţionale ale sale.

Nu atât construcţia anevoioasă instituţională, cu eşecurile sale lamentabile, dar oarecum de aşteptat, au stat în atenţia analizelor mele, cât mai degrabă modificările în modul de gândire şi natura comportamentală a individului abuzat de sărăcie, intoleranţă, minciună şi imoralitate.

Lumea în general, şi cea a românilor în particular, s-a schimbat obositor de repede, peste puterea de înţelegere şi adaptare a multora dintre semenii noştri şi, drept urmare, puţini au fost – şi mai puţini au rămas – dintre aceia care au înţeles noile rostiri sau au recunoscut subteranele care ne-au vlăguit naţiunea.

A încerca să desprinzi o explicaţie din tot ce s-a petrecut atât de repede la scara istoriei şi să te mai şi încumeţi să produci soluţii reparatorii, nu este doar un exerciţiu intelectual orgolios cât mai ales asumarea unui mare risc.

Riscul de a fi luat în derâdere, de a fi ţinta băşcălioşilor, de a te muta cu tot cu buna ta intenţie la Bălăceanca, pentru că „băieţii cei isteţi”, şmecherii cartierelor de lux, au avut grijă să pună mâna pe tot ce înseamnă pârghie de manipulare şi control public: ziare, radio, televiziuni de toate felurile, grupuri civice legitimate de ei înşişi, bani, funcţii cheie în sistem ticăloşit, şi câte altele.

O conspiraţie a solidarităţii criminale, transpartinică, transdoctrinară, transetnică, transfrontalieră, transreligioasă, dar profund imorală, s-a însinuat în fiecare celulă vitală a societăţii, a falsificat codul de valori şi a produs un mutant comportamental perfid, extravagant, bazat pe puterea banului, pe consumul dezmăţat al clipelor de viaţă, pe refuzul dăinuirii şi abandonul continuităţii.

Am devenit „altceva” fără voia noastră şi, nemairecunoscându-ne, am început să ne ucidem între noi, să ne negăm unii pe ceilalţi, să ne căutăm stăpâni inventaţi la care să ne pârâm ori de câte ori avem ceva de împărţit. Am devenit vulgari şi neîncăpători în propria casă, iscodind cu perfidie la râvna celui harnic, rămas nepermis de singur.

Mulţi dinte noi îşi pun tot mai des întrebarea dacă mai avem ceva de salvat dintr-o Românie convertită într-o târâtoare nevertebrată sau Naţiunea noastră este definitiv pierdută.

Retorică sau nu, întrebarea este zguduitoare. Am încercat să recuperez adevărurile ce se rostesc pe la colţuri, atitudinile din ce în ce mai fireşti ale oamenilor reali ai acestei ţări şi să conving pe cei rămaşi cu jertfa credinţei că putem să ne păstrăm pe mai departe numele de botez al copiilor noştri.

Dar nu este mai puţin adevărat că m-am antepronunţat pe obligativitatea soluţiei de a recupera România pentru români. Chiar am invocat cândva, retoric, dar mă mai întreb şi astăzi, încă: dacă Franţa este a francezilor, Rusia a ruşilor, Germania a nemţilor, Italia a italienilor, de ce n-ar fi şi România a românilor?

Din viziunea de cristal a lui Schuman asupra unei Europe Unite, a rămas numai prozelitismul deviant, mutilat şi infectat de corupţie şi viciu al continentaliştilor de serviciu, iar noi, evadaţii cu jertfă din gulagul roşu, ne-am racordat grăbit, ca tâmpiţii, oligofreni entuziasmaţi, la cadenţa marşului funebru al identităţii de sine, am acceptat sub hipnoză teorii ale dispariţiei noastre, aplaudând nişte măscărici apăruţi pe furiş, de după cortina de fier.

Nici măcar astăzi nu putem afirma că ştim de care parte a cortinei au funcţionat…Din această cauză am ales mesajul raţional al întoarcerii la firesc şi tradiţie, la natura umană imprescriptibilă, la codurile noastre de bună purtare, la omenia de sfinţenie a românului […].

Rămâi cu bine, cititorule, şi să nu uiţi că lumea care vine ar putea fi chiar a Ta. Fă-o să-ţi placă, fă-o să o iubeşti, fă-o să dăinuie…

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină