Gral. Dr. MIRCEA CHELARU – Civilizația națiunilor versus civilizația globalistă. Babilonul european

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Se poate pune întrebarea, firească de altfel, de ce este nevoie să reluăm o sumă de idei, aparent tranşante, într-un moment în care ni se spune zilnic că opţiunile sunt ireductibile şi de nediscutat!

Chiar şi în aceste condiţii avem obligaţia să recunoaştem că în filosofia politică a zilei (şi nu într-o alta abstractă, bănuită sau în devenire) este pusă în discuţie renormarea teoriei naţiunii. Noul caracter normativ trebuie introdus într-un contur demonetizat, pregătit pentru o măcinare lentă şi ireversibilă.

Lupta pentru suprimarea unui concept a început cu extirpări masive din conţinutul omogen al noţiunilor de naţional şi naţionalism. Tot mai adesea, aceste noţiuni amputate devin nişte ecouri distorsionate ale sensului iniţial, uzurpându-se în peiorative cum ar fi: separatism, xenofobie, etnicism, militarism, extremism, antisemitism, antieuropenism, s.a.

Civilizaţia Naţiunilor este atacată, neîndurător, de Civilizaţia Globalistă. Poate de-abia acum putem da dimensiunea reală a „coliziunii între civilizaţii” pe care încerca, într-un anume fel, să o sugestioneze Samuel Huntington.

Excursul ideatic de faţă nu se vrea o pledoarie avocățească pentru „reinventarea naţionalismului”, ci o încercare de a depăşi momentul inerţial ideologic, de a integra dezvoltarea organică a naţiunilor în general, şi a celei române în special, în evoluţia spre o nouă ordine mondială intoleraantă, într-o abordare inclusivă şi nu una exclusivă.

Din acest punct de vedere Civilizaţia Naţiunilor a creat relaţia între individ şi naţional, statul naţional numărându-se printre principalii gestionari ai relaţiilor individului cu exteriorul. Aici este cheia de boltă. Dacă ordinea mondială preconizată este un construct artificial impus din ochiul triunghiular şi în acest creuzet se vrea a fi topite toate diferenţele conservate până acum de naţiuni, cine şi cum poate produce opozabilitate eficientă în salvgardarea legii naturale?

Nu cumva însuşi Statul Naţional, singurul capabil să producă o Nouă Ordine Socială domestică, pliată pe regulile generale dar funcţională pe normele interne? Noi afirmăm că răspunsul este deja consacrat de reacţia cvasitotalităţii statelor naţionale sănătoase. Frontierele politice ale statelor europene aproape că nu mai există.

Însă Frontierele Mentale ale Naţiunilor au devenit metereze de rezistenţă. Şi nu doar în Austria, Polonia, Turcia, Slovacia, Elveţia, Rusia sau Grecia. La antipozi, Australia, la Soare Răsare, Japonia, pe Greenwich, Anglia, puţin mai sus Islanda, şi putem continua. Alo, România, eşti acasă?

Preglobalizarea a impus permeabilizarea relaţiilor, tot mai multe entităţi transnaţionale ocupând poziţii avansate, adevărate capete de pod globaliste, de unde, prin componenta economică şi exportul de facilităţi au produs modificări de percepţie şi de atitudine colectivă, disociativă. A devenit comună expresia „multinaţională” cu trimitere la companiile care vin chipurile să investească într-un anume stat.

Dar nu este vorba de multi-naţionale ci de uriaşe capitaluri trans-statale care produc o nouă politică supra-guvernamentală, vacuumând prin fraudă, corupere, şantaj şi ameninţare cu forţa, suveranitatea deciziei politice a oricărei naţiuni. Supra-Naţionalele sunt falanga lungă a uniformismului mondial „fabricând” noua ordine economică globală prin dezagregarea economiilor naturale, de regulă limitate la nivelul de suficienţă existenţială a populațiilor.

Un sistem superpus peste 90% din miliardele de trăitori ai Planetei Pământ, care controlează 100% instrumentarul şi pârghile de forţă civile şi militare ale aceleaşi planete! Catastrofal! Astfel, binomul individual-naţional s-a transformat într-un trinom: individual-naţional-global.

Acum este vehiculată teza că este posibilă tranziţia de la individual direct la global, evident prin eradicarea naţionalului.

Şi reversul la fel de valabil: controlul individualului direct de către global. Etapa tranzitorie este cea de tip mezo-continentală. Aici este dilema europeană a zilei.

În „Statul Universal” este nevoie de o uniformizare a relaţiilor dintre indivizi. Concepţia globalistă ne împinge de la început către un Babilon European, pentru ca mai apoi să devenim „cetăţeni ai planetei pământ”.

Etapa în care ne găsim ne tolerează încă, permiţându-ne discursul în sfera unui „naţionalism special” sau mai bine zis a unui „naţionalism controlat”, conciliat în compromisurile marilor cancelarii. Urmează cu siguranţă represiunea ideologică…

Aşadar, noua ordine mondială, poate globaliza până şi naţiunile.

Sub aceste consideraţii vom încerca să redefinim naţiunea din punctul de vedere al tendinţelor sale de  afirmare modernă. Nu sunt, de fel, excluse constrângerile conceptuale la care ne-am referit deja.

Aşadar, definim naţiunea ca fiind forma de existenţă supremă a fiinţei colective umane, caracterizată de conştinţa apartenenţei prin nativitate a indivizilor săi la acelaşi spaţiu de sociogeneză, recunoscut şi acceptat, în care şi-au creat şi îşi generează resursele comune de existenţă, materiale, culturale, spirituale, lingvistice, cutumiale şi juridice.

Cheia de boltă o găsim de această dată în sintagma „spaţiu de sociogeneză”, în replică la „teritoriu de formare etnică”, apreciind că valoarea umană constă în calitatea procesului de devenire civică a individului, de la stadiu de animal biologic, indiferent de rasă, la cel de membru al cetăţii, de cetăţean capacitat de conştiinţa drepturilor şi îndatoririlor sale, conştientizat asupra regulilor comune pentru întreţinerea şi salvagardarea mediului de existenţă colectivă.

În aceste condiţii funcţia integratoare a comunităţii-naţiune se repliază pe componenta deontologică, educaţională şi esenţializat-spirituală, operând în ontologic doar ca motiv de acceptare a diversităţii biologice.

Integrarea instituţională, prin folosirea structurilor de forţă şi a regulilor restrictive, face din comunitatea-naţiune un prizonier în propria casă, oferind inamicilor acestui concept suficientă muniţie ideologică otrăvitoare.

Tocmai de aceea trebuie susţinută creaţia civică al cărui produs final – individul cetăţean – să fie proprietarul drepturilor sale, iar cetăţeanul constituţional să fie esenţa civismului activ, indiferent în interiorul cărei comunităţi se mişcă. O astfel de stare civică va fi posibil de realizat numai în condiţiile în care Statul Organic Protector creează instrumentele sufieciente pentru exersarea drepturilor Cetăţeanului Constituţional.

Conceptul de Naţiune Civică, cu libertatea de modelare a cadrului de manifestare, de la entitatea structurală naţională, la megacomunităţi, răspunde pe deplin şi noilor mecanisme juridice europene. Există în prezent o puternică reacţie de adversitate în anumite cercuri faţă de această abordare.

Naţiunea în opinia acestora nu poate fi organizată decît în jurul nucleului etnic. Este exclusă evoluţia comunităţii naţionale în afara cadrului gentilic. Opinez că toate ipotezele de lucru şi construcţia teoretică sunt perfect valabile pentru conceptul de Neam. Neamul este cu adevărat supus condiţiei gentilice, a legăturii de sânge, de continuitate şi amprentă biologică consangvină, dar nu este obligatoriu ca aceştia să se regăsească în acelaşi spaţiu istoric de dezvoltare.

Expresia: „este din neamul meu” nu este similară cu „suntem rude”. Rudenia poate exprima legături gentilice prin alianţă nu neapărat prin descendenţă genealogică directă. Iată de ce definiţia propusă pentru Naţiune include Neamul în interiorul Naţiunii, ca formă de existenţă şi manifestare conştientă socială. Parte a Neamului poate coexista în diferite alte organizări naţionale ale altor Naţiuni, fără a fi asimilat identitar, dar supus regulilor de viaţă ale acelei Naţiuni în interiorul căreia îşi dezvoltă existenţa.

Naţiunea Română este definită de existenţa unei UNITĂŢI TERITORIALE de existenţă continuă, care la noi a luat forma STATULUI NAŢIONAL UNITAR. Neamul Românesc însă există şi în dispersie, pe teritoriile altor STATE NAŢIUNI, reclamîndu-şi apartenenţa la Naţiunea Mamă.

După aceste câteva exemplificările de caz, este oportun să readucem în memoria prezentului poate una dintre cele mai simple dar profunde reflecţii a lui Thomas Hobbes: „autorizez acest om sau aceasta adunare și îi cedez dreptul de a mă cârmui pe mine însumi, cu condiția ca și tu să-i cedezi dreptul tău și să-i autorizezi toate acțiunile în același mod. Odată cu înfăptuirea acestui lucru, muțimea astfel unită  într-o singură persoană este numită COMUNITATE CIVILĂ, în latină CIVITAS. Aceasta este nașterea acelui mare LEVIATAN”.

„Este adevărat că anumite vietăţi, cum ar fi albinele sau furnicile, trăiesc în societate unele cu altele (…); prin urmare, cineva ar putea dori să afle de ce oamenilor nu le stă în putinţă să facă la fel” (Leviathanul-Cap.XVII; Despre cauzele, naşterea şi definiţia comunităţii civile).

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

 

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină