Cunoaste lumea

Noutăți

Farfuria care poate absorbi grăsimile din mâncare

  •  
  •  
  •  

Pentru a combate obezitatea, o problemă tot mai mare pentru milioane de oameni din întreaga lume, a fost creată o farfurie extrem de ingenioasă, capabilă să absorbă parțial grăsimile din alimente. Acest vas, prieten cu mâncarea sănătoasă, a fost gândit de către compania BBDO Bangkok în colaborare cu Fundația pentru o alimentație sănătoasă din Thailanda.

Fiecare farfurie conține aproximativ 500 de găuri mici, care absorb uleiul din mâncarea așezată pe aceasta, reducând astfel consumul de grăsime. Aparent, farfuria poate absorbi până la 7 mililitri de ulei, ceea ce va duce la o scădere de până la 30 de calorii consumate de către gurmand.

Deși nu pare a fi o scădere importantă a caloriilor eliminate prin această farfurie, rezultatele se pot resimți pe termen lung. Să nu uităm faptul că obezitatea apare în momentul în care indicele nostru de masă corporală, calculat prin raportul de greutate/înălțime, depășește 30 – 34,9 kg/m2. Iar orice metodă de a ne menține sub acest nivel este un plus de sănătate. Conform Organizație Mondiale a Sănătății, obezitatea poate fi exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă, sau endogenă, când apare în urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși din hipotalamus.

Totuși, până când să putem să servim masa într-o astfel de farfurie, mai avem de așteptat. Prototipul se află încă în faza de testare și de îmbunătățire.

sursa: elitedaily.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

3 Comments on Farfuria care poate absorbi grăsimile din mâncare

  1. Pina atunci luati-va un motocultor…alergati dupa el si va garantez ca mainile va vor fi ocupate cu tinutul nadragilor!…nici bracinaru’nu va avea de ce sa se agate!

  2. eu cel mare // 22 mai 2016 at 14:44 // Răspunde

    grasimile plutesc nu stau pe fundul farfuriei.

  3. … cazul in care mananci de obicei supa !
    🙂

Lasă un răspuns la vasalie Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii