Cunoaste lumea

Noutăți

„Extratereștrii” ar putea exista chiar și pe planetele cu mediu ostil, sugerează o nouă descoperire din Antarctica

  •  
  •  
  •  

Microorganismele care reușesc să supraviețuiască în mediul desosebit de ostil de pe țărmurile Antarcticii ar putea furniza indicii despre modul în care ar fi putut să se dezvolte unele forme de viață, pe alte planete. Forme de viață extraterestră pe care oamenii de știință le-ar putea descoperi în viitorul apropiat!

Dacă bacteriile reușesc să trăiască și să prolifereze într-un mediu caracterizat de lipsa nutrienților și temperaturi extrem de reduse precum cel specific unor zone din Antarctica, atunci ele ar putea exista și pe alte planete sau sateliți ai acestora – poate chiar pe unul dintre corpurile cerești din sistemul nostru solar, cum ar fi Marte, Europa, Titan etc.

Unele bacterii descoperite în Antarctica au capacitatea de a extrage carbonul și hidrogenul de care au nevoie pentru a supraviețui direct din gazele atmosferice. De exemplu, carbonul și-l pot extrage din monoxidul de carbon. Astfel, unele bacterii pot supraviețui fără a avea nevoie de altceva decât de aer.

bacterii

În timp ce studiau formele de viață microscopice din zonele uscate de coastă ale Antarcticii, cercetătorii australieni au descoperit specii de bacterii care își pot produce energia doar din „ingrediente” extrase din aer. Antarctica reprezintă, după cum a remarcat un cercetător implicat în studiu, unul dintre mediile cele mai dure și mai neprielnice vieții de pe planeta noastră. Trebuie spus că mare parte din Antarctica este acoperită de către gheață și zăpadă, dar că există și zone uscate, aproape lipsite de orice formă de apă, ce par cu totul ostile vieții.

Însă chiar și deșerturile extrem de reci, întunecoase (o parte din an) și uscate ale Antarcticii reprezintă un mediu în care unele bacterii pot supraviețui. Cu surprindere, oamenii de știință de la University of New South Wales au descoperit o extraordinară diversitate a populațiilor de bacterii, în astfel de zone reci și aride. Aceste bacterii supraviețuiesc în condiții în care nu sunt prezente decât cantități foarte mici de apă, în care solul conține extrem de puțin carbon iar lumina solară este insuficientă.

peisaj antarctic

Pe de altă parte, unele microorganisme pot supraviețui și în medii distructive pentru alte forme de viață. Astfel, există așa numitele bacterii extremofile, care trăiesc și se înmulțesc în apa fierbinte a unor izvoare sau în soluții acide. Astfel de bacterii ar putea exista și pe alte planete, pe care condițiile de viață sunt mai dure, comparativ cu condițiile obișnuite de pe Terra. Speciile majoritare de bacterii descoperite în zonele uscate și extrem de reci ale Antarcticii sunt capabile să trăiască, pur și simplu, numai „cu aer”.

Așadar, pe lângă matematică, ce ne arată că este foarte probabil să mai existe viață și pe alte planete – dată fiind imensitatea Universului, biologia ne arată, la rândul său, extraordinara capacitate de adaptare a unor forme de viață, ce pot prospera la temperaturi extreme, în condiții de uscăciune și lipsă de nutrienți în sol sau în medii puternic acide ori alcaline.

Antarctica

Sursa: www.independent.co.uk

Autor: Tomi Tohaneanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii