Enigmaticele Tăblițe de la Sinaia – Informații noi

Povestea acestor tăblițe, care dacă ar fi acceptate de mediul academic ca autentice ar răsturna multe din ce știm noi despre istoria antică, este una controversată, cu elemente care ar putea-o plasa în zona de Teorie a Conspirației, dar, în același timp, cu o serie de aspecte concrete, verificabile, care ne pun serios pe gânduri în ce privește buna-credință a celor care au avut acces la ele în decursul timpului.
Povestea scoaterii la lumină a tezaurului este una demnă de filmele polițiste. În anul 1943, directorul Muzeului de Antichități era istoricul Ioan Nistor. Acesta, deși a preluat ideea predecesorilor săi, potrivit căreia tăblițele erau niște falsuri, era foarte interesat de informația istorică care apărea pe tăblițe și le-a studiat în secret, descoperind câteva lucruri deosebit de interesante, care puteau da peste cap teoria potrivit căreia erau niște falsuri. În consecință, și-a propus să scrie o carte despre Tăblițele de Plumb, însă, pentru a nu fi discreditat de confrații lui istorici și arheologi, a hotărât să recurgă la o strategie abilă, propunându-i Marioarei Golescu, o pasionată de istorie din înalta societate, să scrie ea această carte, Ioan Nistor urmând să o consilieze. Acceptând propunerea istoricului, Marioara Golescu a decis să fotografieze plăcuțele din plumb apelând la tânărul Dan Romalo, fiul prietenei sale cele mai bune, care era fotograf.
Astfel, după cum relatează chiar Dan Romalo în filmul documentar Misterul Plăcuțelor de la Sinaia, artefactele au fost scoase pe rând din depozitele Institutului, fără autorizație legală, pentru a fi fotografiate. În anul 2003, la peste 50 de ani de la momentul în care au fost fotografiate, Dan Romalo a publicat o carte – Cronică getă apocrifă pe plăci de plumb – în care publica peste 100 dintre plăcile fotografiate în tinerețe. Dn păcate, astăzi, la Institutul de Arheologie din București mai pot fi găsite doar 34!!! Restul au dispărut în mod fraudulos…
Până aici sunt lucruri cunoscute de cei interesați. Ceea ce vă propun în emisiunea de mai jos, împreună cu invitatul meu, este o nouă perspectivă asupra lor, dată de informații recente. Pe de o parte o să vă prezentăm unele probe inedite ale autenticității lor, iar pe de altă parte vom discuta despre apariția în Rusia a unei cărți numite CARTEA de Aur a TRACILOR, unde autorul rus analizează tăblițele din România, dar și 50 de tăblițe necunoscute care, pretinde acesta, ar fi din aur și s-ar afla pe teritoriul Rusiei… Informațiile sunt, vă asigur, la prima mână, pentru că invitatul meu, dl Dumitru Ioncică, directorul editurii Uranus, comunică de mai multe luni cu autorul rus, autor care și-a prezentat cartea inclusiv la Ambasada Rusă din București.
Daniel Roxin
P.S. Cartea mea, ENIGMA TĂBLIȚELOR DE LA SINAIA, poate fi comandată online, pe site-ul Dacia Art (Aici: https://dacia-art.ro/index.php/carti/carti-pentru-adulti.html) sau la telefon 0799.073.315. De asemenea, bucureștenii o pot găsi în magazinul DACIA ART, pe Bv. Carol I nr 40-42.
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
In anul 1982 Mihai Gramatopol publica Dacia Antiqua. La pag.94-95 este descrisa o asemenea placuta din plumb,la care adauga si ceva comentarii.Fotografia ei se gaseste la sfarsitul cartii,(foto nr. 4).Aceasta corespunde cu placuta nr. 110 dupa numaratoarea domnului Eugen Nicolaescu in lucrarea Vorbele din Plumb placutele de la Sinaia.Dupa spusele lui Gramatopol,placuta facea parte din colectia George Severeanu,colectie aflata in custodia Muzeului Municipiului Bucuresti;muzeu infiintat dealtfel,de acesta. Unde se gaseste placuta acum? Intre cele 34 prezentate de domnul Roxin in Enigma tablitelor de la Sinaia nu e.Cui apartinea in perioada in care domnul Romalo le fotografia?