Dr. MIRCEA DOGARU: Bătălia frontierelor sau Europa împotriva României

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Potrivit dreptului internațional, „Declarația” de la Alba Iulia, de Unire cu Țara, a stabilit frontierele de sud-vest, vest și nord-vest ale României pe Tisa până la confluența cu Dunărea, dar, încălcând voința plebiscitar exprimată a românilor, „Aliații” și-au permis să negocieze, în conformitate cu interesele lor, diferite variante favorabile Ungariei și Regatului sârbo-croat-sloven.

Exclus de la discuțiile Comisiei teritoriale a Conferinței de Pace, lui Ionel Brătianu, nemulțumit de rapturile impuse României, i se comunica, la 11 iunie 1920, de către lordul Balfour că „nu poate fi vorba de discutarea liniei de frontieră”. Pretextul a fost că României i s-au fixat frontierele după criteriul etnicității la zi, urmare a politicii de „maghiarizare” e erei dualiste, și nu în baza Declarației de la Alba Iulia, conform căreia „România ar fi trebuit să se întindă peste întreg teritoriul cuprins între Tisa și Nistru” (Emil Hasaș).

„Chiar și după acest criteriu, noile frontiere ar fi trebuit să fie dincolo de linia actuală de frontieră româno-ungară, dat fiind că acolo este granița limbilor, astfel cum o determină etnografii și statisticienii maghiari, în epoca Imperiului Habsburgilor” (George Sofronie).

În orice caz, nu poate fi vorba despre vreun fel de „generozitate” din partea Conferinței de Pace față de romîni, așa cum constant susține iridenta maghiară, deoarece, așa cum remarca Nicolae Titulescu, în expozeul său din 4 aprilie în fața Adunării deputaților, „Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor, și în special acelora din Transilvania, ca o consacrare a unei ordine de drept cu mult mai redusă decât aceea pe care secolele de viața în comun și de suferințe identice au gravat-o în conștiința istorică a națiunii române. De aceea, în chip firesc, Tratatul de la Trianon evocă, în opinia noastră publică, mai degrabă ideea unei completări, decât aceea a unei amputări”.

Linia frontierei de stat dintre România și Ungaria a fost hotărâtă așadar de „Comisia teritorială” a Conferinței de Pace fără consultarea României și fără participarea ei. „La Trianon i s-a atribuit României un teritoriu mai mic decât acela la care ea avea dreptul conform principiului etnicității, decretat de președintele Wilson” – recunoștea istoricul american Milton G. Lehrer.

Deși se deosebea în multe locuri de precizările făcute în Declarația de la 1 decembrie de la Alba Iulia, această frontieră a fost impusă guvernului român, semn că propaganda ungară în capitalele europene făcuse unele progrese.

După sursele ungare, 200.000 de români (după alte surse 500.000, chiar 800.000) au fost abandonați, pradă maghiarizării accelerate în noul stat ungar care, la 93.000 km2, număra 7,6 milioane de locuitori, doar 5,5 milioane fiind unguri și am văzut că și în aceste condiții, maghiarii s-au dezlănțuit într-o campanie de bocete, insulte, amenințări și revendicări care nu au încetat nici astăzi, cum nu au încetat nici calomniile!

O Europă pragmatică și lucidă atunci, spre deosebire de actuala Europă a himerelor, s-a exprimat hotărât prin vocea președintelui Conferinței de Pace, Alexandre Millerand: „Nu încape nici o îndoială că revizioniștii nu urmăresc altceva decât fărâmarea României și Iugoslaviei, întărirea Germaniei prin noi teritorii poloneze, cehe și austriece, o Ungarie restaurată în vechile ei hotare, o Bulgarie întinsă către Vest, Nord și Sud. Or, aceasta ar însemna revenirea la stările de dinainte de război, căci nici o țară nu va admite atingerea frontierelor sale”.

Într-adevăr, uitarea concluziilor de atunci a reaprins flacăra războiului în Europa de Sud-Est. Or, dacă Europa, prinsă cu alte probleme, gen libertatea individului, a uitat de drepturile și libertatea popoarelor, este cazul ca măcar noi, cei care am beneficiat de întregul său sprijin, în numele drepturilor inprescriptibile, la începutul veacului care s-a petrecut, să-i mai aducem, din când în când aminte!

De pildă acum, la împlinirea unui veac de la istorica Declarație de unire de la Alba Iulia și, în curând, și de la Tratatul de la Trianon întru totul favorabil ungurilor ale căror himere, dictate de instinctul de implant artificial, asiatic, în inima Europei, nu le poate opri nimeni. „Nem, nem, soha”!

(Dr. Mircea Dogaru, „Între Alba-Iulia și Trianon – Ungaria tuturor cauzelor și războaiele de Succesiune”, Editura Mureș, 2019)

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA (disponibil în toată țara, în chioșcurile de ziare, sau în magazinul DACIA ART, deschis în București, pe Bv Carol I nr 40-42, peste drum de Biserica Armenească)

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină