Doi fizicieni susțin faptul că pot demonstra că nu trăim într-un Univers simulat, ci într-unul creat
Tot mai mulți fizicieni și oameni de știință vorbesc despre posibilitatea ca Universul, așa cum îl vedem noi, să fie de fapt o proiecție 3D. Cu alte cuvinte, universul ar putea fi o hologramă. Desigur, această teorie nu este nouă: de la expresia buddhistă „Lumea este iluzorie”, la o grămadă de cărți tematice și studii, și până la o serie de filme SF precum Matrix, Star Trek: The Next Generation -episodul „Ship in a Bottle” – sau Doctor Who, toate se ocupă de acest lucru. Mai sunt și declarațiile lui Elon Musk, care susține că este atât de sigur de această teorie, încât există șanse de „una la un miliard”, ca să nu trăim într-o simulare. Atunci ne-am putea întreba de unde atâta aplicare a companiei sale pentru explorarea spațiului? De ce ar dori să cheltuie miliarde de dolari pentru a explora o hologramă?
Însă nu toată lumea îmbrățișează sau se resemnează să susțină că trăim într-un univers simulat doar pentru că nu are răspunuri la marile întrebări despre această lume. Teologii fizicieni Zohar Ringel și Dmitri Kovrizhin susțin că această teorie a universului holografic este o fantezie și că nu trăim în interiorul Matricei. Universul este de fapt 3D. Și susțin că au dovedit-o. Rezultatele lor au fost publicate in revista Science Advances.
Cercetătorii au luat ceea ce știm despre unele dintre proprietățile fizicii și le-au indexat prin simulatorul virtual Monte Carlo. Simulările Monte Carlo sunt menite să studieze efectul cuantic cu mai multe corpuri, când o mulțime de particule diferă și interacționează în același timp.
Este important să rețineți că simulările Monte Carlo nu sunt etanșe, dar sunt vizibile. Atunci când negativul și pozitivul se anulează reciproc, se numește o problemă de semn. Asta s-a întâmplat și aici. Motivul este că puterea necesară pentru a genera o simulare pe calculator cu doar câteva sute de electroni ar necesita mai mulți atomi decât întregul univers. Cu fiecare particulă adăugată, simularea a devenit exponențial mai complexă și imposibil de gestionat.
„Dacă vedeți un fenomen care nu poate fi simulat de un calculator clasic, înseamnă că nu putem face parte dintr-un imens calculator clasic, simulat în timp ce cineva ne fură energia, de exemplu. Ceea ce ar putea fi mai probabil este ca universul să fie un calculator cuantic enorm, mai degrabă decât unul clasic, să prelucreze particule mai degrabă decât 1s și 0s. Însă decât să ne gândim la aceste lucruri fanteziste ar trebui să încercăm să plecăm de la premiza că trăim într-un Univers creat, apărut, și nu simulat”, a declarat Zohar Ringel, de la Universitatea din Oxford.
Fizicienii nu au încercat să demonstreze că universul este real. Încercau să înțeleagă mai bine anumite anomalii, cum ar fi efectul Hall cuantic.
sursa: http://bigthink.com/philip-perry/how-two-physicists-proved-were-not-living-inside-the-matrix
sursa: https://www.popsci.com/quantum-hall-computer-simulation
traducere și adaptare: Radu Ungureanu
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Şi eu cred că trăim într-un Univers creat, apărut, și nu simulat.
Argumentul ontologic prin care se poate demonstra existenţa lui Dumnezeu este chiar cercetarea mea privată în arta formelor sculpturale.
Convingerea mea este că toate aceste făpturi unice, pe care eu le-am sculptat în lemn de-a lungul anilor, au mai fost făcute înaintea mea de nişte aleşi ai creaţiei din timpuri imemoriale, din epoca de aur a lui Apollon Hiperboreanul. O parte din ele se mai pot vedea şi astăzi sub forma unor monumente megalitice ce cuprind temple, morminte, menhirii sau stele funerare, având funcţia de a conduce omenirea în timpul unei perioade de manifestare climatică şi geologică a catastrofelor şi creaţiunilor repetate la cinci sute de ani, la o mie de ani, la 2000 de ani şi la 11.000 de ani”.
Această convingere îmi întăreşte ideea că omul este un biorezonator stelar, unic în univers*, având parte divină şi umană şi că anatomia sa unică este doar Instrumentul, mai concret, Trusa de instrumente a manifestărilor unor forţe care o transcend.
Este vorba aici despre forţa spirituală a corpului uman care este o creaţie a sufletului, şi care diferenţiază lumea în creatori, în făpturi create, în aleşi ai creaţiei, în repudiaţi sau sacrificaţi.
Raţionamentul formelor ideale din sculpturile mele urmăreşte să
demonstreze unicitatea materiei, care e unică în coordonatele veşniciei, dar multiplă în coordonatele timpului. În acest fel se poate identifica o materie unică, fundament al corporalului şi necorporalului şi care, în măsura în care se contopeşte cu viaţa infinită ce animă universul, sfârşeşte prin a coincide cu Dumnezeu.
Cum.bine.spunea.marele.Eminescu.sunte.pulbere.de.stele!
Încă o părere:
http://bogdanioanv.wordpress.com/2018/03/26/dumnezeu-si-mecanica-cuantica/