Cunoaste lumea

Noutăți

Descoperire în Sistemul Solar – Posibile jeturi de apă lichidă au fost văzute de astronomi pe Europa, satelitul lui Jupiter

  •  
  •  
  •  

Se estimează că pe Europa, unul dintre sateliții naturali ai lui Jupiter, se ascunde de două ori mai multă apă lichidă decât există pe Pământ. Oamenii de știință de la NASA au dat publicității fotografii realizate de telescopul Hubble care arată posibile jeturi de apă pe Europa. Satelitul este cel de-al patrulea ca mărime dintre cei care orbitează în jurul lui Jupiter.

Dacă aceste jeturi de apă chiar există, Europa ar putea deveni unul dintre primele locuri în care omenirea își va îndrepta atenția pentru căutarea vieții extraterestre, fie ea și microscopică.

jeturi2

„Într-o misiune viitoare am putea zbura prin acele jeturi și am putea vedea clar compoziția lor chimică precum și dacă există un ocean lichid sub stratul de gheață. În urmă cu un deceniu nu aveam nici o idee că ar putea exista mai multe oceane în sistemul nostru solar. Acum, ideea devine din ce în mai acceptată după aceste descoperiri pe Europa. Un asemenea loc ar putea fi mediul prielnic pentru apariția vieții”, a declarat Bob Pappalardo, cercetător al NASA.

jeturideapa

Ar trebui să descoperim indicii despre existența vieții pe Europa cu ocazia unei noi misiuni spațiale, programată pentru anul 2022. Europa a fost descoperită în ianuarie 1610 de către Galileo Galilei.

sursa: sciencealert.com/

traducere și adaptare: Radu Ungureanu


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii