De ce caută unii sporturile extreme? Legătura dintre psihic şi acest tip de activitate fizică

În mod paradoxal, cu cât vieţile noastre au devenit mai puţin periculoase, cu atât am început să căutăm activ pericolul. Care sunt explicaţiile specialiştilor.

Trăim în cea mai sigură perioadă din istorie, conform psihologului şi scriitorului Steven Pinker. Sunt din ce în ce mai puţine războaie şi oamenii mor mai rar ca urmare a violenţei sau a epidemiilor, ceea ce a făcut ca speranţa de viaţă să ajungă la 70 de ani la nivel mondial, nivelul sărăciei la nivel global a scăzut şi lumea e mai democratică decât niciodată.

Dar, în mod paradoxal, cu cât vieţile noastre au devenit mai puţin periculoase, cu atât am început să căutăm activ pericolul. Sporturile extreme şi expediţiile periculoase au devenit din ce în ce mai populare în această fugă după senzaţii tari.

„Într-o activitate extremă  – care prezintă un pericol real sau imaginat, corpul şi creierul nostru se schimbă. O structură mică în formă de migdală, de la baza creierului, depistează pericolul şi declanşează secreţia de dopamină, adrenalină, endorfine şi alţi hormoni, pentru a mobiliza corpul pentru supravieţuire.

Câmpul vizual se îngustează, pulsul creşte, ceea ce măreşte şi cantitatea de oxigen din creier“, afirmă psihiatrul. Senzaţia durează aproximativ 60 de secunde şi unele persoane spun că e ca şi cum ar avea superputeri pentru puţin timp. „Cocktail-ul de hormoni care îi fac să se simtă imbatabili e ceea ce îi face să caute aceste experienţe iar şi iar.“

Psihologul Marvin Zuckerman a conceput un test de personalitate în anii ’70, care identifica patru tipuri de vânători de senzaţii tari: persoane care caută aventuri – activităţi precum săritul cu paraşuta sau bungee jumping; persoane care caută noi experienţe  – activităţi precum călătorii în destinaţii exotice sau încercatul unor mâncăruri nefamiliare; persoane care caută modalităţi de a scăpa de inhibiţii  – activităţi care implică crearea de conexiuni cu alte persoane; persoane care sunt susceptibile la plictiseală  – activităţi noi, deosebite.

„Zuckerman spune că acest comportament are o bază biologică şi un grad înalt de ereditate, ceea ce sugerează că e programat în genele şi sistemul nostru nervos.

Conform acestuia, căţăratul la altitudini mari sau săritul de pe clădiri înalte sunt doar un substitut pentru vânatul mamiferelor mari al strămoşilor noştri, unde potenţialul fatal era foarte mare. Numai că în trecut aceste activităţi asigurau supravieţuirea, pe când astăzi ne oferă plăcere.“

Citeste mai mult: Adevărul

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină