Cunoaste lumea

Noutăți

DACOPATIA lui Dan Alexe, desființată de prof. Mihai Popescu

  •  
  •  
  •  

Păgânul tolerant și ateul desăvârșit și decopensat Dan Alexe, după cum singur se caracterizează, a reușit să ne uimească din nou, de data aceasta cu o carte numită “Dacopatia și alte rătăciri românești.”

El reușește o premieră printre scriitori, începând cu coperta, pe care o descrie în felul următor: „Un simbol nimerit al identității de substituție, căutat astăzi de mulți români, și numită de mine dacopatie, este chipul lui Decebal care sluțește coperta acestei cărți.”

dacopatia_cop-1

În această carte, după cum ne spune prof. Dr. Mihai Popescu: „Dușmănia, ranchiuna, batjocura sunt elementele care îi definesc atitudinea față de cultura românească și istoria românilor.”

Invitat la emisiunea Adevăruri Tulburătoare, profesorul Mihai Popescu face o analiză a acestei cărți, editată, așa cum era de așteptat, de Humanitas – editura tuturor celor cărora nu prea le place istoria și cultura românilor, și românii în ansamblul lor.

Ei bine, de mult timp nu mi-a fost dat să aflu despre atâtea enormități concentrate într-un singur loc. Conform lui Dan Alexe, TOATE sursele antice care vorbesc despre identitatea geto-dacilor sunt egale cu zero (desigur, mai puțin cele care îi vorbesc de rău pe traco-geto-daci), dacii erau niște briganzi (tâlhari la drumul mare), iar cucerirea Daciei de către Traian a fost o operațiune de poliție.

Să nu vă imaginați că alte perioade istorice sau alte repere ale istorie noastre scapă de ura și disprețul nemărginit al autorului. Astfel, conform lui Dan Alexe, tăblițele de la Tărtăria se puneau probabil pe toaletele publice ale Culturii Turdaș, Călușarul este „un dans specific unei societăți HOMOSEXUALE ințiatice”, Petre Țuțea era un „babalâc cu verbul dezlânat” și, desigur, un Eminescu, Densușianu sau Eliade nu erau cu nimic mai buni.

De altfel, ironizându-l pe Eminescu, Dan Alexe își numește titlul unui capitol din carte „Mult e dulce și apoasă limba ce-o vorbim.”

În condițiile în care unii dintre dumneavoastră nu știți cine este Dan Alexe, puteți înțelege mai multe meditând asupra acestei autocaracterizări făcută de autointitulatul păgân tolerant și ateu decopensat: „Încolțit, întotdeauna am pupat mâna popii; prin țări musulmane primejdioase am dezvoltat, de asemenea, salutare tehnici de supraviețuire care includ capacitatea de a recita, strategic și la comandă, surate (versete) întregi din Coran.”

Despre DACOPATIA lui Dan Alexe, urmăriți emisiunea de mai jos unde l-am avut invitat pe prof. Dr. Mihai Popescu.

Vizionare cu folos!

Daniel Roxin


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

17 Comments on DACOPATIA lui Dan Alexe, desființată de prof. Mihai Popescu

  1. O voce dacica // 26 iulie 2015 at 20:54 // Răspunde

    Cred ca Dan Alexe e platit/manipulat (chiar are niste robotei in sfacirlie).
    Scopul lui este sa opreasca activitatea dacologica! Este un fel de ZOMBI! Da din cap si misca miinile disperat sa i se incarce bateriile pentru a-i mai functiona robotei!

    Nu-i sunt toti boii acasa! Cred ca este complexat de tot braveaza cu aventuri palpitante! Expertii il pot diagnostica!

    Idiotul spune ca este violent si agresiv sa le spunem celor care au fost ungurizati ca nu sunt unguri pentru ca ei asa se considera. (Dar noua ne interzice sa ne consideram daci! Chiar ne ordona psihotronic ! ).
    Mai mult, il deranjeaza ca venim cu analize de ADN sa ne dovedim continuitatea. DAR Medicina are nevoie de analize pentru a se putea stabili un diagnostic.

    Idiotul mai spune ca un popor nu se poate defini biologic. Dar rasele umane se definesc biologic! Mamiferele se definesc biologic!
    Prin urmare noi dacii ne definim biologic!

    Spune ca pe greci nu i-au interesat ce limba vorbea vecinii! Chiar e asa de greu de vazut cum grecii a tras spuza pe turta lor sa aiba o suprematie in istorie!
    Deci cei care au mistificat istoria de fapt nu i-au interesat!
    Dan Alexe mai spune ca nu a existat populatie in Baragan si in Moldova pe vremea romanilor!
    Acum intelegem de ce se ingropa vestigiile noastre!

    Asa spune nemernicul dupa minutul 6 din
    https://www.youtube.com/watch?v=SQ65KZjI-JI

    In partea 2-a adica in

    https://www.youtube.com/watch?v=ghaXz3Vr3EM

    Dan Alexe sustine ca multe cuvinte romanesti sunt de origine slavona! Prin urmare dupa mintea lui programata ar rezulta ca limba romana ar fi o limba slava!!!!!!

    Noroc, ca exista videoul

    DEX-ul si furtul limbii geto-dacilor

    https://www.youtube.com/watch?v=u5UP1iLHKAs

    „unde dr. Lucian Iosif Cueșdean, un cercetător care, după peste 20 de ani de studii, vine cu teorii foarte interesante legate de limba noastră. Chiar dacă nu toate ideiile dumnealui pot fi susținute științific, cu siguranță vom găsi în această cercetare elemente foarte utile demonstrației faptului că limba română are în primul rând rădăcini geto-dacice.”

    Este interesant daca expertii pot atesta faptul ca discursul lui Dan Alexe si bineinteles cartea sa au ca scop spalarea creierului populatiei romanesti.
    Dimpotiva, poporul roman va fi si mai inversunat sa-si apare identitatea!

  2. Cum au publicat aşa ceva? Credeam că numai la ţară, pe şanţ, e criticat tot ce mişcă. Acum ne-am mutat la oraş, scuipatul pe valori se cheamă „cartografie culturală”. E vreun trend nou? M-am liniştit, nu e, dar se încearcă apa cu degetul.
    Ca de obicei, nu iau de-a gata, verific, indiferent de la cine vine informaţia. Am intrat pe blogul dumnealui, am pierdut o oră preţioasă. Când am citit un articol intitulat „În faţă la vădana”, postat în categoria „Dacopatie”, am înţeles că în toate articolele, indiferent de temă, autorul caută, inconştient, să refacă acea atmosferă din copilăria sa.
    Asta am simţit. Şi multă, multă milă.
    https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/09/27/in-fata-la-vadana/

    • Nu inteleg cum de I se permite acestui Cretin cu creerul spalat sa ne insulte a noastra origine , asi dorii personal acestui imbecil sa retez acea beregata de vierme si lingau , norocul lui ca sunt departe dar ziua acestui ordinar este pe sfirsite , nu este admisibil ca acest nenorocit sa ne defaimeasca a noastra origine de DAC . Cine dracul il sustine pe acest cretin asi foarte curious sa aflu …?

  3. Cine mai e si Alexopatiul asta? Si de ce i se acorda mai mult de o injuratura vartoasa? Una calusereasca 🙂

  4. De unul ca Dan Alexe,la noi in sat se spune ca „esre un impartosat”.
    Toata lumea-l ocoleste ca pe un …..
    Nu poti avea incredere in ceea ce zice.
    Pacat de el deoarece avea ceva sanse.

  5. Autorul acestei cărți ar trebui să apară în fața unei curți de jurași sau de știință pentru profanarea istoriei și a patrimoniului cultural

  6. probabil c[ cea mai buna sanctiune pt acest asa zis OPUS DEZINFORMATOR ar fi NELECTURAREA EI Fiindca pomul interzis sau chipurile COMBATUT, poate fi contagios. Doar scrie pe pachetele de Ţigpri cĂ FUMATUL UCIDE… S-a redus dupa asta numarul autointoxicatorilor ???!!!

  7. Bai oligofrenule, dan alexe, daca dansul calusarilor este ,,specific unei societati homosexuale,, atunci dansul fetelor de la capalna este specific unei societati lesbiene???? Idiotule, spui rataciri romanesti, priveste-ti poza de mai sus si spune sincer nu este a unuia cel putin ,,ratacit,, daca nu ,,idiot,, ??? Cine te-a adus pe lume?? din ce ,,societate,, facea perte???…..cretin idiot !!

  8. Daca nu stiati cum arata un model de „figura lombroziana” priviti poza lu’ alexa! Nu o aratati la copii si gravide!
    Si trageti apa!
    Mai trageti-o odata, ca raman zoaie!
    Dupa aceea priviti figura lui Decebal! Ce deosebire intre figura unui dac hotarit si sanatos la chip si figura psihopatului alexa!!
    Dixi!

  9. ACULIN TĂNASE // 9 martie 2016 at 20:25 // Răspunde

    DE câțiva ani, un grup de români cu iubire de neam și țară adună tot mai multe argumente pro-românești de la ne-români vis a vis de istoria noastră. Niște oameni de bine (a se citi – cozi de topor) s-au grăbit să-i decimeze mediatic, însă demersul a avut efect de bumerang. Tracologii și-au marit tirajele și audiența de cel puțin 4-5 ori. Nu excud că am avea și noi protocroniști cu creiere înfierbântate, dar DANIEL ROXIN, NAPOLEON SĂVESCU, MIHAI PÂNZARU, VALENTIN ROMAN, MIRCEA CHELARU și mulți alții sunt ca o minge de baschet: cu cât dai mai tare cu ei de pământ, cu atât îi ridici mai sus. În concluzie: „A vorbi de meritocrație constituie delict de subminare a autorității persoNULITĂȚILOR.” (ACULIN TĂNASE)

  10. ”decopensat”, adica decorat prin pensare?!

  11. Domnul Aculin…dvs sunteti cel care umbla prin restaurantele de la mare ca sa isi vanda cartile?? Ca va vad in fiecare an, cu jobenul in cap, trecand de la o masa la alta…

  12. Goguta_Taren_Gurita // 15 octombrie 2017 at 18:43 // Răspunde

    OK, unde sunt, citez pe dl. Popescu: ”TOATE sursele antice care vorbesc despre identitatea geto-dacilor”? Pe vremea aia nu exista noțiunea de identitate etnică. Erau triburi galice care s-au aliat cu Cezar; tribul era cel care definea identitatea. Cel mai clar caz de dublă identitate este cel al lui Alexandru cel Mare: cultural, el era grec; etnic, era macedonean (aparte de celelalte neamuri trace, fiind cel mai aproape și mai influențat de etosul și etnosul grec).

  13. Goguta_Taren_Gurita // 20 octombrie 2017 at 7:59 // Răspunde

    Și apropo, desființarea profesorului Popescu este sublimă, dar… lipsește cu desăvârșire! Nici o remarcă științifică, nici o chestie la concret, doar aserțiuni de genul …toate sursele antice… Tot poporul, adică nimeni, toate , adică nici una…

  14. Dar a citit cineva, dintre cei care critica, cartea lui Dan Alexe?? Pentru ca nu vad nici o referire la ea, ci numai la el!

  15. Sint mic copil pe linga domniile voastre,si nici istorie multa nu am invatat.Dar urmaresc cu foarte mare atentie emisiunile dl.Roxin si mai si invat cite ceva de la dvs.Traiasca Dacia Mare.

Lasă un răspuns la dinu Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii