Culmea minciunii și a tupeului în DEX: “neamul” românesc ar fi împrumutat de la maghiari!!! Află cu ce alte bazaconii ne îmbrobodește:

Etimologia cuvântului neam  este altă gafă măreaţă a lingvisticii româneşti. Un cercetător serios nu poate admite ca un cuvânt aşa de important să provină de la nem ,,sex, gen” din limba maghiară. Sau din vechea slavă nemŭ ,,mut”, al cărui sens nu-i deloc mai breaz.

Neam defineşte o comunitate de oameni legați prin pământ, limbă, credinţă, tradiții. Și este  o chestiune de logică și de bun simț să admiți că el s-a născut odată cu strămoșii noștri cei mai vechi. Mihai Vinereanu îl asociază cu radicalul proto-indo-european nem-. Cercetătorul arată evoluția lui în diferite limbi cu precădere în cea greacă, din neolitic, când avea sensul de a ,,locui” la perioada bronzului, când a dobândit sensul de ,,a conduce, a domina”, menționând că ,,o evoluție similară a avut acest radical și în traco-dacă”[1].

Metoda comparativ istorică folosită de cercetătorul Mihai Vinereanu ne deschide mintea, ne lărgește orizontul, plasează limba noastră în contextul general al marii familii de limbi indo-europene, arată rădăcinile comune pe care limba traco-dacă și urmașa ei, româna, le împărtășesc cu aceste limbi.

În timp ce metoda răsfoirii dicționarelor ne duce în fundătura dogmei romanizării, plină de neadevăruri și bizarerii. S-ar părea că un dicționar și o etimologie sunt ia acolo niște lucruri, care îi privește doar pe șoarecii de bibliotecă. Vă înșelați. În mâna răuvoitorilor, și etimologiile devin arme de furat istoria unui popor. DEX-ul și dicționarele ce i-au precedat, unele traduse în limbi de circulație universală, au făcut un mare deserviciu limbii și poporului nostru.

,,Aceste dicționare etimologice dau impresia cercetătorului străin că limba română este o mixtură bizară, care, deși are la bază o oarecare structură romanică, tot o mixtură rămâne. În concepția autorilor respectivi, limba română nu prezintă vreun interes științific deosebit. După mulți, poporul român, departe de a fi de origine italică, are la bază un nucleu provenit dintr-o populație romanizată cândva, peste care au venit alte populații de cele mai diverse origini. După cum se poate vedea, ne confruntăm cu o percepție total eronată privind originea limbii și a poporului român, dar mai grav este că nu se face nimic pentru a o schimba” (Mihai Vinereanu)[2].

Când e vorba de neam, aș vrea să cred că măcar moșii și strămoșii sunt traco-daci. Nici pomeneală. Conform DEX-ului, moș vine de la moașă. Iar moașa românească, ați ghicit, este împrumutată. De unde? Din moshë albaneză. Ar fi vrut ei să împrumute și moșul dar vedeți că albanezii nu-l au.

Dar baba, soția moșului, măcar ea o fi fiind de-o seamă cu străvechile noastre povești populare?

Nu, nici ea. Deși are o largă răspândire și în alte limbi indo-europene, asta nu are importanță. DEX-ul stă ferm pe poziții: am luat-o de la slavi. Dar Mihai Vinereanu arată că provine din radicalul bab-, care este de natură imitativă și explică vasta lui răspândire chiar și în limbile hamito-semitice[3].

Când e vorba de neam, cititorul e curios să afle dacă măcar mama este geto-dacică. Nu trageți nădejde. Nici ea nu-i a noastră. E luată din latină, unde are două sensuri:,,țâță, sân” și ,,mamă” în limbajul copiilor. Cuvântul romanilor adulți, adică cel adevărat pentru ,,mamă” era mater. Acum ați înțeles absurdul situației pe care ne-o impune DEX-ul! Dacii nu au luat cuvântul de bază de la legionari. Ci unul din limbajul copiilor. Dacă ar fi să acceptăm, prin absurd, teza DEX-ului, ar trebui să ne întrebăm: câte legiuni de copii mici vor fi adus romanii în Dacia, pentru ca dacii, auzindu-i cum gânguresc, să se lepede de cuvântul lor pentru ,,mamă” și să-l învețe pe cel al pruncilor latini?

Mihai Vinereanu arată că silaba ma, fiind una din primele rostite de copii, explică prezența acestui cuvânt în foarte multe limbi: greacă, albaneză, bulgară, sârbocroată, rusă, maghiară, italiană. Acest radical există și în limbile ne-indo-europene: basca, ebra­ica[4].

Trebuie oare să le atragem atenția savanților noștri pe puncte că și pruncii traco-daci, laolaltă cu alți prunci indo-europeni, rosteau silaba ma? Ori că și limba traco-dacă avea cuvântul mamă în rând cu celelalte limbi indo-europene din a cărei familie făcea parte?

Degeaba le amintim. Prima ediție a Dicționarului Etimologic al lui Mihai Vinereanu a apărut în 2008. În 2009 apare o nouă ediție a DEX-ului. Credeți că s-a schimbat ceva în el? La cuvântul mamă aceeași aberație. Pruncii traco-dacilor nu rosteau silaba ma. I-au așteptat pe legionari, pentru ca dacii, nu știu prin ce minune telepatică, să audă de la pruncii latini rămași la Roma cuvântul mamma, să-l învețe cu viteza luminii și să-l transmită, tot prin telepatie, până în Dacia liberă.

Să știți că DEX-ul este înțesat cu asemenea ,,miracole” lingvistice.

O mostră de absurditate este și etimologia cuvântului maică. Orice elev îți poate spune că provine din mamă. Nu și DEX-ul. Conform lui, l-am luat de la bulgari. Ori de la sârbi. Și taica, la fel. Parcă au uitat că în limba română există cuvântul tată. DEX-ul e de neclintit: l-am împrumutat de la sârbi, din tajco. Adică neică provine de la nene: ne + sufixul –ică. Dar maică nu poate proveni de la mama: ma + sufixul ­-ică. Ori taică de la tata: ta + sufixul -ică.

Mesajul parșiv al acestor etimologii este că românilor li se refuză până și capacitatea de a fi creat de sine stătător cuvânte atât de intim, atât de strâns legate de sufletul și neamul lor, cum este cel al mamei și al tatei.

De ce? va întreba cititorul. Eu înțeleg să le iei totul, dar lasă-le măcar mama.

Cum să le lași mama?

Ar fi un precedent periculos.

Azi le lași mama. Mâne tata. Poimâine babele și moșii. Și te pomenești că răspoimâine își eliberează întregul neam de sub dictatura romanizării.

Nu, în numele Sfântei Dogme a Romanizării, nicio schimbare în DEX!

În sânul unui neam, ai o vatră. Mama este ocrotitoarea vetrei. Sper că măcar acest loc sfânt al casei este dacic. Nu. DEX-ul o împrumută din albanezul vatrë. Și bietul Hasdeu cât s-a zbătut să demonstreze că este dacică! DEX-ul nici n-a vrut să audă de Hasdeu. A mers pe urmele lui Cihac: albanez și gata. Mihai Vinereanu arată că vatra este de origine traco-dacă. Provine din rădăcina proto-indo-europeană (u)āter- ,,foc, vatră”[5].

La căldura vetrei, mama își crește pruncul. Oare chiar nici pruncul să nu fie al nostru?

Nu. DEX-ul îl dă cu ,,et. nec”. Adică nu se știe cine-s părinții lui. Cu alte cuvinte este bastard. Cihac îl lua din maghiarul poronty ,,cuibar”. Pușcariu din latinul puerunculus. Nu mai înșir toate bizareriile celor, care, în numele Sfintei Dogme a Romanizării, caută să ne convingă că nu există altă metodă de stabilire a originii unui cuvânt în afară de metoda răsfoirii dicționarelor.

Dar noi știm că există una mult mai limpede și mai logică și cu adevărat științifică. Metoda comparativ istorică, după care este elaborat Dicționarul Etimologic al domnului Vinereanu. El ne spune clar: prunc este de origine traco-dacă[6].

Pruncii se nasc din iubire. Fără ea nu există neam. Să aflăm repede ce zice DEX-ul. Dar la ce vă așteptați să zică? Dacă neamul nu-i al nostru, nu este clar că noi nu am avut nici verbul a iubi?! Instrumentul ,,științific” academic spune clar: a iubi este slav din ljubiti. Ați înțeles mesajul DEX-ului: traco-dacii nu se iubeau. Erau așa de recalcitranți față de sentimentul de dragoste, fie pentru țară, fie pentru o persoană, că n-au vrut să ia nici de la romani verbul care exprima afecțiune. Abia slavii au reușit să-i convingă să se iubească.

Nu vă luați după DEX. De acum ați înțeles că-i dus cu împumuturile.

Domnul Vinereanu arată că verbul a iubi provine din radicalul proto-indo-european leubh- ,,a fi bucuros, a iubi” și menționeză că ,,forme provenind de la acest radical există, pe lângă slave, în sanskrită, în germanice, în latină, albaneză, iar derivarea din PIE nu implică nici cea mai mică dificultate pentru rom. a iubi”[7]. Dar iată că pentru DEX a implicat. De ce? Pentru că-i strica afacerea cu romanizarea.

Dar măcar cuvântul glie care, în româna neaoșă, înseamnă patrie este geto-dacic? Burebista, Decebal și-au apărat glia, graiul, neamul și mama care le ocrotea pruncii și vatra!

Nu vă faceți iluzii. Dacă te iei după DEX, apoi regii aceștia nici nu se știe ce apărau. Probabil ieșeau și ei înaintea romanilor, numai așa ca să se joace de-a războiul. Că doar vedeți că n-a rămas niciun cuvânt de la ei. DEX-ul ne-o spune clar. Nu există niciun fel de glie dacică. Ea a fost împrumutată. De la latinul gleba, ,,bulgăre de pământ, brazdă”. Dar nu pot înțelege un lucru. Dincolo de faptul că gleba nu înseamnă ,,patrie”, iar pentru pământ DEX-ul ne-a oferit deja pavimentum ,,pavaj, podea”, cum explică autorii transformarea lui gleba în glie? Că doar aici nu vorbim de un radical care evoluează în decursul mileniilor. Este vorba de un cuvânt împrumutat. Dacă legionarii ziceau gleba, dacii, care nu erau surzi, de ce n-au zis și ei gleba, ci l-au transformat în glie? Poți să aștepți răspunsul mult și bine. Apoi când citesc mai departe că Ciorănescu lua glia din slavă, unde însemna ,,clisă”, renunț să încerc a descâlci încâlcitura încâlciturilor.

Deschid Dicționarul lui Vinereanu. Aflu că glia noastră, precum era și de așteptat, este veche cât lumea. Provine din radicalul proto-indo-european gel(e)[8].

Oamenii ce fac parte dintr-un neam comunică între ei prin același grai. Să vedem de unde au luat românii verbul a grăi.

Vă sfătuiesc să vă așezați pe scaun, înainte de a afla ce spune DEX-ul.

Românescul a grăi l-am luat de la sârbi, din graiati care la ei înseamnă ,,a orăcăi”.

Știți, parcă nu mi-ar fi așa de ciudă, dacă și la sârbi ar avea același sens ca la noi. Dar să-ți lași verbul dacic pentru comunicarea cu semenii, ca să iei a orăcăi de la sârbi, parcă ar fi culmea bătăii de joc. Ca să spăl rușinea de pe obrazul neamului meu, deschid Dicționarul Etimologic al domnului Vinereanu. A grăi este de origine traco-dacă. Provine din radicalul proto-indo-european gar- ,,a chema, a striga”[9].

Nu le mai amintesc ,,specialiștilor” de la DEX că nici grai nu provine din bulgară, unde înseamnă cântec. Pentru că provine de la același radical cu a grăi.

Eu una m-am convins că trebuie să-i lăsăm să ,,orăcăiască” în legea lor. Schimbarea nu va veni niciodată de la ei.

Schimbarea au început-o deja cei ce știu că graiul lor vine din timpuri imemorabile.

Pentru a progresa spiritual, avem nevoie de instituții științifice, nu de buncăre ale romanizării.

Ce norocoși sunt tinerii de azi: după ce vor curăți grajdurile lui Augias, vor avea atâtea teme de cercetat, atâtea situri arheologice de săpat, atâtea cărți noi de scris!

Și atâtea adevăruri frumoase de spus românilor și lumii!

Un articol de Iulia Brânză Mihăileanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină