Cunoaste lumea

Noutăți

Creierul uman nu diferă în funcție de sex – asta suțin cele mai noi studii din domeniu

  •  
  •  
  •  

Creierul este unul dintre cele mai misterioase și complexe lucruri din univers. Ani la rând oamenii de știință au studiat creierul uman din perspective diferite, în funcție de sexul subiectului. Însă se pare că s-au înșelat, iar zicala conform căreia „Bărbații sunt de pe Marte iar femeile sunt de pe Venus” nu are suport din punct de vedere științific. Cercetătorii au analizat 1.400 de creiere umane ale ambelor sexe și au descoperit faptul că atât la femei cât și la bărbați volumul creierului și grosimea ţesutului în diferite părţi ale sale sunt similare, ei nereușind să identifice nicio trăsătură majoră diferită.

Profesorul Daphna Joel, dr în științe psihologice la Universitatea din Tel Aviv și co-autor al studiului: ” A fost o suprapunere normală între cele două tipuri de creier, pentru toate regiunile și conexiunile evaluate, indiferent de tipul de probă, măsuri sau analiză. Această suprapunere subminează orice încercare de a distinge un creier ” masculin „și o ” formă de creier feminin „. Creierul omului nu poate fi clasificat în două clase distincte, de sex masculin și de sex feminin. Acestea nu există!

creier

Concluzia studiului a fost că creierul are diferențe forate mici în funcție de sex, mai degrabă există un amestec de caracteristici atât masculine cât și feminine, pe care indivizii și le însușesc în funcție de sex.

Creierul uman conține aproximativ 100 de miliarde de neuroni, fiind cea mai complexă structură a corpului nostru. Fiecare neuron poate crea minim 1.000 de legături, astfel că într-un creier pot exista 100.000.000.000.000 de conexiuni neuronale. De asemenea, neuronii din creier pot transmite în fiecare secundă până la 1.000 de semnale electrice, viteza cu care aceste impulsuri se deplasează fiind uneori de 400 de kilometri pe oră.

Traducerea și adaptarea: Radu Ungureanu

sursa: dailymail.co.uk


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Creierul uman nu diferă în funcție de sex – asta suțin cele mai noi studii din domeniu

  1. Desigur nu difera:D Dar trebuie sa intelegem creierul ca pe un computer in care sunt puse diverse programe. Neurotransmitatorii, fara de care creierul uman nu ar functiona, sunt produsi de sistemul endocrin care difera totusi, in procent de 1-2%. https://www.youtube.com/watch?v=haNoq8UbSyc

Adauga un comentariu

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii