Cunoaste lumea

Noutăți

Conacul Goleștilor – spațiul primei școli moderne cu predare în limba română – redeschis pentru public

  •  
  •  
  •  

Conacul Goleştilor a fost construit în anul 1640 de Stroe Leurdeanu, cu ajutorul meşterului Stoica, aceasta fiind singura construcţie laică medievală fortificată din ţară. Conacul a fost distrus în mare parte de un incendiu, în 1716, fiind refăcut și extins la sfârșitul secolului al XVIII-lea de Radu Golescu. Muzeul Golești a fost înfinţat în 7 iunie 1939, de Regele Carol al II-lea, sub numele de Muzeul Dinicu Golescu, şi prezintă expoziţii care reflectă atât istoria familiei, cât şi istoria culturii şi civilizaţiei tradiţionale româneşti.

În prezent face parte din Muzeul Viticulturii și Pomiculturii de la Golești, județul Argeș și, după un amplu proces de restaurare, este redat publicului. Muzeul Golești se află la doar 10 Km distanță de Pitești, pe Șoseaua veche Pitești-București (DN7).

logo„Cea mai importantă și cea mai elaborată lucrare de restaurare a fost destinată conacului Goleștilor. Această clădire, construită în 1640, a suportat de-a lungul timpului nu doar vicisitudinile istoriei, dar și numeroasele cutremure care i-au pus în pericol rezistența. S-au făcut lucrări uriașe de consolidare și de amenajare a spațiilor împrejmuitoare ale conacului. Au fost redate circuitului expozițional spații noi, etajul conacului nemaifiind accesibil publicului încă din anul 1977”, a declarat directorul complexului muzeal de la Golești, Filofteia Pally, la festivitatea organizată cu ocazia recepției finale a lucrărilor de restaurare. „Au fost abordate numeroase obiective în cadrul Curții Goleștilor. Au reapărut zidurile de apărare și ale parcului, care dispăruseră de mult și nu au fost restaurate nici măcar la precedenta restaurare (…) dintre anii 1942 și 1944. De asemenea, a fost restaurată clădirea de pe latura nord-vestică, cea care a avut destinația inițială de camere ale slujitorilor, bucătării și alte dependințe. În acel spațiu vom amenaja, în următorii ani, o nouă expoziție de etnografie și artă populară a județului Argeș.” (agerpres)

Muzeul-Golesti-1024x500
Secţia Pedagogică a muzeului cuprinde „Şcoala slobodă obştească”, înfiinţată de marele cărturar Dinicu Golescu. Aceasta oferea copiilor săraci din împrejurimi şansa să înveţe alături de cei bogaţi. Manualele erau gratuite şi, pentru prima dată, erau primite la învăţătură şi fetele, alături de băieţi. A fost prima şcoală modernă cu predare în limba română şi a funcţionat în perioada 1826 – 1830. (muzeulgolesti.ro)

007_bolnitaBolniţa

Alături de şcoală se află Foişorul lui Tudor Vladimirescu, folosit pentru supravegherea împrejurimilor. Aici şi-a trăit ultimele zile de libertate Tudor Vladimirescu, între 18 şi 21 mai 1821. Retrăgându-se dinspre Bucureşti spre munţii Olteniei, Tudor şi-a instalat tabăra la Goleşti, fiind în bune relaţii cu boierii Goleşti. (muzeulgolesti.ro)

03Muzeul în Aer Liber

Lângă turn se află Bolniţa (în prezent, folosită ca sală de expoziţii temporare), aşezământ destinat celor bătrâni, bolnavi şi săraci. A fost înfiinţată de marele ban Radu Golescu şi întreţinută pe cheltuiala sa. În apropierea conacului se află parcul Goleştilor, unde exista, în vechime, un eleşteu traversat de un pod din lemn de mesteacăn, un foişor şi statui din piatră, după moda vremii. (muzeulgolesti.ro)

conac-vara-golesti

Muzeul-golesti-04Dinicu Golescu

Mădălina Corina Diaconu

surse: agerpres, muzeulgolesti.ro

 


Cunoaşte Lumea --> Prima pagină


  •  
  •  
  •  

1 Comment on Conacul Goleștilor – spațiul primei școli moderne cu predare în limba română – redeschis pentru public

Lasă un răspuns la un dac inca liber Anulează răspunsul

Adresa de email introdusa nu va fi publicata.
Comentariile care conțin cuvinte obscene și limbaj violent sau care instigă la ură și discriminare nu vor fi publicate!


*


Termeni si conditii