Clădirea Fuji TV din Tokio – o construcție de nota 11, pentru originalitate, estetică și siguranța seismică!

Când vine vorba despre construcții, japonezii, care oricum știm că nu fac lucrurile de mântuială, dau întotdeauna tot ce au mai bun. Atât în privința utilității, cât și-n privința siguranței și aspectului. Cine va efectua un tur al capitalei japoneze nu se poate să nu fie făcut curios de o clădire cu aspect spectaculos, în a cărei porțiune superioară se află un glob de mari dimensiuni. Este clădirea Fuji TV. Și este de neconfundat!
Foarte probabil, clădirea televiziunii Fuji este unul dintre cele mai neobișnuite edificii nu numai din capitala niponă, ci din întreaga Țară a Soarelui Răsare. Designul său pare preluat dintr-un film științifico-fantastic. Elementul de maximă atractivitate și originalitate îl reprezintă uriașa sferă argintie.
Această „inimă” rotundă și suspendată la înălțime a ultramodernei clădiri are un diametru de 32 de metri și cântărește nu mai puțin de 1.200.000 de kilograme. Vizitatorilor le este permis accesul în interiorul uriașei sfere, de unde pot avea o perspectivă minunată asupra împrejurimilor. Sfera se află la o înălțime de 100 de metri. Dacă mai era nevoie de încă o dovadă a măiestriei japoneze, trebuie spus că bila cea enormă a fost confecționată separat și abia mai apoi a fost ridicată la amețitoarea înlălțime și integrată în robusta structură.
Inaugurată în anii ′90, clădirea de 25 de etaje (plus două etaje subterane) este deschisă publicului atunci când au loc diferite manifestări cultural-artistice, inclusiv în ceea ce privește unele studiouri de filmare.
„Vinovat” pentru acest design avangardist este arhitectul nipon Kenzo Tange. La conceperea clădirii, el a intenționat să atingă un obiectiv teribil de ambițios într-o țară ca Japonia, în care, odinioară, un cumplit seism a ucis 74000 de oameni, doar în primele 7 secunde. Ca arhitect, Kenzo Tange a făcut tot ce i-a stat în pricepere pentru ca inedita clădire să fie totalmente sigură în caz de cutremur. Și se pare că a reușit!
Autor: Tomi Tohăneanu
Sursa: www.escapehere.com
Surse imagini: gaijinlife.wordpress.com, awesomeengineering-blog.tumblr.com, www.antoniotajuelo.com, www.kurihalant.co.jp
Cunoaşte Lumea --> Prima pagină
Adauga un comentariu