Cine a fost Radu de la Afumați – voievodul care a purtat 20 de bătălii cu TURCII și care a împiedicat transformarea Țării Românești în pașalâc?

Radu de la Afumați a domnit între 1522 și 1529 și are meritul imens de a se fi împotrivit cu înverșunare preschimbării Țării Românești în pașalâc. Dacă în locul lui Radu de la Afumați ar fi fost un alt domnitor, mai puțin energic și mai puțin priceput într-ale conducerii oștilor, foarte probabil că teritoriul dintre Dunăre și Carpați, stâpânit cândva de către Mircea cel Bătrân, ar fi intrat sub stăpânire otomană, așa cum s-a aflat o bună parte din Ungaria, între anii 1541-1699.

Radu Voievod era numit „de la Afumați” datorită faptului că moștenise un domeniu în localitatea cu același nume (din Ilfov). Radu de la Afumați a fost numit și Radu cel Viteaz, nume meritat pe deplin, dat fiind că a stăvilit în numeroase rânduri puhoaiele de războinici turci trimise de către Suleyman Magnificul să cucerească Țara Românească.

Unul dintre fiii lui Radu de la Afumați, pe nume Radu Ilie, a devenit, la rândul său, domnitor al Țării Românești, însă nu a domnit decât o jumătate de an. Radu de la Afumați era frate cu domnitorul Mircea Ciobanul.

Prima confruntare armată a lui Radu de la Afumați, ca domnitor, a fost aceea purtată cu oastea condusă de către Mehmed Beg. Radu de la Afumați a fost un excelent conducător de oști, dovadă fiind faptul că a respins, cu o mică oaste strânsă în pripă, puternica armată trimisă de către Imperiul Otoman contra sa, în ianuarie 1522. În confruntarea următoare, din aprilie 1522, oastea aflată sub comanda lui Radu de la Afumați a trebuit să lupte cu un inamic ale cărui forțe se împrospătau necontenit, susținute fiind de trupe nou venite de la sud de Dunăre. Până la urmă românii, istoviți, nu s-au mai putut împotrivi. Radu Vodă s-a retras în Ardeal, iar Mehmed Beg a început să taie și să spânzure în Țara Românească – aflată în mare primejdie de a deveni pașalâc.

Radu de la Afumați a fost omul providențial, pentru românii primei jumătăți a secolului XVI. În vara lui 1522, viteazul voievod a revenit în Muntenia în fruntea unei oștiri strașnice, în care se aflau și numeroși ardeleni, cărora li s-au adăugat și alți luptători, pe măsură ce înainta pe teritoriul muntean. Reușește să-și recapete tronul, să-i pedepsească dur pe oamenii ocupantului. În bătălia de la Grumazi, Mehmed Beg a fost înfrânt și alungat peste Dunăre.

Din păcate, în aceeași vară a lui 1522, Mehmed Beg a revenit cu forțe proaspete, trimis fiind de către Soliman Magnificul să cucerească Țara Românească. Radu de la Afumați a fost victorios într-o serie de bătălii, date la București, Slatina, Gherghița, însă aceste victorii nu au putut fi fructificate, întrucât turcii, fiind numeroși, câtă frunză și iarbă, resimțeau prea puțin pierderile umane provocate de către oastea Țării Românești. În aceste condiții, Radu de la Afumați s-a retras din nou în Ardeal, iar Mehmed Beg a reluat șirul abuzurilor asupra populației autohtone. Țara se afla iarăși în primejdia de a deveni pașalâc!

Tot în cumplitul an 1522, când deja toamna își intrase în drepturi, Radu de la Afumați și-a arătat din nou energia, perseverența și calitățile de conducător de oști, când l-a înfrânt pe Mehmed Beg și l-a făcut să treacă Dunărea de frica morții, împreună cu toti ostașii și slujitorii săi. La începutul anului 1523, Țara Românească a fost atacată iarăși, de către turci. Din nefericire, împotriva lui Radu cel Viteaz unelteau și boierii Craiovești, plus fratele său vitreg, Bădica Radu.

Armata domnitorului muntean era împuținată și istovită de bătăliile care parcă nu se mai isprăveau. La București a avut loc o confruntare în urma căreia Radu Vodă a fost biruit. A trecut din nou Carpații, cu gândul să-și salveze țara de primejdia turcească, ce amenința, de altfel, întreaga Europă.

Turcii l-au desemnat pe Vladislav al III-lea, în locul său. Dar Vladislav al III-lea nu a reușit să-și câștige sprijinul boierimii, astfel că, până la urmă, a fost detronat de către Radu Bădica, fratele vitreg al viteazului domnitor de la Afumați. Însă, în ianuarie 1524, turcii l-au ucis pe Bădica Radu. În tot acest timp, Radu de la Afumați a fost la curent cu evoluțiile politice și militare din țară, prin intermediul iscoadelor sale.

Găsind contextul prielnic pentru intențiile sale, Radu Vodă revine în țară și, în haosul creat, își recapătă tronul. N-a domnit prea mult, deoarece o armată turcească a intrat din nou în țară, impunându-l, ca domn, pe Vladislav al III-lea. În septembrie 1524 Radu Voievod și-a adunat ostașii, după care, cu sprijinul regelui maghiar, a pus pe fugă trupele care-l susțineau pe Vladislav III.

Totusi, o vreme, în anul 1525, Radu a fost constrâns să conducă Țara Românească împreună cu Vladislav III. Vladislav lua hotărâri la București, beneficiind de susținerea turcilor, iar Radu își exercita prerogativele la Târgoviște. Firește, nu era o situație ce se putea prelungi prea mult. Chiar dacă plătea haraci și făcuse unele concesii turcilor, Radu de la Afumați rămăsese același înverșunat antiotoman. O importantă realizare a fost, în acest context, faptul că Vladislav III a fost eliminat, boierii Craiovești nefiind, se pare, străini de suprimarea sa.

După moartea primei sale soții, Radu de la Afumați s-a căsătorit a doua oară, alegându-și noua parteneră de viață din familia boierească a Craioveștilor. Prin aceasta, neamul Drăculeștilor i-a devenit ostil. Contra viteazului voievod a fost pus la cale un complot. Aflându-se în primejdie și fiind înconjurat de vrăjmași, Radu Vodă a încercat, în ianuarie 1529, să se retragă la Craiova.

Nu a reușit să ajungă la adăpost, întrucât o ceată de asasini l-a surprins la o mănăstire. Voievodul și fiul său s-au refugiat în biserică. Însă boierii încrâncenați l-au ucis pe vrednicul domnitor și pe fiul său, pe nume Vlad, chiar acolo, în lăcașul de cult, fără a ține seama de prezența preotului. Astfel și-a găsit sfârșitul, la Râmnicu Vâlcea, unul dintre domnitorii care au marele merit de a fi stăvilit, în repetate rânduri, puhoiul turcesc ce amenința să ia în stăpânire pământul românesc. După asasinat, capul voievodului a fost trimis la Constantinopol, de către boierii ucigași.

Trebuie amintit că, la 1526, avusese loc bătălia de la Mohacs, în urma căreia Suleyman Magnificul, cu formidabila sa armată, a biruit oastea maghiară. Mai apoi, vreme de un secol și jumătate, o mare parte din Ungaria a avut statutul de pașalâc turcesc. Deși o parte din regatul Ungariei devenise pașalâc, Principatul Transilvaniei a beneficiat de autonomie. Ardealul se afla, atunci, în aceeași situație ca și Moldova și Țara Românească. Plăteau tribut, dar se guvernau după regulile proprii, în vreme ce turcii n-aveau permisiunea de a-și construi moschei sau a deține proprietăți funciare pe teritoriile românilor.

În zbuciumata epocă a lui Radu de la Afumați, oștirile otomane ale lui Suleyman Magnificul au suferit o mulțime de înfrângeri, din partea micii armate muntene. Acest lucru, dar și alte confruntări anterioare cu armatele domnitorilor români, i-a convins pe turci să-și încerce șansele în alte părți (cum ar fi Ungaria) și să abandoneze orice plan de cucerire a Țării Românești, Moldovei sau Ardealului. Să ne imaginăm, doar, ce forță militară ar fi reprezentat, în lupta antiotomană, toate cele trei principate reunite sub același stindard și conduse de către un strateg strălucit precum Radu de la Afumați. Chiar și separate, țările române au ținut la respect o superputere ce domina teritorii aflate pe trei continente, precum Imperiul Otoman. Formidabili luptători au fost înaintașii noștri!

Surse: enciclopediaromaniei.ro, wikipedia.org

Autor: Tomi Tohaneanu

Cunoaşte Lumea --> Prima pagină